Plouă, plouă și iar plouă,
Sufletul se-mparte în două;
O parte țipă: -Vreau pe-afară,
Dor îmi e de primăvara!
O alta, tristă ca o ploaie,
Stă închisă în odaie.
Ce mai faci, cum o duci?
La vârsta asta încă te joci de-a dragostea?
De când te-ai depărtat, n-ai mai crescut, iubirea mea?
Pe-ascuns ai luat azi noapte cheia fericirii
Și m-ai lăsat izbeliștii, să bat la porțile iubirii.
În vis mă chemi să-ne-ntâlnim în țintirim,
Iar eu mă jur, mă-afurisesc, că n-am să vin,
Dar tot îmi calc pe inimă puțin, la o adică,
Ce vreun motiv să am, să-ți port, iubite, pică?
*
Afară viscolește nu ninge ca-n trecut
Și pârtie spre tine nimeni nu a făcut.
Cu vântu-n față merg, mă duce nu știu unde;
Sub neaua preș, ca pe-un gunoi m-ascunde.
Mă hârâie din urmă câini fără stăpâni,
Îi simt pe urma mea, distanță de doi stânjeni.
Ca pregătiți de somn, mi-s ochii, mici;
Înaintez prin nea, dar pașii nu mi-s vrednici.
La tine-s cruci de piatră rece și de lemn
Să umblu printre ele, singură, mă tem.
Pe una țipă-înăbușit, precum un câine răgușit,
O cucuvaie încălțată, în semn de bun venit!
Pășesc cu sufletul pe vârfuri de picioare;
Din visele cu mine nu ar vrea să te scoale.
*
Știi, făr’ de tine hulpav timpul bea din mine...
Nici gura nu-mi mai e frumoasă; crăpată-i, o rușine.
Și nici picioarele nu îmi mai sunt agile
De dus, de-ntors, fără de rost prin zile.
Îmi lunecă sfielnici primăveri din palmă
De parcă afară nu-ș ce sfâșieri le cheamă.
Eu stau la pândă și țin ferestrele închise
Să nu mă-împroaște noaptea cu picături de vise.
Cu vorbele mă joc, să-mi umplu albe iernile.
Mă-îngână vântul; în sobă râd de noi gătejele.
*
Măcar ești bine, acolo unde ești?!
Venit-am să-ți aduc un munte de povești
Și flori, cum tu făceai, ți-aduci aminte?!
Călcâiul îmi săruți... nu mai ajungi la frunte,
Atât puțin rămas-ai... și-atâta de cuminte...
Veronica Șerban
-->
Comentarii
FELICITĂRI!
,,Știi, făr’ de tine hulpav timpul bea din mine...
Nici gura nu-mi mai e frumoasă; crăpată-i, o rușine.
Și nici picioarele nu îmi mai sunt agile
De dus, de-ntors, fără de rost prin zile.
Îmi lunecă sfielnici primăveri din palmă
De parcă afară nu-ș ce sfâșieri le cheamă.,, Felicitări și mult succes!
Citit-am o epopee!
un început delicat, ca o privire albastră în spatele perdelei de dantelă, apoi năvala amintirilor încă vii...
finalul un catren concluziv, dulce-amărui, tandru, cu trimitere la sărutul urmei piciorului ...
“Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?” - Nichita Stănescu
mi-a plăcut mult Veronica,