Când ești...

Când ești...

Când ești zidită-n așteptări furate
aș vrea să tac ,să fiu numai nămeți
zac timpuri lanț de mine agățate
ca tu să stai acolo-ntre pereți.
Ai fost un alb,mai pur decât o iarnă
nehotărât mi-e drumul din condei
mă dojenește-un dor ajuns în vrană
de vorba mea, de-acum pedeapsa ei.
Mă doare apa de sub taina punții
și scrisul parcă iarăși îmi suspină
mă-nvârt în cercuri,trag zăvorul minții
să văd albastrul care mă alină.
Mi-alină parcă mâinile de ceață
și ore-mi trec în goană de secunde
lumină-ți dau sau poate chiar o viață
din trupul meu de-aici,pe oareunde.
Sunt doar himere- dor,închipuirea
sentința-i dată,vezi poate e scrisă
umbra-i făptură ta,nu-i regăsirea
ci drum din vis când poartă mi-e deschisă.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->