Am nimbul unui voievod uitat peste timp,
locuiesc într-o cochilie în firida ascunsă,
văd totu-n albastru ca-n mările sudice
cu poeti înotând în poeme de apă.
Era o lumină-n arbori exotici cu păsări ciudate
ce nu se cuvine să le vânezi.
Nu genunchii mă dor doar tălpile plate
purtând sub paşi asfaltul încins, trădare însorită
ca o umbră pe gard.
Într-o clipă fără noroc mi-am găsit norocul.
Am trecut mai departe sechestrat de păcatul femeii
neştiind cine mă urmăreşte, am cuţitul la brâu
şi nu mai am timp pentru mântuire.
-->
Comentarii