CE VREMURI...
Pogoară lumina-n grădină
Pe aripi frânte de vânt,
Albinele dau zor în stupină,
Cu florile făcând legământ.
Livada bătrână se-nclină
Ca baba-n strai de mireasă.
Flori grele ciorchine anină
De ram și rodu-și revarsă.
Cântă-n tufiș o turturică;
În sat din frunza de fag
O doină timpu-l despică
Și-și lasă ecoul pe prag.
O iau de mână ca pe-o soră
Și-o cuibăresc adânc în pântec;
E primăvară și e horă !
Și toate-mi izvorăsc din suflet.
Au adus berzele cucii
Și rândunelele pe sârmă,
Au dat lăstarii în toți nucii
Și-n coastă mieii zburdă-n turmă.
Mă-ntorc cu anii înapoi;
Ce vremuri mai erau la țară,
Când toată floarea de trifoi
O tăvăleam în primăvară !
Era o viață de poveste...
Dar de ani s-a alterat;
Nici un crâmpei nu se găsește,
Din tot ce-a fost adevărat.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii