urlă nopțile sub noi, străine
văd ți-au secat toți ochii din palmă
cum te-ai gândit tu
s-ascunzi visele peste cearceafuri de scrum
îți scurtezi buzele și nu-ți mai nimeresc sărutul
eu sunt o nălucă doar când mă-mpingi
spre nimic și pierzanie cu smucituri ferme
când vorbești de-aiurea împungându-mi retina
te urăsc mai hotărât ca hoțul cel ce ne-a lăsat pe amândoi fără căldură
uite urlă și pământul sub tălpile tale
ce-ar fi să-l cruțăm și să nu mai pleci zic
dar sunt fantezii sociale care te trag de grumaz până când
ți se opresc toate simțirile-n artere
și tu uiți
ceva ce nu mai contează pentru că
am uitat toți deja.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii
Oana, așa cum am receptat-o eu din producțiile-i literare, este o postmodernistă feministă , din curentul stârnit la începutul secolului de optzeciștii Cărtărescu, Iaru, TraianT, Coșovei sau Vișneac și continuat în manieră neoxpresionistă de Ion Mureșan: „Extazul e o formă de supliciu, o voluptate dureroasă. Frisonul e starea obişnuită de tensiune” sau Aurel Pantea: „Trupul lui acum şiroind în revelaţie, ca energia vitală înnebunită, vizitând/ ţesuturile ude şi celulele detracate,/ şi nervii întunecaţi şi sediile unde/ miliarde de luminiţe ancorează lumea/ la trup,/ ca timpul îngrozit de trezirea ideii/ eternităţii prin coridoare de oglinzi/ ce se apropie drăgăstoase şi-şi sărută/ una alteia luciul”.
Unde ai dispărut, copil?
Va multumesc!
Interesante versuri! Felicitari!