Când mi-e greu…
Privesc infinitul de pe-o treaptă de suflet…
Albastrul mă prinde c-o răceală din ierni,
Aștept să zăresc undeva doar un zâmbet
Și-apoi să m-ascund prin umbrar de poieni!
O privire mi-arunc de pe culmi de speranță
Prin liniștea nopții ce-i clipă de vis,
Și caut timidă frumosul din viață…
Un zâmbet crescut în crângul de plâns!
Dau să găsesc în suflet o umbră
Din soarele vremii cu fluturi și flori…
Șuvoaie de gânduri atunci mă inundă
Și-ncet, mă așez doar pe ceața din nori…
Căci ea mai plutește, sfidând înălțimea,
Și-ajunge semeață în locuri de dor
Cu pași obosiți, izvorâți din genunea
Ce-adună mereu iubiri care mor!
………………………………………..
Ajung pân’ departe, pe un vis de demult,
Cu-asfințit de-ntrebări și răspunsuri…
Mai privesc încă odat’ infinitu-absolut
Și mă-ndrept spre-ale viețíi desișuri!
Lili Șipoteanu
-->
Comentarii
Superb! Felicitari, Lili! Te-am citit cu mult drag,Ilzi.
Am lecturat cu multă plăcere.Sunt minunate versurile !Sinceră apreciere și admirație!
,,Ajung pân’ departe, pe un vis de demult,
Cu-asfințit de-ntrebări și răspunsuri…
Mai privesc încodat’ infinitu-absolut
Și mă-ndrept spre-ale viețíi desișuri!"
Felicitari!