Călătorii geodezice, Cehoslovacia, toponimia (I)
Toponimia
Moto: „Ezitând, nu poţi câştiga nicio bătălie.” — Vaclav Havel
Câteva definiții
Fost-am și în Cehoslovacia, tot pe teme de cercetare științifică sau de colaborare geodezică militară, de mai multe ori, cu ședințe de analiză și omologări ale rezultatelor rezolvării temelor de cercetare științifică, mereu în locuri minunate (Pribram – 1977, apoi în Stirin, Praga, Cesky Krumlov, din nou Praga etc.). Am fost numai cu „pașaport de serviciu”, că nu aveam voie ca turist, nici singur, nici cu soția! Acolo am întâlnit oameni minunați, cehi și slovaci, niciunul precizând că e ceh sau slovac! Noi explicăm cei doi termeni, respectiv ceh și slovac, deoarece din Cehoslovacia, țară apărută după primul război mondial, au apărut două țări, Republica Cehă și Slovacia! Că noi amintim acum doar definiția dată de Scriban: „Ceco-Slovachie f. republică proclamată în 1918, recunoscută de tratatul din Versailles (1919) și constituită din fostele țări austro-ungare: Boemia, Moravia, Silezia și Nordul Ungariei: 13 ½ mil. loc. cap. Praga. Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929).” Că avem noi timp să scriem despre istorie... Dar să mai săpăm în dicționare.
Iar în acest articol scriem despre toponimia celor două țări diferite acum, adică despre numele de locuri. V-am obișnuit cu câteva definiții și dacă vreți să le revedeți, încercați, că nu strică (toponimia Germaniei, toponimia Spaniei, toponimia Franței, toponimia Poloniei, toponimia Suediei ș.a.m.d.) Dar înainte să definim noțiunile de ceh, slovac, limbă cehă, limbă slovacă.
Așadar, Ceh, ~ă [At: LET. I, 89/27 / Pl: ~e și (înv) ceși / E: vsl чeхoy], în cehă český, în engleză Czech. 1-4 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază sau este originară din Cehia. 5-8 a Care aparține sau se referă la Cehia sau la populația ei. 9 sf Limbă vorbită de cehi (1), făcând parte din ramura apuseană a limbilor slave. Sursa: MDA2 (2010). Și dacă vrem traducerea în câteva limbi, serviți: în finlandeză – tšekkiläinen, în franceză - tchèque, în italiană – ceco, în maghiară – cseh, în germană - tschechisch, în olandeză – Tsjechisch, în poloneză – czeski, în rusă – Чешский, n slovacă – český, în spaniolă – checo etc. Denumirea derivă din numele cehilor, grup etnic de origine slavă occidentală, de pe aceste meleaguri.
Vorbind de cehi, vorbim și de limba cehă (čeština), o limbă din grupul limbilor slave de vest, vorbită de aproximativ 12 milioane de oameni, majoritatea în Republica Cehă (unde este limbă oficială, ca și în Uniunea Europeană) și în țările vecine, dar și în țări cu un număr mare de imigranți cehi, în special în S.U.A. , cu aproximativ 1,5 milioane de vorbitori, și Canada. Limba cehă este foarte asemănătoare cu limba slovacă (unii lingviști consideră că ar fi aceeași limbă) și cu poloneza, și este scrisă cu ajutorul alfabetului latin, îmbogățit cu diacritice, háček č și corona ů. Texte scrise în limba cehă datează încă din secolul al XI-lea. Ceha a devenit limbă standard în Republica Cehă în cursul secolului al XVI-lea, bazată fiind pe dialectul praghez.
Și tot așa aflăm că: SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj., în cehă slovenština, în slovacă Slovák, slovenský, 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque. Sursa: DEX '09 (2009). Se pare că cehii și slovacii au venit pe aceste meleaguri în secolele al V-lea și al VI-lea. Nu-l mai traducem în alte limbi, că puteți face asta și singuri.
Și din cele două cuvinte apăru după primul război mondial și cuvântul mixtat cehoslovac, dar care nu a durat decât până la sfârșitul erei comuniste: CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac. Sursa: DEX '09 (2009).
Limbile cehă și slovacă printre limbile slave de vest
Și limba slovacă (slovenčina sau slovenský jazyk) este o limbă slavă din grupul vestic (împreună cu ceha, poloneza și soraba), cea mai apropiată de limba cehă . Slovaca este vorbită ca limbă nativă de peste 6 milioane de persoane, dintre care aproximativ 5 milioane sunt în Slovacia. Este limbă oficială în Slovacia, în Provincia Autonomă Voivodina (din Serbia) și în Uniunea Europeană.
