câmpia și tu
prin seara cea dulce cu stele pe cer
îmi intră în casă câmpia și râul,
brățări aurite de păsări și toamna
cu frunze ce zboară-n corole de spini,
dulce de mână vine c-un râu,
aducându-mi un coș cu bucate,
arbori de muzici răsar în tăcere
din ei ieșind cuvinte virgine
din care fac madone și sfinți,
din frunte-mi răsare-o cavernă
locuită de-un fulger barbar,
este câmpia cea care vine la mine
sau tu, iubito, goală la rădăcina unui copac,
ce zbori într-un cerc visceral, obscur,
te urmăresc prin aer,
cățărându-te pe cornul lunii,
te urmăresc prin spații,
prin nori pribegi, vârtejuri și aer,
înveșmântată-n crini,
printre stele sclipind, regină din nordul silfic,
statuie la margini de mare,
te-ai îngopat la rădăcina copacului,
și cu tine ai îngropat cheia, cuvântul, inelul…
crește mareea întunericului
și șterge una câte una
iluziile mele ce depărtează câmpia
la bordul nopții
către trupul de aur al singurătății…
marţi, 3 septembrie 2013
-->
Comentarii
Sensibile versuri...Felicitări!