Am obosit să tot întreb
Stropii de sânge când agale trec
Pe lângă sufletul aproape-ntreg
La ce m-aştept ? Oare o fi drept?
O viaţă ce aleargă lin
Urmând parcă al său destin
Şi soarele ce-a obosit
Tot căutând un asfinţit, un asfinţit.
Am tot uitat ce altădat`
Crezând în visul alungat
A poposit pe-un vid vidat
Era atât de-adevărat.
Dar vraja amorţirii clipei
Paralizată încă este
De aş putea aş lăsa fiinţei
Măcar crâmpei din cea poveste
Pe care am trăit-o-n doi
Uitată-i dar de ea apoi
Şi doar în mine hoinăreşte
Vai ce poveste, ce poveste.
La judecata dreaptă am fost
Tot un întreg, ca-ntotdeauna
O ea nebună şi un prost
Verdictul a fost …lăsaţi furtuna.
O unică idilă-n doi
O ea în letargie
El un soi
De unicat în ce-o să fie
O ea şi-un el în veşnicie.
-->
Comentarii
Felicitări!
Frumoase versuri!