Jocuri de cuvinte – mahala
Moto 1: „Oasele din mahala – câinilor din mahala.” proverbe armeneşti
Moto 2: „Poţi scoate cocălarul din mahala, dar nu mahalaua din cocălar.” antimetabolă aforistică de Dorel Schor
Aflăm noi despre mahala mai multe definiții: „MAHALÁ,mahalale, f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle. sursa: DEX '09 (2009)”; „MAHALÁ, mahalale, s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei; p. ext. de rând, vulgar, grosolan. 2. P. ext. Populația unei mahalale (1). – Din tc. mahalle. sursa: DEX '98 (1998)”.
Și definițiile, multe, curg în valuri în dicționare, dar cred că v-ați lămurit! Mai dăm câteva: „MAHALÁ,mahalale, f. 1. Cartier mărginaș al unui oraș (v. periferie); (învechit și arhaizant) cartier al unui oraș. Aveam eu un vecin în mahala la noi. Cînd eram eu copil, era ca dumneata, tînăr și voinic, DUMITRIU, N. 269. Din Tîrgul-Neamțului, prin mahalaua liniștită a Țuțuienilor, ieșim spre Cetățuie. SADOVEANU, O. VII 192. Zinca Bălcescu a căutat o casă încăpătoare la București și a găsit ceea ce-i trebuia cam prin mahalaua Visarionului. CAMIL PETRESCU, O. I 176. Iată cele întîi case a mahalalei Socola. ALECSANDRI, O. P. 183. ◊ Loc. adj. De mahala = care aparține mahalalei, specific mahalalei; (peiorativ) de rînd, vulgar, grosolan. Această cucoană, cu morala ei de mahala... trăiește înaintea ochilor noștri. GHEREA, ST. CR. II 200. Nu-i minune ca simțirea-i să se poată înșela, Să confunde-un crai de pică cu un crai de mahala. EMINESCU, O. I 162. 2. Populația unui cartier. Caterina a spus totdeauna tot ce avea pe inimă... de-o auzea toată mahalaua. DEMETRIUS, C. 34. Într-o noapte de primăvară Simion muri. N-a fost de loc un eveniment pentru mahala. SAHIA, N. 108. Pînă-n două zile mahalaua-ntreagă...a știut istoria lui kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 32. – Pl. și: (popular) măhălăli (SADOVEANU, N. P. 388). sursa: DLRLC (1955-1957)”; „mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále, art. mahalálele. sursa: DOOM 2 (2005)”.
Etimologia, ați văzut, e turcească. Ba au luat-o și englezii. Ei au mahala (plural mahalas), explicată ca „a neighborhood or residential area in Balkan countries” (o zonă vecină locuită în țările balcanice), specificând și ei că are originea turcă otomană (ottoman turkish) محله (mahalle), dar pe care turcii au luat-o din arabă, de la مَحَلَّة (maḥalla). Cum folosesc românii cuvântul ați văzut. Uite că și sârbo-croații au folosit cuvântul, dar au renunțat la el (substantiv, màhala f, ма̀хала), popular însemnând un bloc într-un oraș sau regional o stradă, având și sinonime - četvrt pentru ub bloc dintr-un oraș, kvart în unele regiuni tot pentru un bloc și ulica pentru stradă (vezi „uliță” la români: „ÚLIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case; ...... [Pl. și: uliți] – Din sl. ulica. sursa: DEX '09 2009”).
Și uite că ajunse cuvântul și prin Africa, pe la swahili, cunoscrți și ca kiswahili (în traducere „limbă de coastă”), o limbă bantu (prin Africa Sub-Sahariană) și prima limbă a etniei swahili, adică prin Tanzania, Kenia, Uganda, Ruanda, Burundi, Mozambic (pe unde s-a retras piratul Mazăre, fost primar al Constanței) și Republica Democratică Congo.
Cuvântul mahala a ajuns și în Africa!
Că substantivul a ajuns și pe la swahili ca mahala (plural mahali), cu forma alternativă pa și pahali. Că prin Europa situațiile sunt diferite! Albanezii au împrumutat termenul în vechime ca mahallë, mëhallë sau mëhalla (dar acum au și qytezë). Nici bosniacii sau croații (au straćara), nici sârbii (au tot straćara, страћара) nu-l mai folosesc, bulgarii l-au avut, dar se mai folosește în popor, maghiarii l-au folosit pe timpul ocupației turcești, dar au trecut la nyomornegyed (cocioabe), turcii îl mai păstrează (mahalle, luat de la arabi - محلة maḥallä, arabii l-au luat probabil de la persani - محله maḥallä sau invers; dar turcii au și gecekondu).
