Te văd o imagine în oglinda concavă
prin care se absoarbe fiinţarea lumii
şi te risipeşti în adevăruri
atât de relative,
aşa cum lumina fără aşchii în semne
în unghiuri mimând transparenţa
deschide porţi prin care se trece
în lumea cea care ne mântuie.
În vreme ce mişcarea te-nghite
ca pe un vas plutitor
în vidul dintre stele de foc,
îi dau numele tău nesfârşitului
în care imaginarul mă cheamă
şi nisipul sufletului pământean
se cerne pe cosmice cărării.
-->
Comentarii