când teii se întomnau
Toamna vine un fel de tristețe,
Un gol străbătut de dorințe imprecise,
Un fel de cădere a gândurilor în gol,
Alunecare din idee-n lucruri,
Cerul se scutură de frunze, de lacrimi,
Luna cade în haos baletând printre stele,
Se așează pe tâmpla mea
Și-mi povestește despre cum eram odată,
Când ierburile, iederile, munții și văile erau ale mele
Și tu, ochiule, te zbăteai
Să prinzi crochiul unei glesne rătăcite
Prin sinele meu, albă ca prima nea
Și sinceră ca prima lacrimă
Care m-a făcut fericit.
Eram lichid ca apa curgătoare
Și curgeam din mine-n tine
Când teii se întomnau
Și când frunzele cădeau,
Eram amândoi un sine
Ca în stupul de albine,
Când clipa ploua ferice
Doar cu maci și cu aglice...
duminică, 9 septembrie 2018
-->
Comentarii