În Imperiul Otoman, inclusiv în țările transformate în pașalâcuri sau suzerane, mahalaua (mahalle) era reprezentată în municipalitate sau în fața guvernului de un muhtar, care avea chiar un birou (muhtarlık), cel mai mic birou administrativ, cu putere la nivel local. Din acest motiv termenul de mahala s-a păstrat în Banat (Mală, s. f. <<stradă>>, folosit în Banat, este dubletul lui mahala, din sb. mala <<Candrea>>. sursa: DER (1958-1966). Și să vedeți democrație pe atunci! Muhtar (mukhtar, muktar, înseamnă „ales", în arabă: المختار) era „capul” satului sau mahalalei (mahalle, „vecinătate”) în multe țări arabe, ca și în Turcia, Cipru și Kazakhstan. Numele este dat deoarece mukhtarii sunt selectați prin alegeri. Și ocupația turcească a dus termenul până și în Azerbaidjan, de exemplu în orașul Ordubad (nume de origine turco-persană, care înseamnă „orașul armatei", de la turcicul ordu - armată și cuvântul persan bad – oraș) există „Ser-Shahar mahalle”, unde există o moschee construită în secolul al XVIII-lea.
Moscheea din Ser-Shahar mahalle, Ordubad, Azerbaidjan
Și dacă romanii au numit mahalaua „slum” în latină, iată că noi nu am luat termenul, dar l-au luat cehii, slovacii și slovenii, danezii, englezii, germanii, finlandezii (slummi), polonezii (slums), norvegienii. Ce zic alții nu ne mai interesează.
Și la noi prin Balcani a apărut și o formație muzicală - Mahala Rai Banda - Ding Deng Dong (Balkan Ska), care vrea să ne restituie muzica vechilor mahalale ale orașelor balcanice. Cine vrea să asculte muzica formației poate face un click AICI.
Și vorbind de mahala, nu putem sări peste poetul Miron Radu Paraschivescu, cel născut în aceeaș zi cu mine, 2 octombrie, dar în ani diferiți, el în 1911, eu peste vreo trei decenii. Și în aceeași zi e născut și Mahatma Gandhi! A scris poetul Miron „Cântice țigănești” chiar în anul nașterii mele, 1941. Cele 14 „cântice" și „balade" - Cântic de fată mare, Amar, Cântic de lampă. Fata necăjită, Cântic de nuntă, Nevasta mincinoasă, Cântic de dor si de of, Blestem de dragoste, Rică, Cântic de fată neagră, Cântic de lună, Viana, Cântic de poterași și Epitaf descriu perfect mahalaua românească.
Miron Radu Paraschivescu
„Am vrut doar, scrie poetul in Cuvântul editorului, să aduc un omagiu sufletului atât de bogat al mahalalei noastre dintr-a cărei creație am și împrumutat multe subiecte în cărticica de față". Așadar, Miron Radu Paraschivescu reabilitează, într-o polemică sui-generis, cântecul lăutaresc, dar si grupul etnic „deportat și ucis in lagărele transnistriene".
Volumul din 1941 fixează într-o plastică de neuitat expresia suburbană distilată și vitalismul debordant, dar subțiat, adesea la fiorul metafizic.
Noi reproducem doar un cântec, „Blestem de dragoste”
Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod,
cerşetor, slut şi nărod.
Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi versul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!
Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!
Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dafinul pe gură!
Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casă fată,
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.
Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde şi-a dus mutul iapa!
Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţîi,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,
Vedea-te-aş tot cum te ştiu:
nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochi arzători ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!
Mie mi-l amintește pe Arghezii! Iar cu click pe cuvântul Rică puteți audia poezia cu același nume pe youtube. Despre mahalalele vechiului București puteți citi AICI și AICI. Și nu putem sări peste Mihai Mărgineanu, cel care redă din cântecele mahalalelor de altădată, cel ce declară franc – „mă iubește femeile”, dar care nu-și ia „femeie <<bibliotecă pentru toți>>”! Păi cine naiba ar vrea una așa „citită” de muiere? Ne amintește de „Jana”, „care nu e moartă, ci doar se transformă”, de „Gore din Chitila”, dar și de alte personaje.
