Destin
Stă în poartă o bătrână,
numărându-şi anii grei,
printre florile de tei,
streaşină-şi făcu din mână
de scântei.
I-au plecat copiii-afară,
să lucreze la străin,
pe acasă rar mai vin,
se roagă să-i vadă-n ţară
spre alin.
Tristă bătătura tace
şi bătrânul ei s-a dus,
mult curaj îi dă de sus,
ea spre stele semne-i face,
drept răspuns.
Ochii nu mai au culoare,
timpurile i-au spălat,
cât a plâns şi-a aşteptat,
cu privirea, hăt, în zare.
Ce păcat!
Stă lipită strâns de poartă,
mai în fiecare zi,
poate unul din copii,
că dorul, ştiind, nu iartă,
va veni.
Uşor, capul şi-l întoarce
şi măsoară drumu-n lung,
dar copiii nu ajung,
în batistă lacrimi stoarce
îndelung.
Noaptea-ncet, încet se lasă,
de dureri, păşind stingher,
cu nădejdea către cer,
se strecoară cuvioasă
în chiler.
Elena Mititelu
-->
Comentarii
Lenuş, mulţumesc pentru trecere şi apreciere!
Cu mare drag,
Mulţumesc pentru revenire, domnule Muntean, pe calculator nu pot să deschid... îmi pare tare rău!
Preţuire,
dacp îl citiţi de pe telefon e posibil să nu se deschidă. E o fotografie care pe calculatoare, laptopuri se vede normal...
Domnule Muntean, vă mulţumesc dar nu pot deschide "comentariul" domniei voastre! Preţuire,
Mulţumesc, Florin, pentru comentariu! Cu mare drag,
Minunate versuri!
Frumos si trist !