Cântec de ciocârlie este glasul
care-mi rămâne-n auz
şi-şi face cuib.
Cuvintele mele pe buze îi vin
ca o şoptire cu har,
ochiul ca sabia scoasă din teacă
nesfârşitul îl taie-n segmente
atât cât pot să privesc,
iar inima se zbate în trup
ca la o vrabie prinsă.
Împlinire în gândul de mâine
mierea în suflet se strânge,
dulcele ei vâscos
glasul să il facă mai drag.

Comentarii