O! doame, ce-ai făcut din moarte, iarăşi viaţă,
iar sângele ţi-au şters, cândva, norii cu ceaţă,
răspunde rugii noastre, c-un val de… bucurii
în ziua învierii, adu-ne morţii…vii.
Tu lasă-mi mie crucea, ca semn al izbăvirii,
ca să găsesc lumina în clipa rătăcirii,
să pot a-ţi da smerită, doar, gândul care-i bun,
chiar şi atunci, când soarta mă va răpune-n drum.
Te-ai întrupat din lacrimi pe-altarele de chinuri,
viaţa a-i ales-o, să fii de noi alături,
ne-ai insuflat că ura-i otravă pentru suflet,
că, doar cu Tine-n gând, e alb ţelul din umblet.
Atunci, când sângerai, Tu, nu ţi-ai plâns durerea,
doar, cerul îti sfinţea în lacrime tăcerea,
rămâi un sfetnic bun, s-avem în noi credinţă,
croieşte cale dreaptă, si-n inimi, pocăinţă.
Te rog Marite Doamne, aprinde azi, făclie
şi fă din jertfa Ta, altar de vrednicie,
la care să se-nchine şi cei ce au păcate,
şi cei ce au gustat a lumii, nedreptate.
-->
Comentarii