CALU‘ ȘI VIOARA

                            

                                  CALU‘ ȘI VIOARA

 

                                Într-o seară de vară,

                                Când venea spre casă

                                Duduia Vioară,

                                Îi cânta voioasă

 

                                Chiar la poarte lui

                                Neculai boierul...

                                Că-l iubea în taină;

                                Dar pe-atunci oierul

 

                                Nu prinsese gustul

                                Cântecului sfânt...

                                Se-năsprise mustul

                                Și servind cam mult,

 

                                Somnul mi-l furase...

                                Cum s-a-ntins în pat,

                                Ca un plumb picase,

                                Sforăia... 'nfundat

 

                                Că n-auzea tunul,

                                De-ar fi bombardat...

                                Calu', ca nebunul,

                                Răgea ne-ncetat.

 

                                Calu' mi se miră

                                Cum de îndrăznea

                                Prea silfida liră

                                A mi-l deranja!...

 

                                Cum era zurliu...

                                A-ngânat distrat:

                                -   Veniși cam târziu,

                                Șeful s-a culcat...

 

                                Vioara-l privea,

                                Era-nmărmurită:

                                „A dracu' lichea!...

                                 Nemernică vită.”

 

                                -   Ce nu îți convine,

                                Scripcă maronie!

                                De te uiți la mine

                                Parcă-aș fi stafie?

 

                                -   Ce vrei, gloabă slută?

                                Te trezii din somn!...

                                 Mârțoagă limbută,

                                 Te crezi mare domn?

 

                                  Catâr... corcitură,

                                  Nu mai necheza!...

                                  Și mai taci din gură;

                                  Nervii nu-mi călca.

 

                                  Tont neobrăzat,

                                   Ești o farfara!...

                                   Râzi ca un turbat,

                                   Zbieri ca o lichea.

 

                                   Crede-mă că bine...

                                   N-ai să mi te simți,

                                   La boier i-oi spune

                                   Că m-ai scos din minți.

 

                                  -   La așa cântare...

                                  Mai să cad pe jos.

                                  Rage-n gura mare...

                                  -   Ce spui, Cal jegos?

 

                                  Ureche de cretă,

                                  Ești un răpănos.

                                  Vrei să fii vedetă?

                                  „Mare ticălos!...”

 

                                   Fără a-l mai privi

                                   A plecat grăbită...

                                   În gând suduia:

                                   „Vită necioplită!”

 

                                         *   *    *

                                    Peste-u an, mai bine,

                                    Vioara-i spunea:

                                     -   Știi, dragă vecine,

                                    Nu mai pot cânta.

 

                                    -  Spune, ce-ai pățit?

                                    Vreau să te ajut...

                                    -   Părul s-a tocit,

                                    Arcușul s-a rupt.

 

                                    -   Ăsta ți-e necazul!

                                    Plângi ca o năroadă?

                                    Și-i pupă obrazul.

                                    Calu' meu, în coadă

 

                                     Are păr cât vrei;

                                     Cinci arcușe-ți fac...

                                     -  Ah! Vioară de trei lei,

                                     Ți-am venit de hac!

 

                                      A zis Calu' revoltat:

                                      Ai venit la răpănos?!...

                                      Coada-n vânt a rdicat.

                                      -   Calu' meu frumos,

 

                                      Te ador, ești miniunat,

                                      Te rog, supărarea uită!

                                      Pe coadă l-a mângâiat

                                      Și de-atuncea-mi cântă...

 

                                      În loc de morală:

 

                                      Dacă gura închideai,

                                      Câștig mare îmi aveai.

 

                                        Marin Voican-Ghioroiu.

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->