CEHIA (ČESKA), rep. federativă în cadrul Ceho-Slovaciei, situată în partea de V a țării, 78,9 mii kmp; 10,4 mil. loc. (1989). Cap.: Praga. Orașe pr.: Brno, Ostrava, Pizeň. În centru, Pod. Boemiei, iar la E, Cîmpia Înaltă a Moraviei. ...... Sursa: DE (1993-2009).
Cehoslovacia (Československo în cehă, Česko-Slovensko în slovacă), a existat ca stat după primul război mondial, adică din 1918 până la 31 decembrie 1992. La 1 ianuarie 1993, conform unei decizii politice anterioare a Parlamentului Cehoslovaciei a fost împărțită în Republica Cehă și Slovacia, conform unui proces politic pașnic cunoscut sub numele elegant de Divorțul de Catifea.
Toponimia cehoslovacă
Există toponimia cehă și cea slovacă, distincte. Noi ne vom referi mai mult la toponimia cehă. Până în 1866, limba oficială în administrația Imperiului Austriac era doar germana. Așa că unele toponime sau nume de locuri aveau și versiuni „germanizate" ale denumirilor originale cehe/slovace, așa cum se vede, de exemplu, după pronunție. De exemplu, Sudeții (Sudeten), aveau numele german Freiwaldau, transcris ca Fryvaldov și apoi redenumiți Jesenik pentru a înlătura legătura cu nemții!
Compromisul din 1867 (de care noi ne aducem amar aminte) a marcat o recunoaștere a necesității bilingvismului în zonele unde o mare parte a populației vorbea altă limbă; procedura a fost impusă de instrucțiunile oficiale din 1871. În cele 3 provincii care acum fac parte din Republica Cehă, limbile folosite erau (în jurul anului 1900): în Bohemia, cehă (63%) și germană (37%); în Moravia, cehă (70%) și germană (29%) ; în Silesia Austriacă, cehă (22%), germană (48%) și poloneză (30%).
E mai corect să se statueze oficial că toate numele germane sunt endonime (numele care este folosit de un grup etnic pentru a denumi o entitate geografică locuită de acel grup).
Așa după cum se vede din denumirile de atunci ale oficiilor poștale, multe localități aveau câte două sau trei nume după 1867, cu excepția statuată pentru zona unde majoritatea populației era în mod cert germană, denumită Sudetenland. Exemple de denumiri duble sunt: Groß Senitz: Senice na Hané (Velka Senice); Groß Siehdichfür: Velká Hleďsebe; Grünwald: Pastviny (Ústí nad Orlicí District); Gschwendt: Světví parte a Horní Stropnice; Haardt: Staré Hobzí; Habstein, Habichstein: Jestřebí u České Lípy ș.a.
Dar istoria a avut particularitățile ei în diferite perioade.
Cehoslovacia în diferite perioade
Ca să vedeți influențele lingvistice, amintim că în perioada 1918 - 1938, a fost o republică centralizată, dar în perioada 1938 - 1945, a fost dezmembrată sub forma regiunii Sudetenland, Reichgau în cadrul celui de al Treilea Reich, Protectoratul Boemiei și Moraviei, protectorat al Germaniei naziste, formându-se Slovacia independentă din teritoriile neîncorporate Regatului Ungariei prin dictatele cunoscute.
Apoi, în perioada 1945 - 1968, a redevenit republică centralizată, țară independentă, aflată sub influența Uniunii Sovietice, în „lagărul socialist”! După un decret semnat de Beneš în 1945, regula a devenit cea a numelor cehe. Iar după „republica de la Praga” din 1968, de care am mai scris, în perioada 1969 - 1990, e republică federală, împărțită în Republica Socialistă Cehă și Republica Socialistă Slovacă. În sfârșit, în perioada 1990 - 1992, țara devine Republica Cehă și Slovacă - republică federală împărțită în cele două țări componente Republica Cehă și Republica Slovacă, țară independentă, dar cu schimbarea macazului, adică aflată sub influența SUA!
