Călătorii „geodezice”
Gl. bg. (r.) prof. univ. dr. ing. Constantin Nitu
“Ținta ultimă a călătoriilor este întodeauna amintirea lor ”.
Lucian Blaga
Bucureşti, 2016
Bournemouth 1991 (partea I)
Motto: „Cineva poate să zâmbească şi să zâmbească.., şi să fie o canalie."
Wiliam Shakespeare
În anul 1991 am trecut cu avionul Canalul Mânecii, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, o ţară cu un specific aparte, monarhie constituţională cu regim parlamentar, ţară cu o suprafaţă de 1,031 ori mai mare ca suprafaţa României, dar în acel an cu o populaţie de 2,93 ori mai mare(!). Populaţia Marii Britanii era în 1991 de 47.055.205 locuitori.
Marea Britanie (United Kingdom, UK)
Destinaţia finală a călătoriei era oraşul Bournemouth, unde urma să se desfăşoare cea de a IX-a Adunare Generală a Asociaţiei Internaţionale de Cartografie (ICA) şi cea de a XV-a Conferinţă Cartografică Internaţională, dictonul evenimentului fiind „Mapping the Nations" (cartografierea naţiunilor sau ţărilor).
Alegerea mea ca delegat al Asociaţiei Române de Cartografie (ARC), organizaţie a cartografilor din România înfiinţată după anul 1989, la inițiativa cartografilor militari, cu sediul în clădirea Direcţiei Topografice Militare, lucru neobişnuit pentru o organizaţie neguvernamentală în care membrii nu pot intra oricând, a fost ceva la care nu mă aşteptam. Preşedinte al ARC era generalul de brigadă dr. ing. Marian Rotaru, şeful Direcţiei Topografice Militare. Domnia sa a propus ministrului apărării naţionale, generalul Spiroiu, ca delegaţia să fie formată din două persoane, cu durata misiunii de 10 zile.
Conducerea ministerului a considerat că durata misiunii este prea mare şi a propus să fie trimis un singur delegat, pe o durată de două zile efective de lucru. Suportul financiar era asigurat de Romtehnica, întreprinderea de import şi export de armament şi tehnică militară, din banii obținuți din vânzarea hărților noastre.
De fapt începea să fie pusă în aplicare hotărârea mai veche, ca cel ce răspunde de o problemă internaţională să ştie bine şi o limbă străină, cunoscându-se dictonul „tradutore, traditore". Ministrul vizitase de curând Academia Tehnică Militară şi ştia că am contribuit direct la relaţiile internaţionale geodezice, civile şi militare, cu țările din mai multe continente.
Pătrundeam într-o lume nouă, dar totuşi veche. De unul singur. Cunoşteam problemele de specialitate ale serviciilor geodezice şi cartografice civil şi militar ale acestei ţări, atât din literatura ştiinţifică şi tehnică ce îmi parvenea cu greu, dar şi din discuţiile cu generalul Wood, şeful de atunci al serviciului geografic militar, la două vizite ale acestuia în România, prima dată ca membru în delegaţie, fiind locotenent-colonel şi şef al Şcolii Militate de Topografie, iar a doua oară ca general de brigadă şi şef al delegaţiei.
Am făcut parte din delegaţiile române care au purtat convorbiri şi tratative cu delegaţiile britanice, dar nu participasem la cele două vizite făcute în Marea Britanie. La ultima vizită delegaţia a fost formată din generalul (atunci colonelul) Marian Rotaru, colonelul Ion Radu şi maiorul (pe atunci) Nicolaie Cioancă, ulterior locţiitor al şefului D.T.M. Ultimul mi-a dat înainte de plecare cartea de vizită a altui colonel Rotaru, viitor general, care îndeplinea funcţia de ataşat militar la ambasada română din Londra, după 1989, dar care era un adevărat profesionist, aşa cum s-a dovedit ulterior, când a fost şi şeful Direcţuei de Informaţii a Armatei, după pensionare și condamnat cu suspendare de justiția băsistă. Dacă întâmpinam vreo greutate aş fi apelat uşor la ajutorul său. Dar nu a fost cazul!
