Luna îşi varsă nepăsătoare argintul
Peste încătuşarea sufletului sedus de întrebări
Un singur anotimp clipa mea mai are
Cu faţa întoarsă spre ţărmul tăcerii
Aud coasa cum seceră tot mai aproape
Neliniştea ierbi supuse
Nu vreau iubite să ne doară
Ce fericiţi am fi de-am învăţa
Plecarea tăcută a frunzei în toamnă
Acordurile albastre ţesute-n zbor de păsări
Fiorul cerului când marea furtuna-şi domoleşte
Cu apele scăldate-n fire de lumină
Ei nu-i pasă ce este dincolo de ţărmuri
Nici munţilor nu
Da-mi mâna
Să ştergem cerul de ceaţă
Cu privirea prinsă spre începuturi
Poate venirea nu a fost decât o plecare
Sau un popas într-o lume iluzorie
Călători prin arderi curgem sevă şi culoare
armonică vibrare
Până când ne regăsim cuprinşi
În puritatea înălţătoare a iubirii
Lumină

Comentarii
Frumoase versuri!