*balaurul dintre mine și mine*
nu-mi găsesc centrul de greutate
reproducerea perfectă a adn-ului planetei eșuează patetic
când dumnezeu uită deschise ferestrele nopții
și ce sunt
mototolește haotic pliurile sorții
tălpile nu se umplu de lut
până nu adoptă toți morții cu pașaport de azur
mâna cade peste falia clipei fără să-și coloreze monștrii și epavele
nevăzuta ghilotină stă gata să cadă și să-i fure azurului
culoarea mea de duminică
nici mersul pe valuri nu-mi ieșea convingător măsura tăcerii
era firul de nisip în jurul căruia povestea adâncului
dospea misterului perla
să-mi îmblânzească frica de ape peste curbura sânului pastelat de alge
sirenele își trag pudice undele
pielea mea nu-i strică văzduhului simfoniile chiar dacă i-au fost încătușate
furtunile și albatroșii dinamitează
cuiburile somnului
doar o singură viață mi s-a dat să-mi pot însuși codurile materiei
și o singură cheie
iubirea
-->
Comentarii
Eu cred Gabriela că, zăpăuci cum suntem, doar o rătăcim uneori! Dacă o pierdem cu adevărat, ne pierdem nu civilizația, ci umanitatea! Și ne ștergem din cartea acestei dimensiuni, care există datorită iubirii!
Cea mai importantă cheie, abia când o pierdem îi înțelegem importanța! Felicitări, Maria!