De la prima vizită la noi îmi amintesc discuţiile cu ofiţerul Wood asupra cartografiei automate şi relatările sale de jucător de rugby în echipa ce reprezenta NATO. Sportul era o adevărată pasiune a ofiţerilor englezi. Umorul englezesc s-a dovedit la el acasă (de la el mi-am reamintit că NATO înseamnă în jargon „nothing after two o'clock", de când am studiat în 1978 la Hamburg și în 1980 la Darmstadt, deoarece noi ne ţineam şi de glume, chiar dacă eram în tratate diferite). Tot de la el, mare colecționar de tumbre, am aflat atunci și că primele timbre din lume au fost tipărite în 1840, în Marea Britanie. Acestea sunt singurele timbre pe care nu este menţionată ţara de origine. Timbrele noului PNL nu au fost încă analizate! (Ei n-au scris ţara pe timbru! De, dacă n-avură zimbru!)
Tot de la prima vizită în România îmi amintesc un fapt banal. Trebuia să ne deplasăm de la D.T.M., de pe bulevardul 1 Mai, acum Ion Mihalache, la Observatorul Astronomic Militar, situat în parcul Tineretului, lângă sala polivalentă. Ataşatul militar al Marii Britanii, un locotenent-colonel paraşutist al cărui nume nu îl mai amintesc, trebuia să se deplaseze cu maşina proprie şi eu am primit misiunea să îl însoţesc. Ne-am deplasat în coloană, dar la un moment dat, la Piaţa Victoriei, a avut loc un ambuteiaj în circulaţie. Membrii celor două delegaţii sosiseră la destinaţie, dar noi, prinşi în traficul de atunci, de zece ori mai bun decât cel actual, am întârziat oarece timp. Poate că aşa trebuia să se întâmple!
Mi s-a plâns că are un necaz medical și că se va interna îtr-o secție de chirurgie a spitalului universitar militar central, întrebându-mă dacă medicii sunt buni. I-am răspums că da, iar el mi-a spus poanta că în Egiptul antic, dacă un pacient murea în timpul operaţiei, chirurgilor li se tăiau mâinile! Mi-a spus să nu cumva să mă îmbolnăvesc și să urmez după el la operație.
Că după o asemenea pedeapsă radicală, pentru următorul pacient operaţia risca să fie şi mai anevoioasă!… Mă gândesc la chirurgul Oprescu şi la pacienţii K. Ovesy şi C. Oldea, dar şi la brancardierul Braian Tăsescu! (Şi chirurgul trecea Styxul, dacă aşa dorea Sfinxul!)
A trebuit să dau explicaţii ulterior. De fapt şi oamenii de pe stradă se uitau miraţi când vedeau un ofiţer român „socialist varşovian” în maşina unui ofiţer străin „capitalist nordatlantist”, cu insemnele UK, inclusiv drapelul naţional. Că doar era în perioada când românii sufereau dacă aveau niscaiva rude sau prieteni pe meleaguri străine, chiar şi în R.S.S. Moldovenească (precum maiorul Costeșiu).
Drapelul Marii Britanii („Saint George”)
În maşina sa, ca să nu fiu nevoit să răspund la chestionări, îl întrebam cum se simte în România şi ce pasiuni are. Era înnebunit după pescuit şi vânătoare, vizitând de peste 20 de ori, pe durate variabile, Delta Dunării, amintindu-şi de una din călătoriile când le-am fost „ghid de vânătoare”, dar pe lângă ambasadorul altei mari puteri.
Iar dramaturgia engleză a fost tratată subtil şi analizată din goana maşinii, doar prin poante shakespeariene. Asta ca să nu spun ce mi-a zis căpitanul de contrainformaţii C. Îmi amintesc şi acum întrebarea ironică a ataşatului militar asupra datei când intenţionez să vizitez Londra ca turist. Ştia el ceva de viitoarea „revoluţie”?
De la cea de a doua vizită am rămas mirat când generalul Wood, deabia numit în funcţie, ştia exact data când va ieşi la pensie, dar şi numele celui ce va deveni şef al serviciului geografic militar. Trebuie să remarc aici că în ţările NATO serviciile responsabile cu asigurarea cu hărţi şi alte documente şi date poartă denumirea de servicii geografice militare.
Şi în acest caz am făcut o documentare rapidă asupra ţării unde urma să merg şi asupra problemelor pe care trebuia să le rezolv. La ce te poţi gândi când pleci singur într-o ţară străină?
Marea Britanie
Marea Britanie are în componenţă, în arhipelagul Insulele Britanice, cea mai mare insulă de pe planetă,. conţinând Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. Denumirea oficială este United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland (prescurtat UK).
