Cai în galop, gândurile
pasc ţărmurile îndoielii.
De aş putea să prind
o amăgire de certitudine
acolo, unde clipeşte eternitatea.
Fiară îmblânzită
pe centura necuprinsului
să sfâşii ipotezele.
Nu-mi este dat să trec dincolo
de ochii sfincşilor,
îngăduită să-mi fie acceptarea
a ceea ce sunt
a ceea ce cred.
Oare sufletul
se lasă pradă pulberii,
totală părăsire
sau înaintând în nemişcarea
definitivei clipe,
o să treacă prin constelaţii,
prin coregrafia norilor,
prin respiraţia ierbii,
ochi nevăzut,
să-şi vegheze visele,
moştenire din moştenire lăsate,
mai fragile decât răsăritul,
mai trainice decât perlele
adâncului.
-->
Comentarii