Mi-am pus numele în faţa cuvintelor
apoi am ales verbele care mă iubesc,
pe file albe gândurile îşi refuză tăcerea
dar rămân nescrise.
De când m-am înrolat în muritorii de rând
în casa sufletului am avut linişte,
nicio apă nu şi-a făcut de cap deşi malurile sunt surpate
şi sălciile adoptă păsări de noapte,
străzile urcă spre oraşul vechi.
inima mea tânără a rămas pe o bancă de lemn
care nu mai este,
a rămas doar amintirea fluidă ca o miere
ce curge prin timp.
Lumea s-a schimbat, a căpătat altă mască,
dar s-a îndepărtat de sine.
Caut alte forme de exprimare
prin care să mă împlinesc în ceea ce cred.
Îmi pare rău pentru nepăsarea în care locuim
izolaţi în aerul plin de temere
în care rămânem goi în singurătate,
fără dragostea pusă la dospit
în lăuntricul mort de viu.
Nimeni nu ne iartă de lipsa de curaj
de a trăi clipa fulminant
ca pe o comoară ce se pierde,
avem fiecare şi minte şi braţe
care pot fi folosite când se impune.
Demult în mine creşteau munţii
azi tac şi alunecă
pe văile celeste.
-->
Comentarii