Ca să înţelegi starea britanicului, îţi aminteşti de climatul umed, dominat de precipitaţii, zilele ploioase sau cu ninsoare fiind în medie de 300 pe an, ceea ce face ca vegetaţia să fie mereu „verde". Oceanul Atlantic are un efect semnificativ asupra climatului. Temperaturile medii sunt de 16o C vara şi de 5o C iarna. Sunt prezente toate formele de relief, câmpie în sud şi est, dealuri şi munţi în vest şi în nord. O particularitate a aspectului insular este caracterul neregulat al liniei de ţărm, în lungime de 8.000 km, cu numeroase golfuri, ceea ce a permis construcţia multor porturi. Comerţul maritim s-a dezvoltat mult datorită acestor porturi.
Marea Britanie face parte din cele mai dezvoltate şapte ţări ale lumii, economic, ştiinţific, tehnologic, chiar şi artistic şi mai ales ca standard al vieţii (locul 5). Şi să nu uităm că istoria şi cultura ţării au influenţat dezvoltarea multor naţiuni. În ultimele trei secole ale celui de al doilea mileniu, Imperiul Britanic controla un sfert din teritoriul şi un sfert din populaţia planetei.
Imperiul Britanic în 1921
Există și țări în care reprezentanții imperiului britanic nu au călcat niciodată cu armatele sale!
22 de țări în care trupele britanice nu au călcat niciodată (cu alb)
Anglia? Anglia e şi ţara păcălelilor de 1 aprilie! În 1957 reputatul post de televiziune BBC a difuzat un reportaj detaliat despre recolta foarte bună de spaghetti din livezile de arbori de spaghetti din Elveția. Reportajul a avut un succes uriaș, sute de telespectatori au sunat la redacție întrebând cum ar putea obține şi ei un copac de spaghetti să-l planteze în curte.
În 1976 un reputat astronom britanic a explicat la Radio BBC 2 că din cauza unei alinieri istorice între planetele Pluto, Jupiter și Terra, gravitatia pe pământ urmează să fie redusă în mod semnificativ. Astronomul le-a cerut ascultătorilor ca fix la 9:47 să sară ca să experimenteze imponderabilitatea la ei acasă. Liniile telefonice s-au umplut ulterior de ascultători care au descris convingător că au simțt reducerea gravitației exact la ora precizată. Ca să vedeți cine a votat BREXOT în 2016!
Limba engleză, limbă oficială şi în state ca S.U.A., Canada, Australia, Noua Zealandă, Africa de Sud şi în numeroase alte ţări, s-a impus ca mijloc de comunicare pentru multe domenii, aşa cum era în evul mediu limba latină în şttinţă şi literatură. Eu aveam s-o învăţ în A.T.M. ca student şi intemsiv după terminarea facultăţii, în cadrul Marelui Stat Major.
Limba engleză este vorbită în multe zone ale lumii mai mult ca orice altă limbă. iar în societatea informatizată este preponderentă. În secolul al XX-lea multe naţiuni şi-au cucerit complet independenţa sau au devenit dominioane. Multe ţări păstrează instituţiile şi legile moştenite de la dominaţia britanică. Şi chiar ţări ce nu au făcut parte din imperiu au adoptat sistemul britanic de guvernare parlamentară, numit deseori ca modelul .Westminster. De ce să nu recunoaştem, acest sistem a devenit în final un mijloc de exercitare a democraţiei.
Puterea legislativă cuprinde Camera Lorzilor, şi Camera Comunelor, ai cărei membri propun primul ministru, de regulă şeful partidului care a câştigat alegerile, votând apoi cabinetul propus de acesta. La noi Traian a făcut ce a făcut în 2005 și a Pus prim-ministru din coaliția Dreptate și Adevăr, constituită la inițiativa sorosistei Alina M.-P, care în 2016 vrea să ne impună pe Nicușor Dan și pe franțuzoaia Clotilde Armand, cea care și-a tras cu firma din care face parte, 50 de milioane de euro din controlul lucrărilor efectuate la autostrada Transilvania de firma Bechtel, cu a lor uniune de salvare a României, nespunându-ne de ce agresor trebuie salvată! De Bechtel? De vreo firmă austriacă? A, de PSD!
Cu Camera Lorzilor este o altă problemă. Amintesc de acest lucru gândindu-mă la ce se întâmpla în acel moment în ţară, fapte despre care nu ştiam nimic.