Denumirea țării
Denumirea țării de atunci, Cehoslovacia (Československo în cehă, Česko-Slovensko în slovacă), dar și cele ale țărilor de acum, sunt destul de clare, venind de la numele celor două etnii ale celor două popoare slave de apus, cehii și slovacii (Češi a Slováci, în cehă; Čechov a Slovákov, în slovacă). Cuvântul originar pentru ceh e český (în slovacă la fel), iar pentru slovac slovenský (în cehă slovenština). Aceste nume derivă din numele grupurilor etnice slave care au venit pe teritoriile actuale ale celor două țări. Deoarece am fost doar în Republica Cehă, nu și în Slovacia, mă voi referi numai la toponimis cehă, cu referiri rare la toponimia slovacă.
Denumirea capitalei
Praga (în cehă Praha , în germană Prag, în engleză Prague) este capitala și cel mai mare oraș din Republica Cehă, al 14-lea cel mai mare oraș din Uniunea Europeană, precum și capitala istorică a Boemiei. Situată pe râul Vltava, capitala are 1,3 milioane de locuitori, dar în zona urbană pragheză sunt 2,6 milioane de locuitori. Praga are diferite supranume, printre care Praga mater urbium („mama orașelor”), „Orașul celor o sută de clopotnițe” sau „Orașul de aur”. Din 1992, centrul istoric al Pragăi a fost inclus pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul cultural mondial. Cronicarul evreu David Solomon Ganz, citându-l pe Cyriacus Spangenberg, susținea că orașul a fost fondat cu numele Boihaem în jurul anului 1306 î.Hr. de către un vechi rege, numit Boyya.
Legenda scrie că temelia Pragăi a fost pusă de ducesa Libuše și soțul ei, Přemysl, fondatorul dinastiei Přemyslid în secolul al VIII-lea. Libuše ar fi ieșit pe o stâncă înaltă deasupra Vltavei și a profețit: „Văd un oraș mare, a cărui glorie va atinge stelele". A comandat un castel și un oraș numit Praga care urma să fie construit pe actualul amplasament. Pe noi ne interesează toponimul și etimologia lui.
Locul capitalei Praga în Republica Cehă
Numele ceh Praha derivă din cuvântul slav práh, care înseamnă în românește chiar prag, referindu-se la pragul creat prin depunerea de aluviuni și transformarea sa în vad pe râul Vltava (click AICI). Culmea e că are aceeași etimologie ca și districtul Praga din Varșovia (Warsaw), Se zice că Libuše ar fi zis ca orașul să fie construit „unde omul ridică pragul casei sale".
Altă semnificație pentru Praha ar fi aceea că vine de la na prazě, termenul inițial al dealului din rocă de șist pe care a fost construit la început castelul . Inițial terenul era acoperit de păduri, care au fost distruse prin incendiere. Orașul vechi de pe malul opus al râului, precum și orașul Lesser de sub castelul existent, au apărut mai târziu.
Așadar, e simplă denumirea în română, Praga, dar împrumutată de la francezi (Prague), de la care s-au inspirat și englezii (din DEX: PRAG, praguri, s. n. ... 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format din materialele transportate de apă; Din sl. pragŭ. Ssursa: DEX '09 2009).
Straturi toponimice
Perioadelor istorice și etniilor succesive le corespund straturi toponimice. Teritoriul Republicii Cehe, adică Boemia, Moravia și partea cehă a Sileziei, este locul unde, așa cum am scris, s-au întâlnit multe grupuri etnice și mai târziu naționalități. Zona este locuită de peste 300.000 de ani, iar cu aproximativ 30.000 de ani în urmă teritoriul avea una din cele mai înalte densități ale populației din Europa. Acest fapt este reflectat și în toponimia cehă, unde se disting mai multe „straturi” de nume cu diverse origini.
Republica Cehă, harta fizică
Analizând harta fizică, se pot ghici ușor formele de relief și zonele care au fost intens populate. Câteva zone distincte au fost locuite în diferite perioade istorice, extinzându-se permanent. Pe aici au trecut celții, romanii, francii, germanii, slavii, multe popoare migratoare. Multe urme ale trecerii pe aici ale acestora au dispărut la venirea slavilor. Au dispărut localități antice, nerămânându-le nici numele. Descoperirile arheologice și analiza ruinelor cu mijloace moderne sunt destul de importante. Toponimele ne ajută să definim etnia celor care au locuit sau au trecut pe aici, mai ales numele râurilor și ale formelor de relief.
