ce vreți?
a primăvară bat ochii tăi și- a albastru de mare
sunt vii și-n ei se oglindesc potecile noastre
și visele noastre din care ne făurisem castele
și toate pădurile copilăriei prin care trecuse făt-frumos
a primăvară miroase gura ta plină de ghioceii
din floraliile cărților lui elephantis
diafană fața ta varsă oglinzi de ape iar seraful
amăgirii plânge din flautul de aur
ascunzându-se în inelele tale prinse pe inimă
de-abia te mai văd prin fundul vremii ireală
ca o vestală rătăcită printre ploi și semințe
contemporană cu greta garbo în adâncul realității tale
prin care te plimbi cu orpheu sau cu beatrice
prin grote de timp un fel de grafitti mișcător luminând
gura lui cronos prin spațiul lăuntric în care plutești
unde sunt orele roșii de amurg andaluz
când vibrai de fericire și-ți țipau genunchii și gleznele
când se îndoiau la atingerea corpului tău nesățios
în care zăceau toți zeii din lume
poate mai vin ecouri peste marele timp
poate mai renasc clipele în noi din caseta cu șerpi
a destinului căci mai e loc între iarnă și toamnă
și pentru noi nu ne ucidem așa ușor
mai avem dreptul să privim cu ochiul singurătății
la spectacolul lui shakespeare din romeo and juliet
peste care plouă lumina lunii într-o veneție stampă
ce dacă e târziu în orologiu și ne scufundăm în gravuri
jucând marocco sau tiling tiling ca păpușile crinoline
ascultând un patefon demodat la margine de viață
ce dacă admirăm acestă melancolie lentă în haine de miere
purtată pe aripi de îngeri pe fruntea zilei
ce dacă ne plimbăm prin timpuri ticsite de molii
ce vreți să ne copiem jurnale intime nemuritoare
pe care nu le citește nimeni?…
miercuri, 3 aprilie 2013
-->
Comentarii
Felicitări! Un poem minunat