Deoarece executivul nu este separat de legislativ, guvernarea este eficientă şi răspunde direct cerinţelor electoratului. Aşa am justificat mai târziu avalanşa de ordonanţe de urgenţă în ţara noastră, la faultările reciproce ale puterilor executivă şi legislativă.
Mi-am amintit de multe priorităţi ale Marii Britanii: legarea evoluţiei lumii de prima revoluţie industrială din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, prima societate dominată de clasa de mijloc (noi când o vom realiza, că guvernul „Traian” Boc a fost contra, nici tehnocrații lui Johannis – „guvernul meu” - nestrăduindu-se în 2016), prima naţiune care a avut peste jumătate din populaţie în zone urbane, transformarea ţării în una din cele mai bogate ţări prin dezvoltare economică şi comerţ în secolul al XIX-lea în timpul domniei reginei Victoria, Londra fiind mult timp centrul lumii capitaliste, iar acum unul din cele mai importante centre financiare şi de afaceri ale lumii, chiar dacă britanicii votară ieșirea din UE!.
Marea Britanie are cele mai bogate resurse energetice dintre ţările Uniunii Europene, resursele abundente de gaz şi petrol fiind de importanţă vitală (nu amanetate ca ale noastre) . Ţara era atunci pe locul opt în lume la exploatarea acestor resurse, cu peste 60 de câmpuri petrolifere, multe în Marea Nordului, mare în care „navigasem” în 1980, spre insula Helgoland.
Cu toate acestea, 28% din necesităţile de energie erau acoperite de centrale nucleare (prima centrală atomoelectrică din lume la scară comercială a fost realizată în nord-vestul Angliei în anul 1956).
Cercetări continui pun în valoare energia solară, forţa vântului şi crearea de biocombustibili prin reciclarea deşeurilor. Amintesc toate acestea, deoarece noi trebuie să nu reconstruim capitalismul revoluţiei industriale a secolelor trecute, ci societatea informatizată cu noi resurse de energie.
Şi ceea ce trebuie remarcat este faptul că cu toată dezvoltarea industrială, comparativ cu multe ţări industrializate, acum sunt preocupări deosebite pentru protecţia mediului, la nivelul fiecărui cetăţean, la nivel local sau la nivel naţional. În decursul dezvoltării sale, Marea Britanie a avut şi sincope privind protecţia mediului.
Şi în arte sunt deţinute destule priorităţi. Piesele de teatru, romanele, scenariile de film, filmele, arta interpretativă etc. sunt recunoscute în toată lumea. Dezvoltarea sportului nu trebuie neglijată. Că sportul este element al culturii, că doar de aceea m-am căsătorit eu cu o profesoară de educaţie fizică! Stăteam bine cu fizica şi prost cu educaţia şi trebuia să le îmbin.
Marea Britanie, patria rugbyului şi a fotbalului, avea mai târziu să fie învinsă de două ori de naţionala noastră de fotbal. Doar scorurile severe pe care ni le administrează mereu la rugby echipele britanice ne fac să băgăm capul în nisip. Reţin că mai târziu, după 10 ani, pe 17 noiembrie 2.001, echipa Angliei a stabilit scorul record de 134 – 0 (dar nu cu noi), record înscris în „guineess book”, regularitatea marcării punctelor fiind considerată atunci mai bună decât regularitatea autobuzelor londoneze (că nu e locul să ne luăm de RATB, i-am păsuit pe primarii dreptaci Halaicu, Lis, cu Oana lui, Băsescu, Videanu, pe independentul profesor doctor Oprescu, poate o s-o păsuim și pe Firea, cea de stânga).
Iar în domeniul marilor cinstrucţii nu vreau să omit tunelul construit pe sub Canalul Mânecii, pentru legarea Angliei cu Franţa, atunci în plină construcţie şi care avea să fie finalizat peste trei ani, în 1994, la el lucrând 15.000 de oameni, opt din ei murind la datorie. S-a încercat construcţia tunelului încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea (idea construcţiei era încă din 1802, cea a inginerului minier francez Albert Mathieu), dar nu s-a dispus de fonduri şi tehnologii.
Tunelul a fost finanţat de investitori englezi şi francezi privaţi şi a costat 16 miliarde de dolari, de două ori mai mult decât estimaţiile iniţiale. Iar noi am realizat în patru ani, 2005-2008, în era portocalie Dreptate şi adevăr, adică Băsescu-Tăriceanu, doar patru km de autostradă! Comparaţi şi meditaţi! Noroc că ne putem mândri cu Transfăgărășanul, operă a geniștilor militari din epoca blamată Ceaușescu!
