Damblagiul privea atent spre Adriana şi bărbat. Observându-l, patronul întoarse capul şi strigă bine-dispus:
- Hei, Alex! Lasă fata să lucreze!
- Daaa, o las, numa' o pup şi eu puţin, că mi-era dor de ea! îi strigă bărbatul râzând, lasă că n-o fi bai! Sau, care-i treaba ta, patroane?
Şi apoi se îndreptă spre ei. Patronul se ridică brusc de la masă şi dădu noroc cu el, apoi se îmbrăţişară. Amândoi se bucurau de întâlnire şi lui Ghiţă nu-i rămânea decât să asiste la exuberanţa lor, fiindcă Jean, părea că uitase de el. Dar nu-şi făcea probleme în legătură cu acest lucru, ştia prea bine că niciodată memoria cuiva care trebuie să primească bani, nu-i juca feste.
Îl observa pe Alex, care părea să aibă între treizeci şi treizecişicinci de ani. Era îmbrăcat într-un costum negru de stofă, cămaşă albă şi cravată neagră de piele. Avea tenul măsliniu, o fizionomie plăcută, compusă din doi ochi verzi, cu sprâncene şi gene negre, un nas drept şi o dantură frumoasă care strălucea, datorită zâmbetului larg şi luminos. Părul negru şi cârlionţat, lung până la umeri şi privirea strălucitoare îi dădeau un aer boem, în ciuda îmbrăcăminţii sale. Era un om inteligent, dar rebel, îi plăcea să se răzvrătească împotriva tuturor, era omul care spunea în faţă tot ce gândea şi faptul că era îmbrăcat în costum, arăta clar că avusese o întâlnire importantă cu cineva, altfel nu s-ar fi îmbrăcat aşa, pentru nimic în lume.
- Ce faci, man?
- Ce să fac, man? Acum venii de la Craiova, mă-ntâlnii cu oamenii de la Procuratură şi cu toată avocatura de-acolo.
- Şi? Cum a fost întâlnirea cu ei?
- Bine, totul a decurs cum a vrut sufletul meu. Dacă-mi ajută Dumnezeu, de luna viitoare mă transfer cu serviciul acolo, şi prietenul tău Alexandru Deac va fi unul din procurorii Craiovei.
- Şi cu fata mea, Adriana, ce vei face? O laşi să lucreze mai departe la mine sau o iei cu tine?
- Deocamdată, ea rămâne aici, până îmi iau ceva cu chirie, dar pe urmă o iau cu mine. Şi lasă tu, să nu plângi după ea, că-ţi găseşti tu altă fată să lucreze în locul ei, deşi sunt convins că nu vei mai găsi alta ca ea, sâc! Îşi strânse pumnii şi-i bătu unul peste celălalt copilăreşte, îi făcu în ciudă, neîncetând din râdă, aşa că vei rămâne fără una din fetele tale, cum îţi place ţie să le spui angajatelor tale.
- Ei, asta e! Ce să fac? Îmi voi căuta eu altă fată, îi spuse patronul, cu o tristeţe teatrală pe faţă, deşi ştiu că altă fată mai frumoasă, mai harnică şi mai inteligentă decât Adriana, nu mai găsesc, ai dreptate.
- Ha, ha, ha! râse mai departe Alex, după care continuă, tu ce mai faci?
- Ce să fac, man? Uite, şi eu pe-aci cu afacerea mea. Îmi merge binişor, nu mă plâng, am clienţi, chiar şi de scandalagii ca domnul am parte, care sper eu că-mi va deveni în scurt timp un bun prieten, dar toate sunt la locul lor, cum trebuie, îi răspunse Jean prietenului său, întorcându-şi privirea spre Damblagiul, care afişase un zâmbet din primul moment în care îl auzise pe ,,noul procuror al Craiovei'' că îl întreba ce face.
- Cum aşa? răspunse Alex, privindu-l curios pe Damblagiul cu o urmă de zâmbet, ce s-a întâmplat?
- Ce să se-ntâmple? Venii domnul în localul meu cu încă doi nebuni, şi cu unul dintre ei se încăieră ca lumea, de era să-mi întoarcă toată terasa pe dos, cu tot cu clienţi, dar înainte să vii tu, încercam să ne-nţelegem, pentru a nu avera probleme, nici eu, nici el.
Auzindu-l cum vorbea, lui Ghiţă Damblagiul îi pieri pentru câteva secunde zâmbetul de pe faţă şi ochii începură să-i scapere, dar muşcându-şi buza de jos, se stăpâni, deşi în sinea lui, gândea cam aşa:
,,Băi tentativă de patron jegos! Puturos penal, ce eşti! Nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa de prietenii mei? Mai ales de Vasilică, ce mi-e ca un frate! Dar lasă, c-ai să vezi tu de ce fel de nou prieten vei avea parte! Jur c-ai să-ţi mănânci limba aia spurcată cu care vorbeşti acum, jur! Şi copilul ăsta, ce hram o purta? Că nu-mi dau seama, dar sigur lui Pepsi îi va fi rău când va vedea că Adriana lui se alintă în braţele lui.''
În cele câteva secunde în care Damblagiul gândea aşa, Alex îl privi şi el la rândul său, măsurându-l atent. Deşi era tânăr, cunoştea oamenii în mare atunci când se uita la ei şi ,,scandalgiul'' despre care patronul vorbise adineaori cu un aer infatuat, i se păru o persoană rezonabilă. Şi cunoscându-l pe patron foarte bine, fu convins într-o secundă că el exagerase în povestea sa, cu răsturnarea terasei cu tot cu clienţi. De aceea se întoarse spre patron şi îi spuse:
- Hai, băi patroane, hai! Dă-o dracului de treabă, măi! Acum, că ţi-o fi răsturnat vreo masă - două şi câteva scaune cu fundu-n sus, parc'-aş mai crede, dar să-ţi răstoarne întreaga terasă cu tot cu clienţi, asta nu mai cred, că nu am cum! Măi omule, tu crezi că m-am născut ieri? Şi na, ia să văd, cum trebuia să te-nţelegi cu omul, înainte să vin eu? Că-s curios, zău aşa!
Văzându-l pe Alex cum vorbea şi având impresia că ţine mai mult cu Damblagiul decât cu el, îi fu necaz. Se încruntă şi pe un ton uşor certăreţ îi răspunse:
- Măi Alex, pe cuvântul meu de-onoare, că-ţi spun adevăru'! Şi dacă nu mă crezi, întreabă-l pe domnul... apoi privindu-l pe Ghiţă, cum te cheamă omule? Sau întreabă pe cine vrei tu din local, că toţi au fost martori cum domnul şi cu căpitanul ăla de cavalerie se-ncăierară dintr-un foc, deşi veniseră împreună ca doi prieteni buni.
- Ghiţă, mă cheamă!
- Şi pe mine, Alex mă cheamă, zise acesta zâmbind amabil şi întinzând mâna să dea noroc.
- Şi pe mine, Jean, se prezentă patronul puţin resemnat.
Nu-i convenea reacţia pozitivă pe care o avea Alex faţă de Damblagiul, dar nu avea ce face.
- Ceee? V-aţi bătut cu căpitanu'? Cu Vasile?
- Mda, într-un fel se poate spune şi-aşa, deşi ce-a văzut toată lumea aici, nu a fost cu adevărat o bătaie. Ştiu că e greu de crezut, deşi totul pare contrariul. Ştiu că dacă ar trebui să-i conving pe toţi care au asistat la încăierarea noastră, că totul a fost simplă glumă, ar mai trebui să le şi povestesc cum am copilărit cu el, şi multe altele.
- Cum, aşa? Explicaţi-ne şi nouă, să-nţelegem.