Se pare că cei care au forțat celții să iasă din teritoriul de aici și care au preluat așezările lor, au fost în principal două triburi germane documentate istoric, respectiv marcomannii și g(/q)uazii, surse antice romane confirmând mutarea lor pe valea râului principal din Boemia în perioada secolului I î.Hr.
Marcomanii și g(/q)uazii în secolul I d.Hr.
Pentru primele patru secole d.Hr., aceste două triburi puternice au reprezentat elementul principal al limbii germane. Dar pe aici a existat chiar și o așezare, recunosc colegii cehi, dacică. Oare ce limbă vorbeau acești daci? Că recent, Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea, omul care a avut acces la arhivele secrete ale Vaticanului, a declarat că, potrivit informațiilor pe care le deține, limba latină se trage din limba română arhaică și nu invers, cum cred lingviștii.
Sursele de după prăbușirea Imperiului Roman în a doua jumătate a secolului al V-lea d.Hr., nu prea îi interesează pe intelectualii Europei Centrale, chiar așa-numiții barbari, considerându-i astfel și pe slavii care au călcat aceste zone. Așadar, există puține informații despre mgrațiile slavilor din secolele VI-VII.
Stratul celtic și stratul german
Unele denumiri de ape și de terenuri, mai puțin de așezări, demonstrează existența aici a celților și germanilor. Printre vechile nume europene pentru corpurile de apă, cu originalul „apă, mlaștină", este și numele de Morava, cu rădăcina mar- (vezi cuvântul ceh moře, în latină mare, în română tot mare, în germană Meer) a devenit al doilea membru al cuvântului compus cu ahwa „apă, pârâu, râu". Componenta ahwa a devenit ulterior sufixul - ava, care a format hidronimele Vltava (din germanul wilth - „sălbatic, rapid" și ahwa) și Opava (din *apa/*opa „apă”, Odra, Oder ân germană (din *uodr/*uedr „apă”), Ohře (din *Aga / *Agira / *Agara „curge impetuos, apă rapidă"), Metuje (din *medh- „central” adică, având în vedere Upa și Orlice), Úpa (din baza balto-slavonă, cf. lit. ūpe - „curs, râu"), Labe (din germanul *Alba, *albh- „alb, luminos, curat”), Jizera (din eis/-ois-/*is- „curge rapid").
Numele derivate din această bază există în toate țările în care au trăit celții: Isar în Bavaria, Isère în Franța, Yser/ Ijzer în Franța/ Belgia etc. Există câteva nume de substrat care derivă din hidronime, adică din nume de ape: Doksy (celticul * daks/ doks, „mlaștini, mlaștină”), Duchcov (aceeași origine ca Doksy, anterior așezarea se numea Hrabišín/ din numele slavonic de persoană Hrabiša), Přimda (inițial castel, numită după râul bavarez Pfreimd, în cehă Přimda; provine din celticul *Prī-muda - „curs, afluent"), Křemže (râu, din celticul *Kremisa „lângă care crește usturoiul").
Dar și numele de munți sunt interesante, iar așezările stabilite pe văi, pe platouri sau pe creste au împrumutat nume de la numele munților. Dăm ca exemple așezările Říp (de la germanul *rip- „munte”, „teren ridicat”) și Oškobrh (de la
cuvintele germane *aska „frasin" și berg „munte").
Stratul slav
Slavii au ajuns pe teritoriul Republicii Cehe de astăzi în grupuri mici începând cu secolul al VI-lea d.Hr., în mai multe valuri de migrațiune. Au trecut prin pasurile din Carpați, prin Poarta Moraviană (Moravská brána) în Moravia, dar și dinspre sud, din regiunea sub-dunăreană.
Slavii în Europa în secolul al VI-lea d.Hr.
Triburile slave în secolele VII – IX
Triburile slave s-au stabilit în principal în terenurile joase, fertile, din zona centrală a Elbei (Labe) din vestul țării, mai jos de Vltava până la Zbraslav de astăzi, în zona Slaný și în Moravia, în lunca inundabilă a Moravei și pe afluenții râului Bečva, pe afluenții principalelor râuri, Dyje, Jihlava, Oslava, Bobrava, Litava, Svratka și Svitava, din vestul Moraviei.
Așezările au apărut progresiv pe cursurile râurilor, la început pe râurile principale, apoi și pe afluenții acestora. În general, se poate spune că procesul de colonizare în perioada slavonă de început se extindea lângă albiile râurilor, pe dealurile neîmpădurite, în zone nemlăștinoase, terenul începând să fie cultivat.