In 1996, The American Society of Civil Engineers - Societatea inginerilor constructori americani, printr-un mecanism popular, a ales tunelul ca una dintre minunile lumii moderne.
Tunelul principal („Channel Tunnel” în engleză sau „Le tunnel sous la Manche” în franceză), cu o lungime de 50,5 km (cu 3,3 km pe sub uscat în Franţa şi 9,3 km în Anglia) leagă localităţile Folkestone din Anglia şi Coquelles de lângă Calais din Franţa, la o adâncime medie de 40 m (maximă 75 m) sub nivelul mării. Călătoria se face cu trenuri Eurostar, în circa 35 de minute şi cu servicii de conducere a automobilelor şi autobuzelor sau de îmbarcare a acestora pe vehicule speciale Eurotunnel Roll-on/roll-off. Ţiganii noştri aveau să înveţe uşor să călătorească ilegal spre marea insulă.
Tunelul dintre Anglia și Franța
Pe lângă importanţa economică, tunelul are şi o enormă importanţă simbolică, fiind o legătură indestructibilă între insula britanică şi continent. Ieșirea din UE nu e un impediment! Amintesc de tunel, deoarece lucrările de topografie inginerească desfăşurate de specialiştii geodezi englezi şi francezi au avut o precizie nemaîntâlnită până în prezent. Mă refer aici la orientarea direcţiei de înaintare a utilajelor speciale de săpare. Ridicări topografice şi geologice de precizie aveau să fie făcute în perioadele 1958–59, 1964–65, 1972–74 şi 1986–88.
Și nu pot să nu mi-amintesc discuția din 2001, la un ceai de five o”clock, cu generalul Wood și cu soția sa Delilah, despre tunelul cel mai vechi din lume care a fost construit de babilonieni pe sub fluviul Eufrat. El lega cele două palate ale reginei Semiramida, avea o lungime de 1 km şi o lăţime de 4 metri. Pereţii lui depăşeau o grosime de 3 metri. Și ne miram că nu aveau instrumente și metode geodezice de aliniere! (Noi am realizat bravada “demontând” autostrada!)
Populaţia Marii Britanii sau „omul sfinţeşte locul”
Ca să înţelegi bine un popor, trebuie să-i ştii originea şi etapele principale de formare. Caracteristica principală a populaţiei Marii Britanii este diversitatea. Britanicii au „rude" în toate continentele. Originile etnice au fost modificate prin imigrare, căsătorii şi continua redislocare cauzată de dezvoltarea industrială, tehnologică şi informaţională.
Mulţi se pot lăuda cu originea anglo-saxonă, trădată de statura înaltă, părul blond şi ochii albaştri, alţii cu originea celtică, de statură mai mică şi cu capetele rotunde, cu păr negru sau roşcat. Este interesant că celţii au asimilat rapid populaţia veche a insulei, formată din „iberici", nefiind nici o legătură cu cei din Peninsula Iberică, semnificaţia fiind cea de insulari. Și ca să ne distrăm să privim o hartă cu frecvența părului roșu în Europa!
Frecvența părului roșu în Europa
Celţii au rămas mai ales în Ţara Galilor, Scoţia, Irlanda şi în partea de vest a Angliei. Numeroşi britanici sunt urmaşii scandinavilor ce au venit în primul mileniu D.C. În anul 1066 normanzii cuceresc Anglia, dând ultima componentă etnică importantă a naţiunii britanice.
Alte valuri minore de populaţii au imigrat în special în Anglia, din motive religioase, economice sau politice (protestanţi francezi în secolul al XVII-lea, marinari africani în secolul al XVIII-lea sau evrei în secolul al XIX-lea şi în anii 1930 - 1948).
Multe minorităţi provin din imigranţii de după cel de al doilea război mondial (chinezi, indieni, pakistanezi, africani sau caraibeeni). Ce mai, o insulă ca o adevărată arcă a lui Noe!