- Mai întâi de toate, băiete, poti să-mi spui Ghiţă sau Damblagiul, că porecla asta o am de când eram copil, Vasile sau căpitanu', cum îi spuneţi voi, mi-a spus aşa, prima oară. Apoi, să ştii băiete, că eu am copilărit cu el, am crescut împreună la Dubova. Şi această aşa-zisă bătaie, a fost mai mult o glumă, fiindcă noi, dintr-o dată ne-am adus aminte cum ne băteam ca doi proşti când eram copii. Aşa că această bătaie a fost în realitate o amintire, a fost ceva sfânt pentru noi doi, şi întorcându-se apoi spre patron, continuă, şi chiar dacă te superi, tot îţi voi spune ceva. Dacă mie şi lu' Vasilică ne mai vine de vreo două ori chef în seara asta să ne-amintim cum ne băteam când eram copii, apoi ne vom aminti fără niciun bai şi atunci, îţi vom întoarce tot localul în sus, nu numai terasa, ai înţeles?
- Atunci îmi dai cei o sută-cinzeci de euro şi pleci să-ţi aduci aminte în altă parte cum te băteai când erai mic cu amărâtu' ăla de Vasile, da?
Damblagiul se încruntă din nou şi îşi muşcă de data asta, amândouă buzele, ca să nu-i arunce un pumn în faţă. Îşi strânse pumnii cât putu de tare, gest pe care Alex îl observă. Dar în secunda următoare, fizionomia lui Ghiţă se lumină şi glasul său prietenos îl surprinse la culme, când îl auzi spunându-i lui Jean:
- Aaa, nuuu! Hai patroane, hai să facem altfel, vrei?
- Cum altfel? întrebă curios, dar şi sceptic acesta, pentru că se aştepta cine ştie la ce propunere ciudată, cam despre ce-ar fi vorba?
- Deci, uite cum facem. În loc de o sută-cinzeci de euro, îţi dau două sute, şi o bere la toată lumea din localul tău, ce zici? Că na, nu numai pe tine te-am deranjat, ci şi pe clienţii tăi. Că nu-i corect să fii doar tu câştigat, având în vedere faptul că numai tu iei banii pe deranjul făcut de mine şi de Vasilică. Eşti de-acord?
Auzindu-i propunerea, lui Alex îi venea să râdă de figura patronului, care rămăsese perplex, nu-i venea să creadă. Se aşteptase la orice gen de propunere, dar nu la aceasta. Şi totuşi, atât patronul, cât şi Alex erau băieţi deştepţi şi ei înţelegeau că propunerea era şugubeaţă în felul ei. Privindu-l pe Damblagiul, care zâmbea şi privea când spre unul, când spre celălalt, patronul lăsă capul în jos câteva secunde şi gândii în sinea sa:
,,Ăsta-i mare bandit, nu glumă! Văd că e şmecher. Oare, de ce ţine morţiş să-mi dea două sute de euro în loc de o sută-cincizeci? Şi ce drac să-i pese lui de clienţii mei, să le dea o bere pentru deranjul făcut, că majoritatea îmi sunt mie străini, dar mai lui! Dar, de stau să mă gândesc bine, nu-mi pare rău dacă-mi dă două sute de euro şi de berea dată clienţilor, nici atât, că-mi face o vânzare în plus, nu? Căştigu-i tot al meu, şi dacă el vrea să facă pe bunul samaritean, n-are decât!''
,,Doamne! Să vezi numa' că Jean acceptă propunerea, că abia aşteaptă să-i cadă un ban din cer, nu? Şi Ghiţă, de ce-o face gestul ăsta? Că-l văd bine că nu-i un prost, şi fraier, nici nu se pune în discuţie! Cred că-n seara asta îl dau dracului pe ăsta şi pe acoliţii lui care îi ling fundul în fiecare seară, pe-aci. Vreau să-l cunosc pe tipul ăsta, pare interesant, având în vedere că se vede de la o poştă că-i un om ca lumea, total diferit de căpitanu'. Na bine, şi căpitanu-i om de treabă, în ciuda necazului său. Of, asta e!''
