T.V. afişe şi discursuri,
Oriunde mergi, e balamuc!
Caleidoscop în mii de sensuri,
Din om normal, devii năuc...
Campanie electorală!
În mii de vorbe-i spart timpanul
Şi bună e orice morală,
Să capeţi pita şi ciolanul!
Alegătorul, ameţit,
Se socoteşte şi alege...
Iar votul, i-a pecetluit
Dreptul la viaţă şi la lege...
Cu mâna sa-şi dă drept la pâine,
Cu voia sa-şi alege soarta...
Ştampila-i drumul către mâine
Şi către mâine, este poarta!
Ştampila, îi decide soarta!
Şi dreptul de-a avea, sau nu!
Ştampila-nvârte vieţii roata
Şi...am ales! El, ea, eu, tu...
Un simplu gest: Am pus ştampila
Şi soarta ne-am pecetluit!
Pe urmă, cui să cerem mila,
Dacă,...cum n-am vrut, ’’a ieşit’’!?
Se cheamă c-am ales şi gata!
Şi-aleşii, sus, împart dreptatea!
Şi-n mâna lor ne pus-am soarta
Şi ei, ne dau: Pita sau moartea...
Şi nu ne-ntreabă de ne place
Să tot răbdăm ca nişte sfinţi,
Căci...AM ALES! N-avem ce face!
Şi...spargem iar sudalme-n dinţi...
Că, n-aleserăm potentaţii,
Că vrut-am altceva-i totuna!...
Noi suntem veşnic ne-ntrebaţii
Şi-n fruntea ţării-i tot minciuna...
Campanie electorală
Ce lasă omul mai năuc,
Campanie fără morală,
Campanie de balamuc!....

Comentarii
Domnule Valentin, aveti dreptate - suntem niste chibiti, comentam, dar nu intram in joc. De pe margine lucrurile se vad mai bine, dar la ce ne foloseste???? Meciul se joca fara noi!
Nici eu nu stiu cum se face, asa ca ramane s-o rugam pe Lenus, fie sa ne invete, fie sa-l faca ea. Ideea ta e f. buna de aceea te rog s-o contactezi chiar tu pe Lenusi, esti mai veche pe aici si poate o cunosti mai bine.
Cu drag,
Mariana
Păi, Mariana aş zice să-l faci chiar tu, din mai multe motive. Unul ar fi acela că încă nu ştiu să fac un grup...
Dar, dacă-l faci, parcă, parcă mi-ar fi drag să încerc şi eu!
Dacă nu o s-o rugăm pe Lenuş! Ce zici?
Pupici, îmbrăţişări şi dragoste de la Lucia
Mulţimesc tuturor de vizită, regret că nu am putut răspunde mai curând...
Mariana, m-ai...(nu pot să zic ''spart''!)...încântat cu epigramele! Mai vreau!
Cu drag, Lucia
“SPECTACOL TV” - epigrama - autor Mariana Dobrion
La show-ri, seara – strigături,
În public rufele îşi spală,
Începe hora cu lături:
Campania electorală.
ÎNVĂŢĂTURĂ …DE MINTE??!! - epigrama - autor Mariana Dobrin
Din patru-n patru ani venim
La vot, c-aşa-i democraţia.
Ce minte-avem de tot greşim?
De ce schimbăm …doar pălăria?.
PROMISIUNI ELECTORALE - epigrama -autor Mariana Dobrin
Stăm cu gurile căscate
La cancan murdar şi clinci,
Pe ecran sunt disecate
Jumătăţile ... lui cinci!
TALK SHOW POLITIC -epigrama, autor Mariana Dobrin
Pe sticlă, seara, emanaţi
Idei, propuneri “geniale”,
Dar pân’ la ziuă le uitaţi
Şi demonstraţi... că-s vorbe goale!
-
1
-
2
de 2 Următor →