Imigrarea are loc şi în prezent, noile grupuri etnice tinzând să trăiască mai ales în zonele urbane ale Angliei, în special în Londra, Birmingham şi Leeds. În jurul anului 2000 aveau să emigreze clandestin şi rromi şi alţi români de-ai noştri. Chiar o fostă studentă a mea a renunţat la studii şi a conviețuit cu un mulatru londonez! Am fost mândru să îi dau o recomandare pentru angajarea la un mare spital londonez. Românii călătoreau atunci doar pe bază de vize. Vizele au fost suspendate în martie 2004, dar activitatea a fost reluată începând cu 13 aprilie, imediat după Paşte.
Se remarcă faptul, ca exemplu şi pentru ţara noastră, că în Marea Britanie au loc recensăminte regulate ale populaţiei la fiecare deceniu, începând cu anul 1801. La recensământul din primăvara anului 1991, anul prezentei manifestări cartografice, pentru prima dată s-a cerut populaţiei să specifice şi originea etnică. Iar rezultatele recensămintelor, bine fructificate, sunt date publicităţii foarte rapid, inclusiv pe Internet. Și sondaje distractive dau și alte statistici, precum consumul de alcool pe cap de locuitor, situația „fericirii”, obezitatea etc. La consumul de alcool nordul Euro-Asiei stă bine!
Consumul de alcool în lume în 2005
Britanicii stau bine cu fericirea!
Şi ca o curiozitate, al doilea oraş din lume a cărei populaţie a trecut de un milion în decursul istoriei a fost Londra, în anul 1810, primul fiind Roma, în anul 100 î.H. La trecerea dintre mileniile al doilea şi al treilea, peste 300 de localităţi ale lumii au peste un milion de locuitori. Acum Londra are peste 7.500.000 locuitori.
O imigraţie aparte este cea a irlandezilor, care a durat mai multe secole şi are loc şi astăzi. La început au imigrat muncitorii, dar acum imigrează „gulerele albe", trăind fie în comunităţi irlandeze, fie complet încorporaţi în grosul populaţiei. În paralel, mulţi irlandezi au emigrat şi în S.U.A., inclusiv strămoşii fostului preşedinte Clinton, cel cu Monica în salonul oval, cu examene numai oral. Și soția sa vrea să fie prima femeie președinte a S.U.A., Monica declarându-și acceptul pentru acest fapt! Și prietenul meu Bill, amiral, o susține!
Ca impresie generală după scurta vizită făcută şi după cunoaşterea multor specialişti britanici cu diferite ocazii, pot concluziona că britanicii aparţin unei societăţi prospere, instruită, tolerantă şi bine educată. Diferenţele etnice nu crează violenţă, ci toleranţă (face excepţie intoleranţa celor câteva sute de hooligans prezenţi uneori la diverse meciuri, asemănători huliganilor „dinamovişti”, „petrolişti”, „steliști becaliști” şi „rapidişti”).
Faţă de restul lumii, Marea Britanie avea în 1991 20,5% persoane peste 60 de ani şi doar 19,5% sub 15 ani. Speranţa de viaţă era pentru bărbaţi de 75 de ani, iar pentru femei de 80 de ani (avantaj primire – advantage out). Și să știți că ei consumau mai multă bere decât Coca-Cola, dar în pub-uri, nu în localurile Mac Donald”s, prezențe dese și în Marea Britanie! O corelație a acestor localuri cu obezitatea ar putea fi studiată!
Localuri Mac Donald”s și obezitatea în lume
Este important să amintim că peste 89% din britanici locuiau în zone urbane şi restul de aproape 11% în zone rurale. Zonele urbane există datorită dezvoltării industriei, cheia progresului oricărei ţări. Aşa că lozinca „înapoi la sate!" ce se tot vântură la noi ar trebui revizuită, având în vedere automatizarea actuală și în viitor a lucrărilor agricole. Iar în amenajarea noilor zone rezidenţiale să nu ne oprim doar la „fose septice”! În agricultura ţării lucrează doar între 2 şi 5 % din populaţie (la noi ştim cum e, că nici țărani veritabili nu mai avem).
Sunt obligat totuşi să mă refer la România, în anul 2004, cu aproape un deceniu mai târziu. Integrarea României în structurile europene era departe de a se finaliza cu succes, deşi capitolul „Agricultura” fusese închis. Mai mult, un studiu al Institutului de Sociologie al Academiei Române referitor la economia rurală trăgea un semnal de alarmă cu privire la satul românesc după integrarea în UE. Potrivit profesorului universitar dr. Ilie Bădescu, autorul principal al raportului, contribuţia agriculturii din 1990 până în 2001 la produsul intern brut (PIB) a ajuns la 13,4%, faţă de 21,2% în 1990. Studiul arăta că, dintre ţările care se vor integra în UE, cea mai mare pondere a agriculturii în PIB o aveau Bulgaria şi România, iar o pondere redusă o aveau Polonia şi Ungaria. Dar totul e istorie!
