Când toamna-şi scutură covorul
Peste grădini şi peste gânduri,
Tăcerile îşi frâng fuiorul,
Priviri se-nalţă rânduri, rânduri!
Şi cheamă din ruptura zării
Cu rugi aprinse la icoane
Pe cei ce ca nisipul mării
S-au dus spre alte bastioane…
Când peste câmp tronează luna
Şi bruma se aşterne-n plete,
Viaţa îşi potriveşte struna
Pe ritmuri noi de menuete.
Iar printre ramuri desfrunzite
Precum o inimă zdrobită,
Trec dorurile rătăcite
Şi dragostea neţărmurită.
Când toamna-şi scutură covorul,
Tu faci popas printre frunzare;
În pragul casei stă doar dorul
Şi ochii ce se pierd în zare…
-->
Comentarii
D-na Gabriela, d-na Veronica, d-le Florin, mulțumiri de popas și aprecieri!
Cu stimă!
Superbe versuri! Am lecturat cu placere!
Versuri foarte frumoase!