,,Ce hoţoman eşti, patroane! Sunt ferm convins că vei accepta propunerea mea! Cum să nu? Că doar un ban în plus nu-ţi strică şi tot tu ieşi în câştig. Şi băiatu' ăsta, Alex, eu în locul lui te-aş da dracului, n-aş mai umbla cu tine, că tu eşti o jigodie, mă!''
- Bine, măi Ghiţă, bine! Accept propunerea ta, de ce nu?
- Da, dar dacă accepţi, nu mă dai afară, şi nici pe prietenii mei, da? Vreau să beau şi să mă distrez cu ei până când am eu chef, nu până când ai tu program, ţi-e clar? Şi nu-ţi face griji, că mă înţeleg eu cu fetele tale ca să nu se supere că le reţin. Deci, trebuie să-mi accepţi şi tu mofturile pe care le am în această seară, nu?
- Bineee! Bine mă, cum vrei tu! Dacă te-nţelegi şi cu fetele, atunci localul meu este şi-al tău în seara asta, ce mai!
- Aşa, patroane, aşa te vreau! Deci, să-nţeleg că seara asta va fi una de pomină, nu? întrebă Alex, vesel.
- Păi ştiu eu, măi Alex? Nu ştiu, întreabă-l pe noul nostru prieten, nu?
- Aşa-i, Ghiţă?
- Aşa-i, Alex, aşa-i! Ce zici? Vii cu mine, cu Vasilică şi cu ceilalţi doi prieteni ai mei?
- Daaa, cum să nu? Hai că vin cu cea mai mare plăcere.
Îi dădu cele două sute de euro lui Jean, acesta-i mulţumi şi bătu palma cu el. După care o porniră spre terasă amândoi, fără să se mai uite la el, care rămăsese oarecum surprins. Şi gândi:
,,Hei, deci din ăştia-mi-eşti, Alex! Bine mă, fă cum vrei tu, că nu plâng eu după tine.''
Când să ajungă în dreptul uşii de la terasă, se ciocniră de Pepsi, care mergea s-o ajute pe Adriana. Ghiţă îl întrebă imediat:
- Unde mergi?
- Mă duc s-o ajut pe zâna mea, la vitrine. Ce, uitaşi?
- Nuuu, nu uitai, măi omule! Şi privindu-l cu coada ochiului pe Alex, cum să uit eu că tu ai vrut să vii aici, pentru că ai o belea mare? N-am cum să uit aşa ceva!
- Aoleu, Pepsi! Hai, salut! Şi dând mâna cu el, Alex îl întrebă curios, ce belea ai mă? Şi despre care zână vorbeşti, măi?
- Ei, despre care zână, stai, să-ţi spun. Îi cea mai frumoasă, cea mai scumpă fiinţă din lumea asta! Şi-are un corpuleţ, mamăăă! Şî io cu ea mă-nsor, să ştii!
- Hai, mă! Şi cine-i norocoasa, măi?
- Ei, cine e? Pun pariu mă Alex, că tu o cunoşti, că tu, dacă ai bani, eşti toată ziua pe-aci!
- Nu, zău! îi răspunse Alex, râzând, păi zi-mi mă, cine-i? Lucrează aici?
- Da, mă! E fata aia frumoasă cu părul lung şi albaştri.
- Cine, mă? Adriana? întrebă Alex şi veselia lui fu înlocuită imediat cu un zâmbet, tu vorbeşti serios, acum?
- Daaa! Şi când va fi nevasta mea, atunci te chem la nuntă, şi pe tine, şi pe toţi pretenii mei!
- Ceee? întrebă ,,procurorul Craiovei'' uimit peste măsură.
