Călătorii geodezice - Franța, 1996, Rennes (XI)
Rennes
Moto 1: „Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.” Tudor Mușatescu
Moto 2: „Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.” Tudor Mușatescu
Așadar, „Au revoir, Angers!”, „Bienvevenue à Rennes!” Am uitat să vă spun că activitățile mele în Franța s-au desfășurat în cadrul programului Tempus, invitația fiind primită de la profesorul universitar Jean-Paul Laval.
Invitația de participare
Jean-Paul Laval era un profesor de excepție, un adevărat prieten al profesorilor și studenților români. Și ceea ce trebuie să remarc este foarte buna colaborare cu reprezentanții universităților din România pentru programul Tempus (la A.T.M. era colegul prof. univ. dr. ing. colonel Doru Safta, viitor general și rector), dar și cu reprezentanții institutelor și universităților din Franța, inclusiv militare! Traseul Angers – Rennes se vede în figură, parcurs cu SNCF, cu TGV și cu un tren regional, pe baza biletului de călătorie!
Biletul de călătorie Angers – Rennes
Asta ca să vedeți că aveai toate informațiile posibile. Și să știți că pe la ei minutul era minut, că altfel se încurca totul. Era ca pe la noi pe la Stâlpeni, în copilăria mea, când puteai să-ți potrivești ceasul după mersul trenurilor de călători C.F.R.
Traseul SNCF Angers – Rennes (TGV și tren regional; roșu – suprafața acvatică)
Totul e destul de clar, de înțelegem și noi. intelectualii! Mai ales cu gările astea pe mai multe etaje și cu mai multe linii. Vă dați seama ce rezistență au clădirile respective și cât oțel, fier, beton de calitate superioară s-au folosit? Vă dați seama de ce au cumpărat companiile franceze toate fabricile noastre de ciment? Și noi cu ochii în soare! Dar să vedem traseul și dacă folosim un program de navigație Michelin, ca să ne învățăm cu noul!
Traseul de 212 km pe autostrăzi (roșu – suprafața acvatică)
Asta pentru cei care vor să ajungă pe acolo cu automobilul sau cu autocarul. Dar eu vă recomand căile ferate, mai ales dacă în traseu există și TGV! Dar să revenim la locul de destinație, unde am ajuns la ora stabilită. Aici mă aștepta conferențiarul Rival Jean-Claude, reprezentantul INSA Rennes pentru programul Tempus. Deplasarea de la gară la campusul institutului a fost rapidă.
Traseul gară – campusul INSA (verde)
Ar fi păcat să nu scriem câteva cuvinte despre Rennes. Rennes (în galeză Resnn, în bretonă Roazhon, în latină Condate, Civitas Redonum) este un municipiu „studențesc” în nord-vestul Franței, în estul Bretaniei, la confluența râurilor Ille și Vilaine. Este centru administrativ al regiunii Bretania și al departamentului Ille-et-Vilaine.
Istoria orașului are peste două milenii, de când era un mic sat galic numit Condate. Împreună cu Vannes și Nantes a fost unul dintre orașele importante din provincia istorică Britania (Bretania).
În anii 1980, Rennes a devenit unul dintre principalele centre de inovare în telecomunicații și în industria de înaltă tehnologie. Acum este un important centru de inovare digitală în Franța. În anul 2015, orașul era pe locul zece dintre orașele din Franța, cu circa 700.000 de locuitori numai în zona metropolitană. Cu peste 63.000 de studenți în 2013, este și cel de-al optulea cel mai mare campus universitar din Franța.
Bretania
Bretania (în franceză Bretagne, în bretonă Breizh, în galeză Bertaèyn, în engleză Brittany) este una dintre cele 26 de regiuni ale Franței. Denumirea i se trage de la britoni, populație celtică venită în secolul al VI-lea din Marea Britanie, de unde fusese izgonită de invaziile anglo-saxone. Regiunea mai fusese celtică și anterior romanizării, dar sub denumirea de Armorica (Armorique în franceză). Ocupă peninsula cu același nume din vestul țării, scăldată de Marea Mânecii la nord și de Golful Biscaya la sud. Regiunea e împărțită în 4 departamente.
