Caii adorm în picioare

Cum de sufletul se ridică la cer fără aripi
ori trupu’-i mai uşor decât aerul,
e absorbit de magnetismul divin
şi durerea rămâne acasă
semn de pământ?

Un teribil pas îmi calcă pe inima cuvântului,
tu te joci cu literele înmugurite-n poeme
la ruleta destinului.
Din căuşul mâinilor îmi curg raze,
râurile se-mbracă de sărbătoarea ploilor,
se plimbă salamandrele pe drumurile din păduri
şi veveriţele îşi numără alunele în scorburi
unde nu pătrunde lumina.

Caii adorm în picioare precum copacii
în serile când se grăbeşte noaptea
să fugă din albul ochilor,
limba întoarsă pe dos
loveşte la tălpi tăcerea,
să-i desfrunzească singurătatea
moartă în amintiri.

Nicio umbră cosită
nu mai rămâne la uscat pe coastă,
speranţa începe să fulguie
nemuritoare iubiri.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->