Ceva mai mult decât nimic

 

Când tăcerea se sparge în timpane

aud şoapte sub pleoapa pământului

şi  stau la taifas (pe braţe de cruci) cu

atâtea nume purtate de uitări

încerc să vă adun din ele

mă găsesc doar pe mine

sau poate eu sunt voi

ceva mai mult decât nimic

şi atunci încep să mă împrăştii în cuvinte

 

Cine eşti tu

ce-mi tulburi limpezimea oglinzilor

cu miros de tămâie şi flori ofilite

Procust râde

eu îmi cioplesc gândurile

într-o formă doar de mine ştiută

 

Auzi cum sună pământul lasciv

am să  învăţ să fiu piatră

fără nici o crăpătură prin care să visez

răsunet doar când ploiele muşcă din noroi

încrâncenată-n mine

să zdrobesc pădurile virgine

la vânătoare de răspunsuri printre hăţişuri

până când voi alunecă

netulburată de rotirea anotimpurilor

într-o a cincea dimensiune

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->