Cândva despărţite de Calea Lactee

Cândva despărţite de Calea Lactee

                                            - Irina Lucia Mihalca

 

Doi aştri se căutau eoni de ani

şi nu reuşeau să se întâlnească...

 

Două stele,

- cândva despărţite de Calea Lactee -

ce trebuiau să se întâlnească,

pe un pod o dată în viaţă,

în cea de-a şaptea zi,

a celei de-a şaptea renaşteri,

când vântul de primăvară

îmbrăţişează roua dimineţii.

 

Într-o clipă se scurge pasiunea lor,

un vis, doar, le pare ziua lor hărăzită,

Vor suporta, atunci, un alt drum spre casă?

Dacă iubirea lor e nemărginită,

oare de ce, cu durere în inimă,

dorul le strigă,

noapte şi zi, împreună să fie?

 

Parcă numai în inima unei femei

cuvântul se modelează

până ajunge lacrimă

apoi

se cristalizează până devine ciob,

iar în timp,

cu noi cuvinte,

cioburile devin nisip

şi uite-aşa la un moment dat

începi cu teamă să crezi

că inima unei femei

seamănă cu o clepsidră

în care poate într-o zi

n-o să mai ai loc...

 

Ciudată clepsidră!

 

Incertitudinea ta e un bulgăre

ce zace în stare latentă.

La o uşoară adiere,

privire sau şoaptă a minţii,

se va rostogoli

în abisul mlaştinilor din meadrele Styxului,

Un tăvălug

ce va târî prin focul patimii,

în ceaţă şi umbre, amintiri calde,

lumina şi zâmbetul,

spre a uitarii lui Lethe...

 

Clepsidro, ciudato,

fă-te bulgăre sau incertitudine,

apoi fă-te că zaci peste noi

ca în poezia aceea cu braţele tale

şi fixează-te spre starea noastră latentă

de cărbune...

Părea clepsidră şi şoaptă părea

când ne rostogoleam

păcatele unul spre celălalt

şi uite-aşa

totul părea tăvălug cu patimi,

ceaţa părea umbră,

amintirea părea caldă

şi lumina părea zâmbet,

De aceea clepsidro, ciudato,

uită-te de acum spre noi

ca spre o călătorie

peste cele cinci râuri...

 

Doua aripi stinghere la intrare

încearcă să se atingă,

să simtă aerul

primului şi ultimului zbor,

clipa trăită în nimbul eternităţii.

 

Ca stelele moarte demult sunt vorbele,

În fiecare frunză te măsori,

spre soare-ai fugit,

- necunoscutul din voi odată aprins -

privind infinitul din ochii ei

( întreaga frumuseţe a lumii )

lumina te conduce spre tine...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc, Delia. In orice inima deschisa!

    Cu drag, Irina

  • inima unei femei

    seamănă cu o clepsidră

    în care poate într-o zi

    n-o să mai ai loc... specială remarcă...oare numai inima unei femei?

  • cu multa placere, IrinaSmile.gif

  • Superb filmul, minunate acordurile! Multumesc mult, Camelia.

    Cu drag, Irina

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 13 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 14 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 15 ore
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 16 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
Acum 18 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Acum 20 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
Acum 20 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
Acum 21 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,  Soarele coboară liniștit spre asfințit  Vântul nu mai…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->