Când iubirea e o joacă
-Romanţă-
Vasile Neagu-Scânteianu
Eram frumoşi ca două stele,
Ce răsăreau din infinit,
Şi- n tinereţea vieţii mele-
Ai fost întâiul meu iubit!
N- a fost niciunul să te- ajungă,
Din câţi a fost să mai cunosc,
Dar inima, ca o nătângă-
S- a cam jucat, o recunosc!
Nu am ştiut ce e destinul
Şi- adesea- n gând m- am întrebat:
De ce mi- a dat să gust pelinul-
Doar că o clipă m- am jucat?!
Cum inima ta, dintr- odată,
S- a preschimbat într- un pustiu,
Când era caldă şi curată:-
Te- oi fi rănit fără s- o ştiu?!
Ce poate inima să- ţi facă,
Atunci când nu ştii să iubesti,
Eu ţi-am cerut mai mult în joacă:-
De dragul meu să te jertfeşti!
,,Să mai lasăm vremea să treacă,
De ce la moarte te grăbeşti?"
În ochi aveai doar promoroacă-
N- ai vrut de- atunci să- mi mai vorbeşti!
N- am mai putut să mi te- apropii
Şi-am îngheţat încet şi eu...
Zadarnic frunza şi-o bat plopii-
Că te- ai pierdut din drumul meu!
Nu ţi- ai făcut nici drum,nici cale,
De la distanţă să mă vezi,
Iar timpul curge tot la vale-
Măcar în vis... mă mai visezi?
20-08-2016
-->
Comentarii