Noua populație slavonă a ocupat fostele așezări cu puțini locuitori rămași, în special lombarzi germani, dar pe care i-au asimilat, astfel că la începutul secolului al VII-lea așezările din Boemia, Moravia și Silezia au un caracter predominant slav (cu excepția sudului și centrului Moraviei, unde avarii nomazi au pătruns temporar).
Marea Moravie („Μεγάλη Μοραβία"), primul mare stat slav în perioada 833-907 d.Hr.
Până la începutul secolului al XI-lea, așezările slave din Moravia erau concentrate în principal în zonele locuite anterior de triburi non-slave, dar nu au lăsat urme în toponimie, în afară de numele mai multor râuri și munți și, posibil, numele de Znojmo (în germană Znaim) și Olomouc (în germană Olmütz, în poloneză Ołomuniec, în latină Eburum sau Olomucium). Până în secolul al XII-lea a avut loc și o recolonizare internă, adică o redislocare a unor grupuri slave, înregistrându-se o creștere semnificativă a densității și extinderea localităților. Începând din secolul al XIII-lea s-a trecut la câștigarea de noi terenuri agricole prin despădurire și prin asanarea mlaștinilor. Dar slavii se cam fereau de zonele muntoase!
Și așa au reînceput să vină să vină „cu repetiție” germanii! Germanii au cumpărat aici terenuri și au dat oamenii și nume noi! Noul val de colonizare progresează, de exemplu, de pe teritoriul Austriei de astăzi spre vestul și sud-vestul Moraviei, apărând așezări cu nume de persoane ca de exemplu Arnolec, Herálec, Kadolec, care anterior au fost inițial Arnoldsdorf, Herihartsdorf și Kadoltsdorf, care nu însemnau altceva decât satul lui Arnold, al lui Herihart și al lui Kadolt. Pe lângă sate, au fost construite noi orașe, fie aproape de așezări mai vechi de fortărețe, fie complet noi. Fondatorul lor era, în general, conducătorul însuși, dar împreună cu regele, alți feudali, cu clericii, luându-și fiecare „partea leului”, cam ca în principatele române.
Au fost aduși aici și mulți „meșteri” germani, mineri,
constructori, comercianți, funcționari etc. Și astfel, înainte de sfârșitul secolului al XIV-lea, chiar în ajunul anului revoluției husiților, organizarea teritoriului a ajuns la vârf.
Noul strat germanic
Germanii și-au dat așezărilor fie nume luate din Germania, fie nume noi. Pe lângă denumirile germane ale localităților, există adesea și nume cehe, fiind prezente câteva situații de „coexistență”: a) ambele nume existente unul lângă altul, fără o legătură directă și create independent, de exemplu Jindřichův Hradec în cehă și Neuhaus în germană, Třeboň în cehă și Wittingau în germană; b) denumirea germană este o adaptare a celei cehe, de exemplu Chomutov în cehă și Komotau în germană; c) numele german este creat prin traducerea numelui ceh, de exemplu Most în cehă și Brüx în germană („pod”); d) denumirea germană originară este adaptată la limba cehă, de exemplu Warnsdorf în germană, și Varnsdorf în cehă, Friedland în germană și Frýdlant în cehă, Reichenberg în germană și Liberec în cehă; e) numele german este tradus în limba cehă, de exemplu Schönlinde în germană și Krásná Lípa în cehă („teiul frumos”), Gottesgab în germană Boží în cehă („divin”).
Stratul românesc sau valah
Istoricii latini şi greci din secolele care au urmat cuceririi Daciei, solii Bizanţului la curtea regelui Attila, istoricii bizantini din vremea lui Justinian până aproape de căderea Constantinopolelui, cronicarii cruciadelor, dar şi călătorii străini, veniţi din Occident sau din Orient prin ţinuturile noastre, scriau despre valahi (vlahi, blachi etc.), considerându-i urmaşi ai dacilor, impresionaţi mai ales de portul lor, care semăna izbitor cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian din Roma.