Regiunea Bretania din nord-vestul Franței
Așa că am sosit într-o regiune interesantă, într-un adevărat centru studențesc. Jean-Claude m-a condus la rectorat, unde am schimbat cuvinte de bun-venit cu directorul și cu secretarul general. Am fost întrebat unde doresc să locuiesc – la parterul căminului cu câteva etaje, unde locuiau, de regulă, cadrele didactice, sau la etajul 4 într-o cameră având vecine camere cu studenți. Am ales să locuieasc între studenți. Am primit legitimația, am fost condus la cameră, mi-am depus bagajul și am mers la masa de prânz împreună cu Jean-Claude. Mi s-a arătat locul unde voi mânca atât cât stau la Rennes. Masa de prânz studențescă a fost excelentă și am mers să fac un duș și să mă odihnesc.
Era foarte cald. Ca să fie puțin curent a trebuit să las ușa deschisă. Așa stăteau și studenții. Dintr-o cameră studențească răzbătea o muzică mai „hard”. În general muzica nu mă deranjează. Am ațipit puțin și m-am trezit. Lângă patul meu, cu labele din față și cu capul pe gresia din baie se odihnea un labrador, dormind cu botul pe labe. Nu m-am speriat. Dar știam că la mine nu trage orice câine, ci doar la Viorica, doamna mea de-o viață (că „tovarășa” e desuet!). Nu conectasem televizorul sau aparatul de radio.
Peste 20 de minute, cu toate că ușa era întredeschisă, se aude un ciocănit timid în ușă. Am răspuns în limba lui Macro cu „Da, intrați!” Și au apărut două fete frumoase foc, cum numai în București găsești! Și-au cerut scuze că am fost deranjat de individul negru care dormea lângă patul meu. Era „bodyguard”-ul lor. Stăteau fetele mereu cu ușa deschisă și când dădeau muzica nai tare ieșea pe hol și se odihnea în fața ușii. Văzând cățelul ușa mea deschisă și în cameră nefiind gălăgie, a intrat. Și-au recuperat membrul de familie, cerându-și scuze. Când le-am spus că am cățel acasă mi-au spus că așa se explică venirea labradorului în vizită! Fetele erau studente la informatică, în anul al doilea!
În campusul universitar oricine intra avea o legitimație. Și eu am primit una provizorie, cu numele și prenumele, țara, funcția (profesor invitat), instituția de unde provin (Academia Tehnică Militară). Și fiindcă invitația era pe masă le-am arătat-o și așa am făcut cunoștință cu primii studenți. Să știți că nicio poliție din lume, nici cea din Rennes, nici Interpol nu are voie să intre în campus. Există poliția campusului, discretă și ascunsă. Afară, lângă ușa de intrare în clădirea căminului era un bancomat. Într-o seară citeam oarece pe ecranul bancomatului. Ca din pământ a apărut lângă mine un polițist al campusului, m-a salutat cu respect, i-am arătat legitimația și a fost foarte bucuros când a văzut instituția unde sunt angajat în România și mi-a povestit destule despre poliția campusului. Așadar, eram la INSA Rennes!
INSA Rennes, prestigiu prin muncă
INSA Rennes (L'Institut National des Sciences Appliquées de Rennes – Institutul Național de Științe Aplicate din Rennes) este cel mai mare institut din Bretania (Bretagne) care formează ingineri, clasându-se printre cele mai bune din Franța. Institutul formează ingineri pe durata cursurilor de 5 ani, fiind accesibil absolvenților de licee cu toate nivelurile de bacalaurat (bac - bac+4). Institutul face parte din rețeaua națională a Grupului INSA, prima rețea de institute politehnice din Franța.
Institutul formează ingineri în două domenii: științe și tehnologii informatice și de comunicații (STIC); materiale, structuri și mecanică (MSM). Dispunând de 6 laboratoare de cercetare de nivel mondial, INSA Rennes formează ingineri cu titlul de master în opt specialități, cercetători cu titlul de master în opt specialități, are două școli doctorale. Modelul INSA a fost creat în Franța în 1957 de Gaston Berger, director de întreprindere, filosof și director de instituții de învățământ superior, pe modelul campusurilor americane: totul - cazare, învățământ, antrenare, sport, cultură, distracție etc. într-un singur loc!
