În vechiul parc înghețat,
zilele toamnei departe au plecat.
Vârtej de umbre călătoare,
se aude muzica vântului în depărtare.
Calzi ochi sub vălul de ceață,
lăncile vântului mă ating pe față.
În vechiul parc înghețat,
se - ascunde un gând supărat.
Ajung acasă...puțin obosită,
mângâiată de o vorbă caldă, șoptită.
Mă-ntorc adesea în același loc,
aprind în sufletul trist un tainic foc.
În vechiul parc înghețat,
parfumul tău dulce nu l-am uitat.
Cărțile- s triste, aburul de ceai,
Iarna glăsuiește cu același grai.
Liniștit este suspinul iernii acum,
ascuns bine de al ceții gros fum.
În vechiul parc înghețat,
printre fulgii iernii ne-am sărutat.
Adânc suspină vântul rece,
umbrele ceții nu vor să mai plece.
Tremură în tăcere umbre mișcătoare,
se-ncarcă văzduhul de ninsoare.
În vechiul parc înghețat,
Iarna mereu pe noi ne-a căutat.
Ninge frumos, ninge în tăcere,
multe cântece frumoase iarna are.
În umbra nopții puțin obosită,
deschid cartea de noi cândva citită.
În vechiul parc înghețat,
adesea pe banca noastră am visat.
Vine altă iarnă tare tremurând,
o priveam pe geam încet cântând.
Aroma ceaiului cald sorbeam,
în cartea veche mereu noi citeam.
În vechiul parc înghețat,
gerul obrazul frumos l-a colorat.
Cine străbate tăcut drumul,
nimeni...fuge mai tare doar vântul.
Printre ramuri goale iarna geruiește,
un gând obosit printre cărți se odihnește.
3.11.2019
Comentarii
Deosebit de frumos, prețuire și admirație!
Cu multă admirație!