Și iată că îi întâlnim pe vlahi sau valahi, deci pe români, urmașii dacilor, și în Cehia, Slovacia sau Polonia! Dar parcă la concurs cu colonizarea germană, colegii cehi recunosc că a avut loc și colonizarea cu valahi, cu urme în toponimia cehă. Valahii (vlahii), erau în primul rând păstori și constructori de case de lemn din Carpații României. Colegii cehi și slovaci zic că vlahii ar fi migrat spre nord în secolele al XV - XVII și s-au stabilit în Moravia de Nord-Est din Beskydy-Moravia-Silezia (Moravskoslezské Beskydy), către Podișurile Vizovice (Vizovické vrchy). Dar unii susțin că dacii au fost aici mai demult, iar alții că valahii ar fi început să plece din Câmpia Panonică de la venirea ungurilor, iar din nordul Transilvaniei după extinderea ungurilor spre est. Descendenții lor vorbesc astăzi un dialect specific din estul Moraviei, cum vom scrie în articolul următor, dar au păstrat și denumiri românești în toponime sau denumiri geografice, așa cum ar fi, de exemplu, lanțul montan Beskydy (probabil de origine tracică sau iliră, care înseamnă „creasta muntelui") sau toponimele Grúň (pe lângă care există și vârful Příslop, nume de pas din maramureș!), Gruň, Gruník, Grunisko (din cuvântul românesc gruíu, din cuvântul latin grunium – sau luat de latini de la noi, „rât de porc", dar în toponimie având sensul de „coastă de deal, pantă; munte, deal"; creastă de munte defrișată pentru nevoile agriculturii montane și transformată în pășuni extinse, așa-numitele pajiști muntoase). Ba au păstrat și multe cuvinte românești obișnuite (vezi bryndza, adică brânză; toți au împrumutat numele de la noi, dar noi zicem că originea e necunoscută)!
Districtele din Republica Cehă care formează Moravia Valahă
Toponimul Bihor şi variantele sale - Biharia/ Bi(e)har/ Biga(o)r/ Gigor/ Bychory/ Bigorre/ Bihorel/ Behaira/ Picher, întâlnite predilect în Eurasia şi Egipt, fac parte din fondul lingvistic arian/ indo-european. Locul poate zugrăvi sugestiv roirea arienilor plecaţi din zona carpato-danubiană. Marele geograf român Simion Mehedinţi (Dobrogea cincizeci de ani de viaţă românească, Bucureşti, 1928) arăta că în Străvechime elementul geografic cel mai însemnat în viaţa omului era lunca râurilor. Și uite-așa, întâlnim și în Cehia – Bychory, nume de localitate (Kolin) pe fluviul Elba, dar și în Slovacia – Bigor, în M-ţii Cerna Hora.
Bychory, în Cehia, cu Google Earth Pro
Și chiar în Cehia găsim un nume de la Dacia, respectiv localitatea Dačice (în germană: Datschitz), un orășel din sud-vestul Moraviei, care face parte din regiunea Boemia de Sud, la est de Ceske Budejovice, unde am vizitat un oficiu regional de cadastru.
Dačice cu Google Maps (maplandia.com)
Etnonimul valah echivalent cu ro(u)mân are numeroase variante pe aici: Vlhost/ Vlachy/ Valaska/ Vlaca/ Vlahovica/ Vlasatice Vlachovo; Woloska(i)/ Woloszyn. Dr. Aurel V. David (Bătălia toponimică între Dacia şi România de-a lungul istoriei. rev. Dacia Magazin, nr. 101, 2014, p. 8) arată că „valahii consideraţi de vechii greci drept dioi/ divini/ pelasgi au creat un imperiu vast cu centrul politico-administrativ şi religios în zona Carpaţilor, care s-a întins peste Europa, nordul Africii şi o parte din Asia”.
În Cehia, chiar în Praga, odonimul Vlasska uliţa, chiar între Podul Carol şi Palatul Vlah. Strada începe din scuarul pieței Trziste, în apropiere de impresionantul Palat Schonborn, construit în secolul al XVII-lea și care găzduiește astăzi ambasada SUA. Este una din numeroasele străzi bilingve care încă există în Praga. Vlasska a primit acest nume pentru că vlahii locuiau acolo. Și-o revendică cu tupeu și italienii!
