Urc deasupra Şi toţi norii plâng,
plâng cu lacrimi de piatră şi apă,
cad pe pământ
rădăcinile le prind în braţe
răstignind o mare între ţărmuri.
Nimeni nu ştie mersul norilor
cum se adună şi se risipesc peste lume,
cum răsuflă uşurată câmpia
sub ploi vălurite de anotimpuri.
Ne întâlnim pe marile coridoare
pe care numai vântul trece.
Cineva strigă să se deschidă porţile,
celor care trec
să-şi lase numele scrijelite-n piatră.
Cum risipit sângele strămoşilor,
multe sentimente a stins,
migraţie de inimi arse-n piepturi,
smulse de înfrângeri şi victorii.
Aspiraţia şi lupta lor
nu stă-n ordine şi medalii fără valoare
pe care nu le-au câştigat
ci-n demnitatea din sufletul urmaşilor.
-->
Comentarii