Cu aerul închegat în zăpezi
pătura albă ţine de cald pământului,
din gelozie
ai putea să mă cuprinzi cu gheaţă,
să-mi răceşti până la insuportabil inima
în care ai putea încăpea cu ură cu tot
ca într-o arcă.
Mă faci să-mi pierd răsuflarea vitează
pentru întâmplările neîntâmplate atunci
când trupul tău fierbea de sevă
într-un copac înflorit prea devreme.
Fructul se urcă în acelaşi gând rătăcit
cum greşit şi-a ucis şansele
de a se naşte
în măduva nopţii alunecoasă
în care timpul culcat pe-o ureche
aude cum se demască singurătatea
şi fuge ca moartea de botez.
Acum doreşti să locuieşti în mine
cu zâmbetul ca un suspin
pe umărul care nu doarme singur
decât veşnicia.
-->
Comentarii