Nu voi descrie toate specializările, deoarece nu acesta e scopul memoriilor mele și ce vă interesează puteți găsi oricând. În 1996, director al INSA era profesorul Amoros Désire (informatică și comunicații), iar secretar general LeFlanshec Bernard. Decanul Facultății de inginerie civilă și urbanism, unde am fost eu repartizat, era profesorul Laquerbe Michel. Însoțitorul meu permanent a fost conferențiarul Rival Jean-Claude, responsabil cu programul Tempus din partea facultății (că drumul meu pe acolo era în programul Tempus!).
Totul era în programul Tempus, cu plată!
Conferințele mele au fost două, una la anul IV informatică și comunicații, la disciplina sisteme informatice, cu tema „Rolul geodeziei în sistemele informatice geografice; date geospațiale”, iar a doua la anul III inginerie civilă și urbanism, la disciplina proiectarea asistată de calculator, cu tena „Date geospațiale, sisteme de coordonate, proiectatea asistată de calculator în sistemele informatice geografice”. La prima conferință a participat și o grupă de studenți de la școala (militară) superioară de aplicații de transmisiuni din Rennes (École supérieure et d'application des transmissions, ESAT), programul fiind dinainte stabilit cu rigurozitate.
În ambele cazuri conferințele au avut loc în amfiteatrele celor două facultăți, bine utilate cu mijloace multimedia, tabla și creta fiind înlocuite încă de atunci pe la ei, pe la noi având loc chiar la sfârșitul primului deceniu al acestui secol (mileniu)! După fiecare conferință discuțiile au durat doar câte o oră, dar foarte bogate în învățăminte. Vă rețin doar atenția că nu s-au bătut câmpii cu probleme sociale sau de altă natură, așa cum s-a întâmplat în Suedia, accentuându-se numai pe probleme tehnice și pe propunerea ca acest tip de conferințe pe probleme multidisciplinare să continue și cu specialiști de la ei. Expunerile mele au fost demonstrate pe ecran cu prezentări de planșe electronice și videoclipuri.
La Facultatea de Geografie a Universității 2 din Rennes
Moto 1: „Iubirea e la îndemâna tuturor. Iubiţi-vă, deci.” Andre Breton
Moto 2 (replică românească): „Dragostea... Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.” Tudor Mușatescu
Întâlnirea mea cu studenții și profesorii geografi a avut loc pentru patru ore în Universitatea 2 Rennes, în „Campus La Harpe”, Avenue Charles Tillon, CS 24414 și apoi, în altă zi, pentru încă patru ore în „Campus Mazier Saint-Brieuc”, avenue Antoine Mazier, 2 22015 Saint-Brieuc.
Universitatea 2 Rennes, „Campus la Harpe”
Drumul de trei minute cu autovehiculul între campusuri (verde)
La cele două întâlniri am fost adus de la campusul Facultății de Inginerie Civilă și Urbanism de la INSA Rennes de doamna profesor Barbara Benoit în prima zi, cu un autoturism Renault, în doar trei ninute, iar în a doua zi de către soțul domniei sale, domnul profesor Marcel Benoit, cel care conducea un autoturism Volvo pe care îl lăuda, că doar aveam de mers 93 km. Și mi-a spus domnia sa că soția, naționalistă declarată, nu vroia decât autoturisme franțuzești! Ale naibii franțuzoaicele!
Drumul INSA Rennes - „Campus Mazier Saint-Brieuc” (Univ. 2)
Acelaș drum cu navigatorul Michelin
Și cei doi soți activau în același departament, căsătorindu-se când erau asistenți! Și aveau cei doi profesori doi copii (criticându-mă că eu am doar unul), o fată căsătorită, în Paris, cu un căpitan genist din brigada de pompieri a capitalei și un băiat de 21 de ani, student la Toulouse, la inginerie spațială! Și știind că urmează să mă deplasez la departamentul lor, Lisette, soția colonelului Retour de la Angers îi telefonase Barbarei că vine un profesor din România și pe la ei și că e și militar, dar doamna știa deja, la ea ajungând și CV-ul! Ce mică e lumea! Lisette o asistase la nașterea celui de al doilea băiat!
