Înfăşurând în ghem
paralelele
erai egal depărtată după fiecare cuvânt
ca un copac de drum.
Nimeni nu ne vedea prinşi în roata destinului,
ne lăsau să ne căutăm singuri
casa construită din vorbe spuse peste gard
în fiecare dimineaţă
când toate florile se opriseră din peţit
de lumină.
Sunt alunecos în privirea ta,
am faţa schimbătoare
şi-n fiecare clipă când mă uiţi nesupravegheat
o iau furiş pe după gradinile norocului
până la inima frântă.
Chipul tău risipeşte chemări şi arome,
nu vrea să se rupă de presimţiri,
are farmecul molipsitor şi deschide porţile paşilor mei
spre cetatea inespugnabilă a iubirii,
împarte darul zilelor de sărbătoare
cu cruci roşii
şi negre
în trecut şi prezent
viitorul înzidindu-l în fără sfârşit.

Comentarii