Pierderea monopolului de putere occidental în prezent, dă de gândit mai departe atât Europei cât și Americii. Trăim în Europa și asta spune foarte mult. Milioane de  români muncesc și trăiesc în Diaspora, fie în Europa,  fie în America,

                  Se injectează în prezent mii de miliarde dolari sau euro în economia americană sau economiile europene slăbite. Această nu ajută suficient, în condițiile unei confinari devenite a treia, care nu a putut fi evitată nicăieri.

                 Varietatea de noi forme ale virusului Covid și rapiditatea de propagare a acestora modificate de această dată pentru orice vârstă, determină rând pe rând izolarea unor zone din ce în ce mai largi de carantină-confinare, spre exemplu regiuni ale Franței, Italiei respectiv Germaniei, Angliei, etc, care s-au extins ulterior până la întregul  teritoriu.

                Statele Unite ale Americii, super putere militară i nu numai, nu s-a putut descurca în primă fază . A fost necesară  achiziționarea de către populație unui test de detectare Covid 19

pentru 500 de dolari. În alte țări, aceste teste au fost gratis. Sistemul de asigurare american, se cunoaște foarte bine, este unul care te obligă să plătești din buzunar orice îngrijire de sănătate.

                  În anul precedent 2020, marele oraș american New York a devenit martir al Covidului. Până în ianurie 2021 în America au murit din cauza Covidului  19 peste jumătate de milion de americani,  sub guvernarea lui Trump.

                  Serviciile funerare ale marelui oraș deveniseră incapabile de a mai putea înhuma oameni. Camioanele frigorifice cu decedați umpleau parkingurile spitalelor orașelor. Crematoriile funcționau din plin. Sacii mortuari umpleau  numeroase camere de spitale, în aprilie 2020/1/.

                  Virusul a acționat mai rău ca un uragan asupra New Orleans-ului și multor alte orașe mari americane. Administrația Trump, una care a adus destul rău Americii, respective omenirii părea că a abandonat o întreagă populație./1/. Șocul sanitar este unul puternic și în prezent cu spitale pline peste tot în lume.

                Nimeni nu și-a putut închipui faptul că într-un timp atât de scurt virusul Covid de la Wuhan se va extinde pretutindeni în lume.

                  Noile arme biologice diferă de toxinele de origine naturală. Biologia moleculară a evoluat spectaculos, prin decriptări de coduri genetice. S-a ajuns la decriptarea genetică rapidă a multor virusuri și nu numai/1/.

            Secvența principală   a  virusului variolei a fost publicată în anii 93-94. Apoi cele pentru: ciumă, holeră, tuberculoză, lepră, tifos, sifilis, gripă, Ebola, sida, etc/1/.

            Modificările genetice sunt la modă în prezent. A apărut a douăsprezecea generație de arme biologice, cele cu germeni genetici cu proprietăți virusologice mari, rezistenți la antibiotice, sau la condițîi de mediu. Rușii de exemplu au dezvoltat programul numit Biopreparat/1/. Publicațiile științifice,  fie ele singure, îi pot inspira bine  pe teroriști.

            În prezent,  alte arme redutabile și-au făcut prezența. Este vorba de "Polymerase chain reaction" codificat PCR, care permite obținerea unor cantități limitate de ADN și astfel  fabricarea sintetică în vitro a unor fragmente lungi de ADN./6/

            În anul 2002, Eckard Wimmer a reușit prima sinteză completă în vitro a unui agent patogen. A fost vorba de virusul poliomelitei. Aceasta s-a petrecut după trei ani de cercetare. Deși poliomelita a fost eradicată în prezent, în zeci de ani mutilând ireversibil numeroși copii, sau tineri chiar sub ochii noștri, tot în prezent s-a sintetizat acest mic virus/5/.

            În anul 2003,  echipa de cercetare a dr. Craig Venter a reușit sintetizarea unui alt virus de talie mică, respectiv cu 5000 de nucleotide Psi X174M/1/.

              În octombrie 2005 s-a reușit sintetizarea virusului H1N1 al gripei spaniole, cu 13.500 de nucleotide. Agenții patogeni au fost stocați în laboratoare considerate securizate.

           Pe internet au fost publicate secvențe nucleotide prin utilizarea  cărora ar putea  fi sintetizați orice viruși, genomuri mult mai mari decât cel al variolei.

               Recent s-a ajuns în mod inimaginabil-neverosimil la sinteza unor viruși cu peste 600.000 de nucleotide.

               Toți acești viruși pot avea consecințe devastatoare asupra speciei umane. Dacă până în 14 aprilie 2020 SUA vărsa  400 de milioane de dolari în fondurile Organizației Mondiale a Sănătății OMS, China vărsa doar a zecea parte, adică 40 milioane de dolari, din declarațiile americanilor. Un  fapt suplimentar care a atras retragerea SUA de la subvenții, în timpul Președenției lui Donald Trump.

