Călătorii geodezice - Germania de Vest, 1978 (II)
(postarea precedentă)
Curs de cartografie asistată de calculator, la Hamburg
Moto: „Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai mare înţelepciune.”— Friedrich Nietzsche
Despre toponimia germană am scris în prima postare. Reamintindu-vă, aveam să mă preumblu și prin Germania, împărțită după al doilea război mondial de aliați în două, una capitalistă, denumită Republica Federală a Gernaniei, cu capitala la Bonn și „asistată” de planul Marshall, iar a doua socialistă, Republica Democrată Germană! După război, aliații, prin forțele lor armate, erau prezenți pe acolo, S.U.A., Marea Britanie și Franța în R.F.G., iar U.R.S.S., prin unități ale Armatei Roșii, în R.D.G.! Și Berlinul era împărțit în patru zone!
Germania, imagine satelitară
În 1978 și în 1980 am fost în R.F.G., la cursuri de specializare, în 1980, 1985, 1987, de două ori în 1988, în R.D.G, pe probleme de cercetare științifică ale serviciilor geodezice civile și militare ale țărilor est-europene, cu pașaport de serviciu, iar în 1997 în Germania reunificată, când eram general și decan al unei facultăți din ATM, cu pașaport turistic! Și aveam să mă întâlnesc și cu militari din trupele de ocupație, John, Jean sau Ivan!
Ivan și John, ba mai era și un Jean
Asta ca să vedeți cum se confruntau, față în față, în războiul rece, soldații celor două tratate. Pe umerii lui Ivan erau literele „CA”, asta însemnând „Armata Sovietică” (Советская Армия), rușii excluzând în exterior denumirea armata roșie!
Vreți o așa gardă personală americană?
Dar s-o luăm cu începutul. Duminică 18 iunie 1978 „am luat o piatră în gură!”, asta la figurat, în drum spre Hamburg. Ziceau unii că „spre libertate”! Unde dracu` să fii mai liber decât în casa ta, în patria ta, cu familia ta, cu românii tăi, colegi sau prieteni, chiar și la cozi, așa cum sunt ei? Ne-am îmbarcat în Bucureşti în cursa TAROM spre Frankfurt. În aeroport m-am întâlnit cu un vechi prieten, mucalitul și eruditul profesor „moldav” de istorie Antonescu, a cărui soție era directorul Muzeului de Artă din București, cel care ne ţinuse destule conferinţe „cu dus și întors” la Direcţia Topografică Militară. Pleca în Elveţia la un simpozion de istorie.
S-a mirat când a văzut că un militar pleacă în Germania Federală. I-am povestit că adaptasem o epigramă a unui eminent scriitor care îi plăcea mult și din care îmi recita mereu (Geodez de meserie,/ Îl cunoşti după un semn./ Trebuie mereu să fie,/ O zi cui şi alta lemn). Totul se referea la predilecţia geodezului de teren în zile reci și ploioase pentru o horincă, țuică sau palincă.
Aveam emoţii, deoarece era prima vizită într-o ţară „capitalistă”, cu greaua aprobare a ministrului apărării naționale. Ce căutam pe acolo are importanţă. Eram „tânăr” cercetător științific principal gradul III într-un centru de cercetări științifice, maior inginer, și dădusem un concurs la CNST pentru un curs de cartografie asistată de calculator la Institutul Oceanografic al Universității din Hamburg (sponsorizat jumătate de institut și jumătate de firma Aristo Werke). Asta deoarece viitoarea teză de doctorat, la Academia Militară, era „Pachet de programme pentru construcția automată a hărților”! Așadar, eram pionier în acest domeniu.
Înainte de plecare am fost instruit de către şeful D.T.M., generalul maior ing. Dragomir Vasile, comandant de excepție, cu un simţ managerial deosebit. Dacă îi propuneai ceva mai aparte, rumega trei sau patru zile, se documenta peste tot, consulta specialiștii, apoi, dacă se convingea că ideea e bună, te sprijinea necondiționat în punerea ei în aplicare.
Am fost instruit şi de către locotenentul-colonel Ciorcilă, contrainformatorul D.T.M., om serios și de încredere. Mi-a indicat să nu discut probleme confidenţiale cu colegii de curs în spaţii închise, mai ales în camerele de hotel sau în alte încăperi „bine utilate”, să nu fac exces de alcool, să fiu atent cu „sexul frumos” („un pisc de munte scorburos, pe care-l urci de sus în jos, când faci pe alpinistul caraghios”, vorba poetului), să nu dau interviuri unor ziarişti şi mai ales celor de la Europa Liberă. De parcă ăştia nu aveau altă treabă. Dar cine ştie? Mi s-au părut chestii de bun simţ.
Totuşi aveam să fiu dezamăgit. Chiar în timpul vizitei mele în Germania Federală a fugit în Statele Unite însuşi şeful securităţii externe române (DIE), generalul Pacepa, via Germania! Aveam să aflu asta prin telefon de la Bucureşti. Bine că am ajuns acolo cu o săptămână înainte de trădarea lui. Unii o numesc „defectare”, eu îi zic „trădare” și știu ce spun! E ca politicianul de azi, de 40, 50 sau 60 de ani, care ajuns sus nu își mai iubește nevasta și copiii cu care a împărțit și bune și rele pentru o „fâță blondă” adolescentă agățată în club! Pentru un militar, indiferent de regimul politic, trădarea e trădare ! Că patria nu înseamnă Ceaușescu sau regele Mihai. Patria înseamnă părinții tăi, chiar și mormintele lor dacă au plecat în ceruri, familia ta, locul nașterii, casa ta, tradițiile tale, iubirile tale, grădina ta, totul! Nu mă faceți nostalgic, că mă supăr! Jurământul îl dai poporului român. Mihai, Dej, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și alții au fost și sunt vremelnici… Îmi amintesc de anul 1962, când un colonel, în garnizoana Ineu, mi-a zis „locotenente, ce bine era pe vremea lui Stalin!” „Ce naiba v-a dat Stalin ăsta ?”, i-am răspuns eu. „Nimic, Costică, dar aveam 20 de ani, fetele roiau în jurul meu și aveau oarece motive!”
Istoricul Antonescu mi-a prezentat o doamnă în vârstă care mergea la fiul său care locuia în Germania şi m-a rugat să o ajut să coboare la Frankfurt am Main. Mi-am luat rămas bun de la profesor şi ne-am îmbarcat în avionul românesc Rombac. După un zbor de trei ore, pe o distanță de cca 1500 km, aterizam pe un aeroport imens. Pe aeroport erau staţionate foarte multe avioane, inclusiv militare.
Distanța București – Frankfurt am Main
Drumul București – Frankfurt am Main
Am ieşit din avion direct în clădirea centrală a aeroportului, printr-un tunel flexibil conectat la ușa avionului. Țara mi-a plătit biletul numai până la Frankfurt am Main! Biletul pentru cursa următoare spre Hamburg l-am găsit în plic chiar la biroul de informaţii, după cum stabilisem anterior la București, la ambasada R.F.G. După trecerea formală prin vamă, rapidă și neinteresantă, deoarece le-am spus că reintru deoarece plec la Hamburg, după conducerea doamnei ca însoțitor până am predate-o fiului și nurorii sale, cu bagajele în mâini am reintrat în zona internațională și mi-am găsit un loc de odihnă şi pentru bagaje şi am făcut scurte plimbări prin aeroport, fără să îmi fure cineva ceva (țiganii românii nu prea sosiseră pe acolo) , până când, cu o oră înainte de decolare m-am îndreptat către sala de plecare pentru cursa de Hamburg.
Aici erau şi pachetele cu mâncare, aşa că am inhăţat unul şi am început să mănânc, că doar nu era obligatoriu să îl mănânc în avion. Şi să nu credeţi că nu mi-am luat celebrul meu aparat de fotografiat rusesc Smena 8! Dar luasem şi filme alb-negru şi diapozitive color.
Frankfurt am Main cu Digital Globe
Frankfurt am Main
Porți numeroase ale celui mai mare aeroport din Europa
Aeroportul Frankfurt am Main văzut de sus
Aeroportul din Frankfurt am Main, imagine perspectivă
Ne-am îmbarcat într-un avion Boeing 727 al companiei germane Lufthansa şi am rămas impresionat de curăţenia şi serviciul excepţional de la bord. Stewardesele erau permanent cu zâmbetul pe buze.
Avionul Boeing 727
Traseul de zbor Frankfurt am Main – Hamburg
În avion m-am aprovizionat cu destule ziare şi reviste „capitaliste” şi am servit gratuit o bere şi o cafea. După un zbor fără probleme am ajuns la aeroportul din Hamburg.