Așa că pentru primele ore aveam să discutăm despre toponimia franceză în general, pentru care îni făcusem lecția și de toponimia bretonă la care contribuția colegilor francezi a fost destul de consistentă. Despre ce le-am vorbit studenților puteți citi pe larg în capitolul referitor la toponimia franceză. Interesante au fost discuțiile despre toponimia bretonă.
Colegii geografi din „Département de Géographie et aménagement de l'espace” din Universitatea 2 din Rennes (care aparține științelor sociale), mi-au prezentat prin Barbara și Marcel Benoit toponimia bretonă, vorbindu-mi cu patos despre Bretania. Departamentul avea și două laboratoare de cercetare importante, bine utilate, inclusiv cu un server IBM și cu calculatoare personale, unde se desfășurau și cercetările în cadrul activității de doctorat și masterat (laboratorul COSTEL UMR 6554 LETG – fără legătură cu numele meu și laboratorul ESO Rennes UMR 6590). Departamentul, atunci cu 40 de cadre didactice, primea circa 800 de studenți anual, la licență, masterat și doctorat. Laboratorului COSTEL să-i dedicăm ceva! Click pe cuvânt!
Chiar din primul an de studii generale geografice studenții de la licență puteau opta pentru geografie, amenajarea teritoriului sau nediu.
Specialitățile de masterat erau geomatică, amenajarea teritoriului și urbanism, cu cica 250 de studenți din cei 800. Așa că lecția de toponimie am ținut-o cu studenții de la master, anul întâi, și cu 3 doctoranzi care aveau tezele proiectate pe teme de toponimie. Întrebările au fost pertinente, puse cu respect și deferență, fără referiri la aspecte sociale acute diverse, în afara temelor în discuție, așa cum avea să se întâmple peste un an, în 1997, în Suedia.
Toponimia și istoria – nume de orașe
Franța – localități principale
Despre Paris am vorbit. Acum ne referim doar la toponimele de pe harta de mai sus. Dunkerque are o semnificație istorică, prin bătălia de la Dunkirk din 1940 (rar punga de la Dunkerque), numele sub care sunt cunoscute apărarea și evacuarea forțelor aliaților care fuseseră separate de principalele trupe ale apărării franceze de înaintarea rapidă a celor germane ale „zugravuului” Hitler. Dar pe noi ne interesează etimologia. Se pare că este de origine neerlandeză (olandeză), de la Duinkerke («biserica fortăreață») compus din duin (dună, fortăreață) și kerk (biserică).
Și pe aproape e și Manche (în engleză English Channel, în bretonă Mor Breizh, în bășcălie Mor Bretannek, adică mor britanicii (cu toate că bretonii sunt cam rude bune cu ei). Că eram în Bretania, adică Bretagne, vechi cuvânt francez provenit din cuvântul latin Britannia, acum, cum am arătat, regiune administrativă. Și de ce oare să moară britanicii, că bretonii nu sunt altceva decât, cum am scris deja, celții care au fost aici de prin secolul al VI-lea d.Hr., dar hăituiți de anglo-saxoni! A naibii e istoria asta!
Și celții ăștia deveniră bretoni trecând și Canalul sau „Mâneca”, rezultând cuvintele derivate pe care le scriu în limba lor franceză, adică Grande-Bretagne, Royaume-Uni de Grande-Bretagne et d’Irlande du Nord, Haute-Bretagne și Basse-Bretagne, Nouvelle-Bretagne, Bain-de-Bretagne, La Bosse-de-Bretagne, Chartres-de-Bretagne, Dol-de-Bretagne, Fay-de-Bretagne, La Guerche-de-Bretagne, Maure-de-Bretagne, La Meilleraye-de-Bretagne, Montauban-de-Bretagne, Montoir-de-Bretagne, Mûr-de-Bretagne, Parthenay-de-Bretagne, Sainte-Reine-de-Bretagne, Le Sel-de-Bretagne, Sens-de-Bretagne, Le Temple-de-Bretagne, Le Theil-de-Bretagne, Vigneux-de-Bretagne, dar și expresiile „cousin à la mode de Bretagne”, „oncle à la mode de Bretagne”!