Și tot de o mahala e legat și numele unei excelente interprete de muzică a sufletului românului, Maria Tănase. Numită „regina cântecului românesc” sau „Edith Piaf a României”, Maria Tănase s-a născut în data de 25 septembrie 1913 (la doi ani după Miron radu Paraschivescu; tatăl meu Gheorghe s-a născut între cei doi, în 1912), în vechea mahala a Cărămidarilor, un cartier pe malul Dâmboviţei, după cum povestea chiar ea, plin de grădini şi pomi fructiferi.
La doar opt ani urcă pentru prima oară pe scena căminului cultural din mahala, unde era organizată serbarea şcolară de sfârşit de an. Când avea 21 de ani, câştigă preselecţia pentru Teatrul de revistă condus de Constantin Tănase.
În 1939 pleacă la Expoziţia Universală de la New York, unde avea programat un concert şi unde îi cunoaşte pe George Enescu şi pe Constantin Brâncuşi. Un an mai târziu Garda de Fier distruge toate discurile de la Radio pe motiv că ar strica adevărata muzică populară românească. Avea doar 49 de ani când medicii i-au spus că are cancer la plămâni. Moare pe 22 iunie 1963, cu trei luni înainte să împlinească 50 de ani. Înmormântarea ei a avut recordul de participanți...
Astăzi, în locul unde a fost Mahalaua Cărămidarilor, este cartierul bucureștean Tineretului. Ca amintire a vechii mahalale a rămas biserica cu hramul Sf. Gheorghe și care se numește Cărămidarii de Jos. Mahalaua ,,Cărămidarii de Jos” se întindea odinioară începând de la Podul Vechi, astăzi ,,Podul Timpuri Noi”, și până la ieșirea din oraș a Dâmboviței.
Maria Tănase, cea care ne spune că „un țigan avea o casă”
Și nu putem să nu ne amintim de o altă mahala, unde se ținea „Târgul moșilor” din Obor, dar Maria Tănase nu ne lasă să uităm! Că tot o mahala era și Câmpul Moșilor, unde se organiza Târgul Moșilor, numit și Moșii (La Moși) sau Târgul din mai, un bâlci organizat anual, inclus mai târziu în Târgul de Afară, unde se afla capătul Podului de Afară, astăzi zona pieței Obor, de la finele secolului al XVIII-lea (cea mai timpurie datare) până în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Târgul Moșilor în 1869
Inițial o manifestare cu subtext religios, de pomenire a morților, Târgul s-a transformat cu timpul într-una din marile ocazii de peste an de socializare (că telefoane mobile, facebook sau tweeter nu existau încă), distracție și făcut niscaiva afaceri. În ultima sa perioadă de existență, evenimentul începea în a doua jumătate a lui mai și dura o lună de zile. Târgul a fost evocat în numeroase scrieri în proză (e.g. Moșii de Ion Luca Caragiale), picturi și fotografii, filme, cântece.
În Arhiva Națională de Filme se păstrează o scurtă secvență filmată în Târgul Moșilor, în 1897, de fotograful Paul Menu, moment memorabil prin tipurile surprinse, prin dinamismul mișcării în cadru și prin calitățile de atmosferă. Și despre numele cartierelor din București am scris noi pe larg AICI. Și să nu uităm de Romica Puceanu, cu „Ileană, Ileană” („Am dus zvon în mahala, Ileană, Ileană, c-o să fie nunta mea, Ileană, Ileană....”), reluat de Loredana și Ștefan Bănică-Junior (click AICI). Nu se lasă nici Aurelian Temișan, cu albumul său „Cântă toată mahalaua” (și ne-apucă dimineața). Și asistăm azi la unii care vor să transforme împrejurimile guvernului într-o mahala, aducându-mi aminte doar de unul cu nume haios, adică „Bot”! Botul cui o fi, nu ni se spune... Nu vrea uneori șă fie rât? dar despre rât în postarea următoare...
Să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi Izgoniți." Jean Paul Richter
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii
Cu multă plăcere!
Respect!
Mai vin și eu cu un final pe limba hawaiană: „Mahalo!”, adică mulțumim.