În oraşul Kutna Hora/ Kuttemberg (65 km SV Praga), cunoscut pentru exploatărea zăcămintelor de argint, există Palatul Vlasski (sec. XV) zidit pe locul unei construcţii anterioare (Patrimoniul Universal UNESCO, Europa Centrală şi de Nord, 1997, p.251, Edit. Schei Braşov). La SE de Praga, în bazinul superior al Elbei întâlnim oiconimul Vlašim. În Parcul Naţional transfrontalier Krkonosze/ Munţii Uriaşului din Sudeţi, între Polonia şi Cehia, pe lângă alte toponime de origine românâ (ex. Peticeşti, Javor/ Izvor) sunt etnotoponimele: Vlasške most/ Podul Valahilor, cătun; Vlasšky vrch/ Vf. Valahului, alt. 1 035 m; Vlhky dul/ Valea Valahului, alt. 1 300 m; Vlhost – deal, alt. 613,5 m, şi pădure (loc. Litice); Wlsovy vrch/ Vf. Valahulu). În Moravia de Nord există localitățile Sneznic Vlaske u Hanusovic, Valasške Mezirici, Valasška Polanka, Valasške Klobouky, Vlahovice, Valasške Krlovstvy/ Crăia Valahă, Woloszczyna Moravska/ Moravia Valahă dintre m-ţii Sudeţi şi Carpaţi la Brama Moravska/ Poarta Moravă, Vlasatice (Brno), Vlachovo Brezi. Atlasele austriece şi germane menţionează ţinutul Valahia, al cărui oraş principal era Meziriciuk Valahi/ Walahisch Mezeritsch/ Valaska Mezirici/ Valasske Mezirio („Valahii dintre râuri”).
Dar și în Slovacia vecină întâlnim localitățile Vlachy (menționat pentru prima dată în 1262), alt. 528 m, Spisskie Vlachy (în germană Wlachi, Wlachy sau Wallendorf, în latină Villa Latina), Vlachovo, alt. 1 000 m, (menționată pentru prima dată în 1247, de care am mai scris, în ungară Oláhpatak – „Pârâul olahului <valahului>”, în germană Lambsdorf – „satul mieilor”), Valaska, Valaska Bela, Valaska Dubova, alt. 649 m, Valaska Podbrezova, Valaske Bystrice, Vlarsky Prusmyk – Vrsatec (M-ţii Tatra), Vlaca l. Giraltovice (M-ţii Beskizi), Vlašim, Vlahovo, Blahova, Rumanova.
Nume de locuri sfinte și de locuri ale unor bătălii celebre
Toponimia cehă a fost îmbogățită cu nume biblice și cu nume de sfinți. Numeroase nume biblice provin din perioadele husiților și a
reformei, adică din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Câteva nume sunt ale dealului și ale orașului Tábor (de la muntele biblic Thabor de lângă Nazaret în Palestina), al dealului Oreb (de la dealul Choréb de
la poalele Sinaiului), castelul Sion (din partea Ierusalimului), lacul Jordán (de la râul din Israel) și râul Cedron (de la valea și râul Cedron).
Cehii și-au întemeiat propriile așezări, de exemplu Betlém (de la orașul Betleem de lângă Ierusalim), Damašek, (din numele ceh al capitalei siriene Damasc) și chiar Jerusalem. De inspirație străină au fost și numele unor locuri bătălii sau orașe îndepărtate, cum ar fi Budín (după castelul din Buda,
astăzi parte a capitalei ungare Budapesta), chiar Temešvár (numele maghiar pentru al Orașul Timișoara, faimos din războaiele turcești), Port Artur (după
Port Arthur, vizitat de mine în 1980, acum în conurbația Luda, renumit din războiul ruso-japonez în 1904-1905), Habeš (după vechiul cuvânt ceh pentru Etiopia modernă, după războiul din această țară din 1935 - 1936), Coreea (după războiul din Coreea din anii 1950 - 1953), Malvíny (nume luat de la
Conflictul armat britanico-argentinian pentru Insulele Falkland/ Malvinas, din 1982).
Și să nu vă mirați, cel mai comun nume geografic ceh dintr-un toponim străin este America! Numai în Boemia există cel puțin 900 de cazuri înregistrate cu aceste nume care se referă la locuri în general îndepărtate, terenuri sălbatice de o calitate excelentă turistic sau greu de cultivat. Și să știci că fantezia cehilor a dus și la toponimul „Česká Kanada" (Canada Cehă), chipurile ca urmare a pretinsei asemănări a peisajului local cu peisajul canadian,
care descrie teritoriul sudic al Republicii Cehe la granița istorică dintre
Boemia și Moravia de-a lungul frontierei de stat cu Austria.