Așadar, bretonii foști emigranți celți veniți din Marea Britanie, au adus în Armorique o limbă asemănătoare limbii galice care se mai folosea încă în acea epocă de populația din Auvergne (Ludovic Naudeau, La France se regarde: Le problème de la natalité, Librairie Hachette, Paris, 1931).
Și uite-așa trecem și prin Lille, care nu e altceva decât L'Isle (Insula) din vechea limbă franceză, «l'île», deoarece locul original al fondării era o insulă fluvială. Le Havre se pare că derivă din cuvântul neerlandez haven sau havene, «port» sau probabil din hafn («port, havre») din vechea limbă nordică (Élisabeth Ridel, Les Vikings et les mots: l'apport de l'ancien scandinave à langue française, éditions Errance, Paris, 2009). Rouen provine de la cuvântul latin Rotomagus, el însuși provenond din cuvântul celtic Rotomago (Rouen - oraș în Normandie – Normandia, care exista deja din vremea galilor, sub numele de Rotomagos sau Ratomagos).
Le Havre distrus în 1945 (în stânga) și în 1996, reconstruit (în dreapta)
Caen provine probabil de la cuvântul galic catomagos («câmp de manevră, teren de exerciții (militare)»), pe când Cherbourg, cu versiunile istorice Carusburg (1025), Carisbourg (1056), Chiersbourg, (Cheresborc, secolul XII), provine din cuvântul german Kerburg (castelul Ker).
Brest, orașul cu care instituția noastră avea legături strânse dezvoltate mult în secolul XXI, vine chiar de la cuvântul breton Brest, legat fiind de Bresse și de Bretania, Brixia, toponim aparent galez, din cuvântul indo-europan comun *berg- («înălțime, fort») care dă multe toponime în latină (mai multe detalii AICI).
Nu puteam sări peste Rennes, orașul unde am purtat discuțiile. Provine din cuvântul latin Redones, așa numindu-se poporul galic care locuia în această parte din Bretania în secolul al II-lea î.Hr., inițial rădăcina red- semnificând «mână calul» sau «mână carul» (adică „valea!” sau „ușcheală!” → vezi reda). Acest nume a înlocuit numele original, Condate, înlocuirea numelui locului cu numele pgrupului etnic ocupant fiind ceva obișnuit în Galia romană.
Trecem la Orleans, etimologia fiind discutabilă și încă în studiu. Cenabum a fost o fortăreață, una dintre principalele localități ale tribului druizilor. A fost cucerită și distrusă de Julius Caesar în 52 î.Hr. Împăratul Aurelian a reconstruit orașul, redenumindu-l Aurelianum sau Aureliana CIVITAS, care a evoluat în Orleans.
„Plimbări” de voie, pe jos, cu caii și cu carele, prin Europa
În 442 Flavius Aetius a introdus ordinea romană în Galia, solicitând lui Goar, șeful tribului iranian al alanilor, să vină în zonă pentru a lupta în Orleans împotriva rebelilor, vizigoților și vandalilor. Și să nu vă mirați, Goar ăsta a luptat și împotriva lui Attila, când hunii au invadat Galia în 451 (vezi harta). Goar și-a stabilit capitala în Orleans. Succesorii săi de mai târziu au intrat în posesia imobilelor din zona dintre Orleans și Paris. Instalat în Orleans, și controlând Loara, au apărut nume și toponime legate de alani. Mulți locuitori din jurul orașului și multe locuri din zonă poartă numele de origine alană (am scris mai mult ca să vedeți unde a ajuns Attila aista revendicat de unguri!).
Și pe acolo e și Nantes, oraș, port și centru administrativ al departamentului Loire-Atlantique, pe unde doar am trecut cu trenul. Din expresia latină portus Namnetum («port des Namnètes», „port al namneților”), numele de la sfârșitul antichității, care a înlocuit numele inițial latin Condevicnum, Contigwic în galeză (cum am scris mai sus, obicei din Galia romană de înlocuire a numelui cu numele poporului ce ocupa locul, că doar n-o să folosim cuvântul „locație”, barbar pentru limba română).