             Acesta a acuzat OMS de dezinformare asupra pericolului important al propagării virusului Covid  în lume.

              De la americani,  în prezent Europa beneficiază contra cost de vaccinuri dovedite cele mai eficiente și ieftine produse de Pfizer și Moderna.

             Numeroase alte țări au criticat politica OMS , mai aproape de China decât de Europa și America.

 

Bibliografie 

1.Patrick Berche,  "Histoire secrète des guerres biologiques. Mensonges et crimes", pg. 296,  Ed. Robert Laffont, 2009,

  1. A. Mulbacher, M. Lobigs, "Creation of killer Pox virus Could Have Been Predicted", J. Virol. No. 75, p. 8353- 8355, 2001,
  2. G. P.Kõbingen, D. J. Weiner, Q. C. Yu, J. M. Wilson, "Filovirus Pseudotyped Lentiviral vector . Can Efficiently and Stably Transduce Airway Epithelia in Vivo Nat. ", Biotechnol, No. 19, p. 225-230, 2001,
  3. J. Cello, A V Paul, E Wimmer, "Chemical Synthesis of Poliovirus eDNA- generation of Infectious Virus in the absence of Natural Template", Science, no 297, p. 1016-1018, 2002,

5.J Couzin, Active Poliovirus Baked From Scratch, Science no. 297, p. 174-175, 2002,

  1. P Berche, "The Threat of Smallpox and Bioterrorism", Trends Microbiol, no. 9, p. 15-18, 2002,
  2. D. G. Gibson et colab, "Complete Chemical Synthesis. Assembly and Cloning of Mycoplasma Genitalium", Science, 24 Janvier, 2008,

Obs.  La taille de genome de 600 kb. Kilobases correspond a 600000 nucleotides, celle du virus de la variole étant estimée à environs 200.000 nucleotides

  1. W.P.Stemmer, "DNA Shuffling by Random Fragmentation and Reassembly, In Vitro Recombination for Molecular Evolution", Proc. Natl. Acad. Sci. USA no. 91, p. 10747-10751, 1994,
  2. W. P. Stemmer, A. Crameri et colab.,"Single Step Assembly of a Gene and Entire Plasmid from Large Numbers of Oligodeoxiribonucleotides", Gene, no. 164, p. 49-53,1995,

10.N. W. Soong, L. Nomura, K. Pekrun, M.Reed, L. Sheppard, G. Dawes  et W. P. Stemmer,

"Molecular Breeding of Viruses, Nat. Gen; no. 25, p. 436-439, 2000,

  1. S.K. Powell, M.A. Kaloss, A. Pinkstaff, R. McKee, I. Burimski, M. Pensiero, E. Otto, W. P. Stemmer et N. Soong, "Breeding of retroviruses by DNA Shuffling for Improved Stability and Processing Yields", Nat. Biotechnol, no. 18, p. 1279-1282, 2.000,
  2. M. Matzke, A. J. Matzke et J. M. Kooter, " RNA Guiding Gene Silencing", Science, no. 293, P. 1080-1083, 2001,
  3. A. L. Dougall, M. C. Hayward, A. Baum, "Media Exposure to Bioterrorism-Stress and the Anthrax Attacks", Psichiatry, no. 68 , p. 28-42, 2005.

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Nicoleta Mija a postat o discuție
Fulgii de zăpadă întră acum pe poartă, Curtea este iar înghețată și albă toată,Pe Cer se mai văd…
Acum 2 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
26. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
citește-mă…
Acum 5 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - citește-mă în zori (cybersonet LXXIX) în Cronopediada grup
Acum 5 ore
Ioan Muntean – citește-mă în zori (cybersonet LXXIX) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – citește-mă în zori (cybersonet LXXIX) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 12 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
În casă veche arde iar focul în sobă tare,Un fulg de zăpadă s-a pierdut pe cărare, Este bine iarna,…
Acum 15 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
26. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
citește-mă…
Acum 16 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu PARALELE INEGALE (28) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 19 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu SPORTUL ROMÂNESC ÎN MEDALISTICĂ – FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE TENIS (DE CÂMP) în Hobby-Club Cronopedia
Acum 19 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA LEMNIU DIN JUDEȚUL SĂLAJ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 19 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - citește-mă în zori (cybersonet LXXIX) în Cronopediada grup
""
ieri
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - citește-mă în zori (cybersonet LXXIX) în Cronopediada grup
""
ieri
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - citește-mă în zori (cybersonet LXXIX) în Cronopediada grup
""
ieri
Mai Mult…
-->