Aeroportul din Hamburg văzut cu Google Earth
Aici m-a aşteptat însoţitorul meu permanent, maiorul Edvig Müller. După un drum cu automobilul său, un Mercedes cu 7 locuri, am ajuns la hotel. Am fost cazat într-o cameră destul de curată, la etajul III. În fiecare cameră era câte o masă cu o biblie în limba engleză pe ea, iar pe perete era o cruce neagră.
Și fiindcă a venit vorba de Edvig, să spunem că numele său de familie era un fel de Popescu de pe la noi, adică Moraru (Müller), cel mai frecvent nume de familie din Germania!
Cele mai frecvente nume de familie pe țări din Europa în 1978
Hotelul era patronat de o fundaţie religioasă (sau nu numai de ea, că erau mulți militari). Însoţitorul a stabilit ora de întâlnire în faţa hotelului a doua zi dimineata, respectiv 9. Îmi aduc aminte că preţul unei camere, plătit de institut, era de 88 de mărci pe noapte (un „dres” de damă costa o marcă). Micul dejun era inclus şi era servit dimineaţa între 7 şi 9. Iar acesta era pregătit chiar de către recepţioneră, care se mişca destul de repede.și când peste trei zile am văzut și recepționera tot într-un Mercedes cam măricel, am început să îmi pun întrebări! Numeroase!
Prima zi era însorită. În hotel mi-au fost date de Edvig 10 bilete universale pentru metrou, tren rapid de suprafaţă, autobuz sau tramvai. Am dat însoţitorului o poză, pe care o aveam la mine şi a doua zi când ne-am întâlnit la ora 9 mi-a și dat abonamentul pentru toate mijloacele de transport în comun din zona centrală. O idee excepţională, pusă la punct încă de la Bucureşti cu reprezentantul german pentru știință al ambasadei, care îmi vorbea cu o voce hotărâtă, cam „milităroasă”! Organizare militară nemțească!
Abonament cu timbru nou pentru fiecare săptămână!
Hotelul Helgoland din Hamburg
Și primărița Firea zice că vrea să introducă și ea astfel de bilete și abonamente în București, după 39 de ani de când mă preumblam prin lume! În după amiaza acelei duminici m-am plimbat în vecinătatea hotelului. În camere aveam doar un aparat de radio. Televizor era atunci unul pe un hol la câteva camere. Văzusem la Bucureşti primele partide ale campionatului mondial de fotbal din Argentina, dar nu eram chiar aşa de doritor de meciuri.
Sigla campionatului mondial de fotbal din 1978
Panoramă a municipiului Hamburg
Aveam ce vedea în Germania! Cu harta în mână am recunoscut imediat cea mai apropiată staţie de tren rapid de suprafaţă (S-Bahn). Am fost destul de mândru când am dat indicaţii unei doamne de vreo 50 de ani cu două geamantane cum să ajungă în alt punct al oraşului, Dammtor (Dammtorwall, Dammtordamm şi Dammtorstraße). Era tot străină (englezoaică, deci vă închipuiți cum arăta) şi m-a abordat în engleză văzându-mă cu harta. Trebuie să remarc faptul că oraşul are o reţea excelentă de mijloace de transport în comun – linii de metrou (U-Bahn), linii de tren la suprafaţă sau suspendate (S-Bahn), autobuze şi tramvaie. Şi cu toate acestea puteam merge cu un abonament care costa 57 de mărci pe săptămână, plătit tot de institut. Curată afacere! Dar vom vedea în alte postări!
Să fiți iubiți!
Nițu Constantin
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
Comentarii
Despre Germania e a doua postare! Prin click sus pe „postarea precedentă” găsiți ceva despre toponimia Germaniei!
Vă mulțumesc pentru urmărire. Respect! Sunt destule postări pe blogul meu, despre multe vizite!
Interesante retrospective. Slavă Domnului că ați putut ieși și că aveți astăzi ce povesti. Am auzit o teorie în fosta Yugoslavie: Tito a făcut un lucru deosebit de bun și o mare greșală. Lucrul bun a fost să dea drumul cetățenilor oriunde în lume, ca să se întoarcă cu bani, căci nu degeaba Yugoslavia a fost numită Elveția comunistă, iar greșala a fost că, dându-le drumul, oamenii s-au întors cu noi ideologii și cu un gust vădit al libertății, ceea ce avea să aducă ulterior declinul țării... Cu interes, am să vă mai urmăresc!