Obiceiul galic de mai sus se aplică și pentru toponimul Limoges, orașul lui Limousin, ce provine din expresia latină Civitas Lemovicum, adică orașul lemovicilor (les Lemovices), numele grupului etnic care a fondat orașul, care a înlocuit numele antic Augustoritum.
Pentru Clermond-Ferrand, Auvergnat (din occitană) Clarmont-Ferrand sau Clarmont d'Auvèrnhe, (în latină Augustonemetum), oraș din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, format prin unirea satelor Clermont și Montferrand (1630) , Clermont vine de la de numirea franceză Clairmont, cu referire la castelul fortificat Clarus Mons, iar Ferrand de la muntele cu aceeași denumire. Pare simplu, nu?
Trecem la Bordeaux, municipiu, centrul administrativ al departamentului Gironde, care, nu vă mirați, a revenit națiunii franceze după ce a fost capitala continentală a regatului Angliei, suferind daune considerabile, pierzând beneficiul comerțului cu Insulele Britanice (Léon Berman, Istoria evreilor din Franța, de la origini și până în prezent, 1937). Toponimul provine de la cuvântul occitan Bordèu dérivat din cuvântul latin Burdigala. După Barbara Benoit, vine de la *bur(d)- și *gala, «mărăcine» și «mlaștină, baltă» în limba aqitană sau în limba bască.
Toulouse, centrul administrativ al departementului Haute-Garonne, provine din cuvântul occitan Tolosa, același cu cuvântul latin Tolosa. A devenit nume și în limbile latină, occitană, italiană, bască, spaniolă. Toponimul Perpignan, nume al unui oraș centru adminstrativ al departementului Pyrénées-Orientales, are semnificații diverse. Denumirea villa Perpignano este atestată în 927, apoi villa Perpignani și Perpinianum în 929.
Așadar, numele originar era Perpennianum, sufixul -anum arătând ipotetic faptul că terenul ar fi aparținut unui om cu numele Perpennius sau Perpennis, nume roman derivat din Perpenna (sau Perperna), o persoană care ar putea fi Marcus Perperna Veiento, venit în actuala Spanie cu armata, în 77 î.Hr., întărind trupele lui Sertorius. Și ne mai spune istoria ceva. În urma unui genocid asupra evreilor din peninsula iberică, în 1391, că istoria cunoaște mai multe, orașul numit deja Perpignan, a fost invadat în 1392, având loc crime și jafuri (Léon Berman, Histoire des Juifs de France des origines à nos jours, 1937, p. 129).
Fără pauză, ajungem la Montpellier, derivat din numele occitan Montpelhièr, din Monte pestelario (985) («munte înconjurat de un zid de ecou»), adică numele unui munte la poalele căruia a fost fondat orașul în evul mediu. Și poposim mai mult la Marseille (Marsilia), despre care am mai amintit undeva. Aici evreii aveau dreptul să se stabilească până în secolul al XVII-lea și se pare că orașul avea să regrete această dezlegare, că a devenit al lor, unde Crescas Davin introducea în 1371, fabricarea săpunului (Léon Berman, Histoire des Juifs de France des origines à nos jours, 1937). Dar pe noi ne interesează toponimul! Provine din vechiul nume occitan Marselha, care se trage din cuvântul latin Massilia (sau Massalia), care la rândul său provine din vechiul cuvân grec Μασσαλία, Massalía, adus aici de marinarii greci care au navigat în Marea Mediterană.
Napoleon a fost repartizat ca locotenent la regimentul de artilerie din Toulon
Vrând-nevrând, mergem la Toulon, centrul administrativ al departementului Var, cu importanță istorică. Aici începe cariera militară a lui Napoleon Bonaparte, în prima unitate de artilerie (Chateaubriand, Mémoires d’Outre-tombe, 2, 19, 8, 1848). Se mai numește și Brest-ul Mediteranei, la rândul său Brest-ul fiind denumit Toulon-ul Oceanului Atlantic (Éditions de l’Épi, Paris, 1930, p. 27). Denumirea Toulon provine din expresia latină Telo Martius (Félix Gaffiot, Dictionnaire latin français, Hachette, 1934).
Insula Corsica
Franței îi aparține și Corsica (Corse). Provine din denumirea în latină Corsica isola, în mod sigur fémininul de la Corsicus (corsican), pentru «insula corsicanilor»; Corsicus derivă el însuși de la Corsi cu sufixul -icus. Și dacă oare rădăcina cors („miez”) e pentru că insula e în „centrul” apelor (părerea lui Marcel)? Și semnificația istorică e că aici și-a încheiat Napoleon drumul său prin Europa! Un hotel, aeroportul de aici și casa unde a locuit îi poartă numele.
Ajungând la Nice (Nisa), centrul administrativ al departamentului Alpes-Maritimes, ne amintim că aici regele a avut o întrevedere cu Papa Paul III, care au încheiat un armistițiu de zece ani între puterile beligerante (Jacques Auguste de Thou, Abrégé de l'histoire universelle, commenté par Rémond de Sainte-Albine, 1759, vol.10, p.440). Și cum noi am mai scris despre globalizare și despre cumpărarea hotelurilor din Cannes de către arabi, iată că istoria ne reamintește că „À Cannes et à Nice, les hôtels et les maisons particulières sont peuplées de peu de Français et de beaucoup d’étrangers divers par l’origine, semblables par l’argent qui leur sort des mains. — („La Cannes și la Nisa hotelurile și casele particulare sunt populate de puțini francezi și mai mult de străini de etnii diverse, asemănători ca putere financiară și cu dare de mână”; Henri Barbusse, Russie, Ernest Flammarion, Paris, 1930). Știți că acum rușii sunt cei mai numeroși la Nisa? Dar noi reținem că Nice vine de la cuvântul latin Nicaea, numele vechi al orașului în antichitate, cu rezonanțe în religie, el însuși derivat din limba greacă veche (Νίκαια, Níkaia). Și în alte țări sunt localități cu acest nume latin, de exemplu în Mexic sau în Turcia.
Poposim în Valence (1879) derivat din cuvântul latin valentia (valoare) prin intermediul cuvântului german Valenz (valență). Este oraș și în Spania cu aceeaș denumire (Valence). Trecem în fugă acum prin Grenoble (din cuvântul latin Gratianopolis dat de împăratul Grațian în locul numelui precedent Cularo, «satul stabilit în munți», de origine celtică), Lyon (de la cuvântul latin Lugdunum, forma latinizată a cuvântului galez Lugdunon compus de „Lug”, zeu principal al mitologiei galeze și din „-dunon”, semnificând „fortăreață”, adică fortăreața lui Lug; în secolul al XII-lea se numea ca în română, adică Lion), Dijon (din cuvântul latin Divio, în jurul anului 1100 Digon, iar din secolul al XII-lea Dijon), Strasbourg (de care am mai vorbit, din cuvântul german Straßburg, compus din Straße - «stradă», și Burg, « castel»; a înlocuit toponimul latin Argentoratum), Nancy (prima mențiune scrisă datează din 29 aprilie 1073, menționat pe harta lui Pibon, episcop de Toul, «Odelrici advocati de Nanceio», adică «Olry, „condamnat” la Nancy»; numele ar fi de origine celtică, dar se pare că se apropie de cuvântul galez nant, care înseamnă «vale»).
Și ca să nu plictisim cititorii încheiem turul Franței la Metz. Toponimul provine de la cuvântul latin Mediomatrici, în franceză Médiomatriques (sau Médiomatrices), nume al unui grup celtic stabilit aici în secolul al III-lea î.Hr., în nord-estul Franței, de la Rin la Argonne. Pe timpul ocupației romane se numea Divodurum. La începutul secolului al IV-lea d.Hr. localitatea ia numele grupului etnic care o popula, care se transformă apoi în Mettis în secolul al V-lea. În evul mediu în manuscrise sunt folosite diferite forme, precum Més, Mées, Mets, după care toponimul ia forma definitivă Metz.
Dar cu asta ne luăm la revedere de la Rennes și o zbughim spre Paris, tot cu SNCF, tot cu TGV, cu ajungere în marea gară Montparnasse!
Traseul Rennes – Paris, Gare Montparnasse (roșu – suprafața acvatică)
Au revoir Rennes! Bienvenue à Paris! Bienvenue à Moulin Rouge!
Să fiți iubiți!
(continuare)
Constantin Nițu
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
Comentarii