Universul se-adună, se strânge în sine
şi vine tiptil
la pragul bunicii
şi casa şi bunica
sunt din pământ
şi scunde, amândouă
casa zâmbeşte din muşcate
bunica, din ochi
şi din obrajii plini
de soare, vânt,
şi brazde întoarse
îşi şterge mâinile pe şorţul mirosind
a pâine caldă
şi se strecoară prin grădină, lin,
spre poarta niciodată încuiată
vin nepoţii…
se şterg cuviincios pe picioare
de oraşe, asfalt şi depărtare
şi ca într-o biserică, sărută
mâna care i-a învăţat să se închine
se bucură
muşcatele, ferestrele şi ochii!
-->
Comentarii
Multumesc pentru trecere si frumoasele cuvinte!
O saptamana luminoasa!
EMOTIONANT POEM..FELICITARI !
'Inconstient, constiinta constientizeaza ca tot ce aduni in viata asta sunt de fapt amintiri. Te chinui sa te simti bine in cele mai diverse, inchipuite si neinchipuite feluri, cu sau fara sacrificii, doar ca sa aduni in bagajul tau inca o amintire frumoasa, pentru ca asta e tot ce ramane in final."
AMINTIREA BUNICII..ESTE O ICOANA IN SUFLET !
MULT SUCCES ,MULTE IMPLINIRI !
Multumesc, si fotografia de la care a pornit era frumoasa!
Frumos poem