Călătorii geodezice – Germania, istoria RDG (IV-9)

 

(postarea precedentă)

 

Istoria Germaniei (9)

Istoria RDG

 

Moto:

„Soarta bărbaţilor:

Bărbaţii-n zile de război
Se bat de moarte între ei,
În timp de pace sunt eroi
Răpuşi cu gura de femei.” Epigramă de Goethe din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu

 

 

Republica Democrată Germană (1949-1990)

 

Așadar, s-a terminat groaznicul război cu pierderi teritoriale și cu  împărțirea Germaniei învinse în patru zone de ocupație. Cele trei zone de ocupație ale puterilor occidentale s-au unit și a apărut RFG (Republica Federală Germania.

 1979376479?profile=original

Cele patru zone de ocupație

 1979376624?profile=RESIZE_1024x1024

Fondarea Republicii Democrate Germane la în 1949 la Berlin

 

Din Consiliul poporului german, la 11 octombrie 1949 a apărut provizoriu „Camera Poporului“, cu Wilhelm Pieck  președinte și Otto Grotewohl a fost numit prim-ministru. Alegerile pentru Camera Poporului au avut loc la 15 octombrie 1950. După modelul sovietic, ca și în celelate țări esteuropene, centrul real de putere politică era sediul partidului socialist, unde conducea  Biroul Politic (al SED). În iulie 1950 secretar general al SED era Walter Ulbricht

 1979378644?profile=original

MaoStalin și Ulbricht în 1949

 1979378759?profile=original

Cele două state germane

 

Tot după model sovietic, pentru economia de stat s-a trecut în 1951 la planuri anuale și cincinale. Și uite-așa, în anul următor, 1952, mai devreme decât la noi, au apărut primele cooperative agricole de producție, dar culmea, după reunificarea din 1990, nu s-au desființat, așa cum s-a făcut la noi. În anul 1950 se crează Ministerul Securității de Stat (Stasi), „sabia și scutul“ partidului până la reunificare.

După revolta populară din 17 iunie 1953, reprimată și cu ajutorul soldaților și tancurilor sovietice, s-a ajuns la construirea Zidului Berlinului în 1961.

1979378735?profile=original

Zidul Berlinului

 

Zidul Berlinului (Berliner Mauer) a înconjurat Berlinul de Vest și a fost o adevărată barieră din beton armat, care a împărțit Berlinul din punct de vedere fizic și ideologic între 1961 și 1989. A fost construit de RDG, începând din august 1961. Demolarea sa a început oficial la 13 iunie 1990 și a fost terminată în 1992. Existau turnuri de pază plasate pe zidul de beton, plus de o zonă extinsă (cunoscută sub numele de „bandă a morții"), cu obstacole antitanc, în care era interzis să intri. Practic, zidul a servit pentru prevenirea emigrării și fugii masive în perioada de după cel de al doilea război mondial.

 1979380697?profile=original

Cele patru zone de ocupație ale Berlinului

 1979382782?profile=RESIZE_1024x1024

Zidul care înconjura Berlinul de Vest

1979382826?profile=RESIZE_1024x1024 

Zidul Berlinului - puncte de control în 1989

 

RDG a făcut parte din Tratatul de la Varșovia, numit oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală, tratat de apărare colectivă semnat la Varșovia între URSS și alte șapte state satelit din Europa Centrală și de Est,  creat in reacție la integrarea RFG (Germaniei de Vest) în NATO în 1955 la conferințele de la Londra și Paris din 1954.

RDG era, așadar, în primul eșalon, la granița dintre cele două grupări militare. În timpul războiului rece nu au avut loc confruntări armate între cele două tratate. Totul s-a rezumat la aplicații. Cea mai mare angajare a forțelor armate ale Tratatului de la Varșovia a avut loc prin invadarea Cehoslovaciei în august 1968 (cu participarea armatelor naționale, cu excepția Albaniei, României și RDG), ceea ce a făcut ca Albania să părăsescă tratatul în mai puțin de o lună.

 

 1979382920?profile=original

Țările Tratatului de la Varșovia

 1979383032?profile=original

În Europa cele două tratate erau „față în față” (NATO în albastru, Tratatul de la Varșovia în roșu, din care Albania iese în 1968)

1979383227?profile=original 

Erich Honecker (stânga) și Leonid Brejnev

 

Politica RDG a oscilat între dictatură și liberalizare. Cu Primăvara de la Praga, când noi românii nu am intervenit și am luat poziție fermă sub hulitul de acum Nicolae Ceaușescu, armatele celorlalte țări din Tratatul de la Varșovia au intervenit cu brutalitate. RDG, ca și România și Albania, nu a participat cu trupe, dar a prijinit logistic forțele intervenționiste sovietice. În RDG se proclama „construirea unei societăți socialiste avansate“, ca parte a „socialismului real”. Pe la noi era teoria epocii de aur și de construire a „societății socialiste multilateral dezvoltate”.

1979383302?profile=original

Studenți la strângerea recoltei din districtul Leipzig în august 1978

 

Și, ca și la noi, recoltele se strângeau cu studenții, elevii și soldații! Alte probleme nu merită amintite că le cam știți de pe la noi. Până la urmă cele două state germane s-au recunoscut reciproc. Progrese importante au avut loc în prima jumătate a anilor 1970, când RDG și RFG au încheiat Tratatul de bază, s-au instituit reciproc reprezentanți permanenți în Bonn și în Berlinul de Est și un acord de tranzit. O dată cu includerea celor două state germane în ONU (Națiunile Unite), RDG a avut statut egal pe plan internațional, inclusiv prin semnarea Actului Final de la Helsinki în 1975. Prin promovarea sportului și atragerea tinerelor talente și pritr-un sistem național aparte, obligatoriu în sport, competitiv, RDG a obținut succese internaționale remarcabile, mai ales la Jocurile Olimpice. Unii pun totul pe seama drogurilor, dar eu mă îndoiesc!

 

 1979385264?profile=RESIZE_1024x1024

Demonstrație pe 08 ianuarie 1990 la Leipzig

 

S-a trecut apoi la o dezvoltare, chipurile „liberă”, inspirată de politica sovietică a  șogorului Mihail Gorbaciov, cu ale lui glasnosti și perestroika, neacceptate de Ceaușescu. Dar și guvernul est-german a respins  ulterior, orice schimbare și a decis să cenzureze chiar mass-media sovietică.

Și în iunie 1989 Ungaria a deschis frontiera cu Austria, pe unde treceau spre vest, cu doar „one way ticket”, estgermanii, românii, bulgarii. Și tocmai în iunie noi militarii geodezi din armatele statelor Tratatului de la Varșovia ne-am întâlnit la Praga pentru a hotărâ colaborarea viitoare. Ofițerii delegațiilor estgermană și ungară se ocoleau reciproc!

 1979387524?profile=RESIZE_1024x1024

Delegațiile RDG și Ungariei la conferința de la Praga (scor 5 – 3)

 

 Aceleași resentimente aveau să se manifeste la conferința tehnico-științifică de la Phenian, din septembrie 1989, când geodezilor militari li s-au adăugat și geodezii civili, aici participând și delegația Chinei ca observator!

 1979387667?profile=RESIZE_1024x1024

Phenian, septembrie 1989

 1979388005?profile=RESIZE_1024x1024

Trojan, Bulgaria, noiembrie 1989, după o lună de la manifestația de la Leipzig, RDG, și cu o lună înaine de „îngrămădeala” din decembrie de la noi, alt loc de vrajbă între delegații

 

După triumful manifestanților de luni, 9 octombrie de la Leipzig  (și noi, militarii geodezi ne mai întâlneam pe ici, pe colo) și căderea Zidului Berlinului, ca urmare a atacului de masă din 9 noiembrie 1989, regimul socialist a capotat la sfârșitul anului.

 1979388448?profile=RESIZE_1024x1024

Imagine satelitară (cu galben este zidul dintre Berlinul de Vest – stânga și Berlinul de Est – dreapta)

 1979390232?profile=RESIZE_1024x1024

Căderea zidului în noiembrie 1989

1979392969?profile=original 

Prima zi de sâmbătă după căderea zidului Berlinului

 

Românii aveau să mai aștepte până la „îngrămădeala” din decembrie și lovitura de stat iliesciano-petreromanistă cu uciderea lui Nicolae Ceaușescu după un simulacru de proces sumar.... După înlocuirea pașnică a lui Honecker cu Egon Krenz și Hans Modrowla Lothar de Maizière, intră în joc activiștii pentru drepturile civile și într-un an avea să aibă loc reunificarea Germaniei.

 1979393058?profile=RESIZE_1024x1024

Germania reunificată, țară membră a Uniunii Europene (UE)

1979395553?profile=RESIZE_1024x1024Germania

 

Tratatul de la Varșovia a început să își piardă din importanță o dată cu revoluțiile din 1989 din țările socialiste, începând mișcarea Solidaritatea din Polonia și succesul său electoral dn iunie 1989. Iliescu nu dădea niciun semn de ieșire din tratat.

RDG a ieșit din tratat în 1990, după reunificarea cu RDG. La 25 februarie 1991, tratatul a fost declarat nul la întâlnirea din Ungaria a miniștrilor apărării și ai afacerilor externe din cele șase țări rămase în tratat. Chiar și URSS însăși a fost dizolvată în decembrie 1991. În următorii 20 de ani, țările ieșite din tratat au intrat în NATO (RDG prin unificarea cu RFG, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, România, Bulgaria). ȘI Rusia nu stă degeaba! Se apropie cu forțele armate de granițele noastre.... Despre relațiile României cu RDG nu scriem aici.

 1979395617?profile=RESIZE_1024x1024

NATO, singura mare alianță militară

1979397847?profile=RESIZE_1024x1024

O discuție a delegației române în 1987 cu șeful serviciului geodezic estgerman. în aeroportul Schoenefeld, înainte de plecare (eu, ing. Creineanu, general Rotaru, ing. Mihăilă)

1979397969?profile=RESIZE_1024x1024

Prin Berlinul de Est, urmărit mereu (cu STASI lângă mine)

1979401820?profile=RESIZE_1024x1024

Povestind în țară despre aventurile germane

 

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 6 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
25. (poezie, cybersonet)

budoarul zorilor (cybersonet…
Acum 6 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVII) în Cronopediada grup
Acum 6 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
25. (poezie, cybersonet)

budoarul zorilor (cybersonet…
Acum 7 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu EPIGREBUS (18) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI - MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – ȘCOALA NORMALĂ DE BĂIEȚI ȘI BANCA POPORULUI DIN MUNICIPIUL TECUCI, JUDEȚUL GALAȚI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FEDERAȚIA CORURILOR GERMANE DIN ROMÂNIA în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->