„Bătălia oraşelor a fost pierdută şi în ultimii ani asistăm la o mare retragere şi recluziune socială“, concluziona studiul. Orice comentariu este de prisos! Dar în februarie 2005 avea să fie semnat tratatul de preaderare, în septembrie 2006 a fost acceptată aderarea, devenind efectivă la 1 ianuarie 2007, cu care se mândreau portocaliii, după care avea să urmeze marea migrare internaţională a românilor dezindustrializaţi, dar şi a unor mari ginte nelatine de rromi, foşti ţigani, a unor proxeneţi şi a curvelor getodace sau de altă origine asociate acestora. Adică, pe scurt, tropa, tropa,am intrat în Europa! Cu curve şi cu ţigani cu tot!
Vorbind de oameni, nu putem neglija problemele de religie. Nu mă refer aici la versurile eminesciene „Religia, o frază de dânşii inventată,/ Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug!..”, nici la pupăptorii de moaște, că acum s-a ajuns ca orice eveniment social să fie deschis de un alai de preoţi, dar numai ortodocşi (eu sunt ortodox)!
În UK religia este liberă şi mulţi oameni nu sunt practicanţi fervenţi. Nici nu sunt publicate cifre asupra numărului de credincioşi, ci doar estimaţii.
Bisericile oficiale sunt Biserica Angliei şi Biserica Scoţiei. Biserica Angliei sau Anglicană este o biserică episcopală protestantă, apostolică. Circa 20% din britanici merg în biserici în mod regulat. Biserica Scoţiei este presbiteriană şi se estima că avea în 1991 circa 715.000 de credincioşi.
O biserică importantă este şi cea catolică, unul din 10 britanici aparţinând religiei romano-catolice. Alte biserici, numite şi biserici libere, sunt protestantă, metodistă, baptistă, congregaţională etc. Printre alte grupuri creştine se întâlnesc penticostalii, ortodocşii, luteranii, martorii lui Iehova, adventiştii de ziua a şaptea, scientologii şi, să nu vă miraţi, chiar şi mormonii, cei cu mai multe neveste în dotare. Musulmanii reprezintau 3% din britanici.
Există şi organizaţia islamistă Al Muhajirum, al cărei purtător de cuvânt, Abdul Rehman, avea să declare în octombrie 2.001, după atacul antiterorist al S.U.A. şi Marii Britanii asupra Afganistanului, ţară ce îl proteja pe năstruşnicul Ben Laden, cel fabricat cu un mare simţ de răspundere, aşa cum scrie Norm Dixon, chiar de CIA (http://www.greenleft.org.au/2001/465/25199), că premierul Blair este „o ţintă legitimă" pentru islamiştii britanici. Aşa că CIA l-a creat întâi pe Osama, apoi pe noul antidot Obama. De, jocuri de cuvinte!
Comunitatea evreiască este a doua ca număr între ţările Europei de Vest (că din Est s-au cam dus în patria sfântă). Mai există hinduşi, sicks, budişti ş.a. Nu întâmplîtor am arătat această diversitate, deoarece pare de neînţeles eternul război „religios” din Irlanda de Nord, dintre catolici şi protestanţi. Iar de unele acte teroriste ce aveau să aibă loc în lume, nu trebuie acuzaţi toţi membrii unei etnii sau ai unui grup religios din care face parte un „terorist".
-->
Comentarii
Respect! Vă îmbrățișez!
Mult respect pentru această expunere, multă
considerație Omului de valoare, Nitu Constantin!
Cu respect.
Am avut o convocare, rapidă, de două săptămâni spre sfârșitul lui 2005. Intram de pe Viilor într-un corp de clădire parcă separat.... nu mai rețin, eram destul de stresat. În paralel făceam și ”pace” cu socru-meu, bucureștean, despărțit de mama soacră de-un sfert de veac și care mă acuza că i-am răpit fata.
Că eu am fost decan pe acolo! În secolul trecut! Apoi la univerasitate până în 2014.
Sănătate! Familiarismele sunt normale aici! Suntem egali în ale scrisului! Ați urmat ATM?