Dar nu mai apucă să îl întrebe nimic, deoarece, văzând-o pe Adriana, Pepsi îi împinse pe amândoi din calea lui şi strigă la fată:
- Adriana! Adiii, acum vin să te-ajut!
- Bine Pepsi, vino! îi răspunse fata zâmbindu-i, dar văzându-l pe Alex, îi trimise o bezea. Pepsi crezu că bezeaua e pentru el şi în culmea fericirii, începu să sară în sus ca un nebun. Ghiţă îi privea, când pe unul, când pe celălalt. Pe-o parte îi venea să râdă, pe de altă îi părea rău de ,,pretenu'' căpitanului. Avea impresia în acel moment că şi el, şi Alex, şi Adriana erau nişte personaje dintr-o telenovelă, în timp ce băiatul rămăsese şi el, perplex. Nici el nu se aşteptase la aşa ceva. Ghiţă îi chemă la masă şi băiatul îl urmă cu gândurile aiurea. Gândea în sinea lui:
,,Hai c-am încurcat-o acum, zău aşa! Din câte ştiam eu, Adriana e a mea, nu? Şi-mi vine ăsta, care îmi spune că e zâna lui, că o ia de nevastă şi mă mai cheamă şi la nunta lui cu ea, pe deasupra! Adică-mi strică planurile cu fata pe care-o iubesc, fără să ştiu nimic? Ha, ha, ha! Da Adi o şti ce-are ăsta în cap? Sigur, habar n-are. Ha, ha, ha! Chiar îmi vine să râd. Doamne, mie îmi vine să râd, dar el, când o vedea că ea-i cu mine, ce-o să mai fie? Nu pot fi jigodie şi să râd de situaţia asta fără să-mi pese. De unde ştiu eu, poate că aşa ceva ar fi putut să mi se-ntâmple şi mie, nu? Dacă mie mi-ar fi plăcut de-o gagică şi eu n-aş fi ştiut că ea este cu unul din prietenii sau cunoscuţii mei? Şi dacă aş fi gândit şi eu cum gândeşte ăsta, şi... Doamne! Ce să fac? Să râd sau ce să ce să fac? Să mă duc la el şi să-i spun sau să stau în banca mea? Dacă merg la el să-i spun care-i treaba, îi stric toată fericirea, o să-l doară. Dacă tac, iar nu-i bine, că oricum, tot va afla la un moment dat că eu sunt cu fata pe care el o iubeşte şi-şi face planuri. Cred că mai bine tac şi îmi văd de treabă, deocamdată. Şi ce-o fi, o fi!''
Cam aşa gândea Alex până ajunseră la masa unde căpitanul şi Tutoi ciocneau cu paharele şi râdeau. La rândul său, Ghiţă nu-l pierdu din ochi şi îi văzu preocuparea de pe faţă. Îşi dădu seama că e un băiat bun şi ar fi fost tare curios să afle exact cum gândeşte situaţia, deşi avea o bănuială în privinţa asta. Dar ajungând lângă cei doi prieteni ai lui, zâmbi şi le spuse:
- Gata, frăţioare, gata! Rezolvai problema, ieşirăm şi din asta!
- Cum, aşa? Ia să văd, cum îl îndulcişi pe patron? întrebă căpitanul.
- Cu bani, mă! Pun pariu că banii îl făcură să uite de tărăboiul care îl făcurăţi voi doi aci, spuse Tutoi, asa-i c-am dreptate?
- Ei, nu uită, dar îl îndulcii bine cu două sute de euro şi cu o bere pentru fiecare client care e aici în seara asta, că doar nu numai pe el îl deranjarăm cu prostia noastră, spuse Damblagiul, râzând, şi pe deasupra l-am mai convins să ne lase să bem şi să ne distrăm cât mai mult, dar... băieţi, avem altă problemă acum, şi chiar e ceva serios.
- Ce-i, mă? Ce s-a-ntâmplat? întrebă iar căpitanul, hai, zii o dată, nu mă fierbe!
