Simt muşcătura durerii
când urci trupul
pe scara vremii bolnave
pe care o ţin
şi simt cum îţi tragi sufletul.
Cel iubit înţelege
şi-l mângâie
ca pe o parte a sa.
Cred că n-o să mai aud
sunetele înalte,
cineva-mi plânge-n auz
cântece vechi
pe care nu le-am fredonat
de mulţi ani,
cineva osteneşte,
duce scara
într-un alt anotimp
pe care nu-l pot zidi.
Comentarii
Mulţumesc Lenuş, de apreciere!
Frumos poem