Toponime haioase
Cehii sunt haioși la dat și actualizat, ca și noi, nume de străzi (odonime). Chiar și în Praga întâlnim strada Na žertvách, nume macabru a cărui rădăcină este cuvântul žertva – „ardere de tot”. În acest loc, aproape de stația de metrou Palmovka, triburile slavice antice ar fi făcut sacrificii prin ardere! Având în vedere trecutul țării, nu este surprinzător faptul că există un nume de stradă legat de fostul regim comunist. Strada Dvouletky, din districtul Strašnice din Praga, este numită după plan economic de doi ani (dvouletý hospodářský plán) sau dvoletka (1947-48), iar strada Mládež este numită după fosta organizație comunistă a tineretului. Și Revoluce și Solidarity amintesc de vremurile trecute.
Strada Na Zábradlí este probabil faimoasă pentru teatrul Divadlo Na zábradlí din Praga 1, unde a debutat Václav Havel cu piesa „The Garden Party". Strada poartă numele unei porți care se afla în fortificația unei biserici inexistente acum, demolată la ordinele lui Carol al IV-lea.
În ceea ce privește numele districtelor, Hrdlořezy trebuie să fie una dintre cele mai puțin atrăgătoare. Numele districtului Praga 9 provine din hrdlořez, ceea ce înseamnă „cămilă”. Districtul și-a luat numele de la o poreclă din secolul al XVI-lea pentru localnici, fiind și numele unui cartier din Suchdol din Boemia de Sud, și al unui un mic oraș din apropierea orașului Mladá Boleslav.
Și Strašnice, de la marginea orașului Praga, e un nume înfricoșătr, adică „frică”. Oamenii care locuiau în această zonă erau numiți Strašen, aparent pentru a înspăimânta demonii! Și alte orașe au nume ciudate, doar prin schimbul în timp doar al unei litere, de exemplu Eš e ca și cum ai pronunța litera š.. În timp ce numele pare a fi o glumă, se pare că vine de la cuvântul german pentru frasin (Esche). Orașul din regiunea Pelhřimov poate fi confundat cu Aš. Poate că, în onoarea confuziei, există o plimbare anuală cu bicicleta de 380 km între cele două orașe.
Denumirea Křeč a unui oraș, însemnând „crampe sau spasm" mă face pe colegul Milan să se întrebe ce s-a întâmplat în acest oraș pe drumul cu bisicleta de la Eš la Aš. Pe site-ul orașului se sugerează că numele provine de la „ruperea” gâtului, de la un vechi cuvânt slav. La circa 40 km sud de Praga, există localitatea Konopiště, cu un celebru castel, vizitat de mine în secolul trecut, dar aici era și o veche cabană de vânătoare a lui Franz Ferdinand. Câmpia (konopí) era cultivată acolo unde se află astăzi castelul. Utilizările erau mult mai nevinovate. Roaba, încălțămintea și hârtia erau făcute din cânepă. Konopiště era renumită pentru recolta de cânepă (canabis). La ce foloseau semințele nu ne spune nimeni!
Castelul din Konopiště, pe un câmp, fostă „cânepiște”
„Barbă udă" este traducerea lui Mokrovousy, în apropiere de Hradec Králové. Potrivit site-ului orașului, pârâul local a avut tendința de a se revărsa, astfel că oamenii erau „uzi în sat" (mokro-ve-vsi). O teorie mai amuzantă susține că localnicii beau multă bere, așa că aveau mereu barba udă, dar în Cehia, țara băutorilor de bere, numele s-ar putea acorda multor orașe.
În cartea „Proč se to tak jmenuje?” (De ce este numit așa?), se speculează asupra numelui orașului Třibřichy adică „trei burți". Numele acestui orășel de la sud de Pardubice ar putea proveni de la trei giganți legendari care locuiau în zonă.
Originea numelui Hovězí, de lângă granița slovacă, este evidentă, nu? Creșteau vite și erau celebri prin „carne de vită” (pe stema orașului este un taur). Site-ul pentru Moravia de Sud, cu toate acestea, spune trei povești diferite. Numele orașului ar fi putut deriva din cuvântul maghiar hu care înseamnă „apă strălucitoare", cuvântul german Hofwiese – „teren agricol", sau de la Breithof - redus la „fermă". Așa că și istoria glumește cu noi!
Să fiți (prea)iubiți!
Constantin NIŢU
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
-->
Comentarii
Reverență!
Cu bucuria trecerii,
Aurora