- Mai întâi de toate, băiatul ăsta este Alex, şi cred că va fi unul din prietenii noştri, de-acum în colo, e băiat fain.
- Mmm! Şî io îl ştiu, e copilul unor vecini de-ai mei. Da care-i problema?
- Eu, doar din vedere îl cunosc, spuse Tutoi, dar se ridică şi dădu noroc cu el.
- Nu-i nimic, uite, de-acum în colo mă vei cunoaşte mai mult, spuse Alex, strângându-şi mâna cu el, sper să devenim şi prieteni, de ce nu? Şi întorcându-şi privirea spre căpitan, îl întrebă, căpitane, ce mai faci? Cum eşti?
- Îs bine, băiete, mulţam lu' Dumnezeu. Şi fac cum ştii şi tu, şi tot oraşu', ştii că fata mea Marioara nu mai e şi că mă doare, ce să fac?
- Da cum te descurci cu mâncarea, cu celelalte?
- Ei, cum! Binişor, de foame nu mor io, şi cu celelalte, la fel, azi îi mai bine, mâine-i mai rău, şî tot aşa, ştii tu cum îi viaţa mea.
- Da, ia zii, care-i problema? Ce problemă avem, mă? întrebă Tutoi.
- Ei, da! Avem o problemă, băiatul ăsta, Alex, e problema.
- Doamne ia-mă! Vai de mine, nu-nţeleg nimic! De ce-aş fi eu problema voastră?
- De fapt, nu problema noastră eşti, ci a lui Pepsi, din câte văzurăm amândoi, nu?
- Ceee? Voi ştiţi că-i sfârâie câlcâiele după Adriana?
- Ohooo, şi ce-i mai sfârâie, Doamne! Că mie, când mi-o spus prima oară, am crezut că mor de râs! Îmi zâcea că are o belea şi avea-n ochi lacrimi de crocodil, că m-am speriat la-nceput, pe cuvânt! Am crezut că avea într-adevăr o belea!
- Ehei, şi eu am râs cu foc, că aflai de beleaua lui azi, mai înainte să ne-ntâlnim cu Damblagiu'. Păi şi Alex, ce legătură are cu ,,beleaua'' lu' Pepsi, mă?
- Ei, problema e că Alex este prietenul, iubitul şi posibil, viitorul soţ al fetei. Acum, Pepsi îi spusă adineaori ce planuri are el cu fata, şi el fu cam surprins. Dar problema va fi atunci când va afla şi Pepsi că visează cai verzi pe pereţi, cu fata asta.
- Ceee? Bă Damblagiule, tu vorbeşti serios? Bietu' Pepsi! spuse Tutoi, şi-atunci, ce ne facem cu el? Voi vă daţi seama cum va fi sufletul lui, când va afla?
- Da ce fu în mintea şi în sufletul meu, când îmi spusă şi când îl văzui aşa de fericit?
- Mda, eu pot să-mi închipui, că te observai eu, dar nu ştiu cum va fi el când va afla.
- Lăsaţi, nu vă mai faceţi probleme atât din cauza lui, va fi bine, vă spun eu. Va plânge, se va agita, o să vrea să se omoare, o să vrea să facă cine ştie ce prostie, dar noi suntem pretenii lui, o să fim lângă el, o să-i cântăm la ureche despre alte fete care mai sunt pe lume, etc. Asta-i viaţa! Uneori avem parte de mai bune şi mai frumoase, alteori mai şi pierdem, asta-i viaţa! Staţi voi cuminţi, că nu scăpăm aşa uşor de el, nu moare el cu una cu două, le spuse căpitanul, care îl cunoştea bine.
- Şi eu, cum fac să-i spun? întrebă Alex.
- Nu-i spui nimic, băiete, lasă-l în pace. O vedea el odată şi-odată că fata-i iubita ta şi va trebui să accepte, spuse şi Damblagiul.
- Sunt în totalitate de-acord, spuse şi Tutoi.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii