Puterea îmi vine de sus,
din susul în care mama a primit în posesie o fâşie de cer,
de unde veghează
ca o leoaică blândă,
ca Chomolungma, înfăşurată într-o zăpadă castă,
Zeiţa-Mamă a pământului care sunt
-cotropit de sete pământ-;
şi când ciutura mea
devine sită,
roagă norii să-si încline puţin găleata;
când lichenii îmi sugrumă
pădurea crescută din umeri,
armura veche roasă de rugină, încă
impregnată de zgomote vagi de bătălii,
roagă păsările să mă cureţe, atât
cât să mai pot împinge bolovanul la deal
-zadarnicul bolovan
al experienţelor din care nu învăţăm nimic,
decât cum să ne sfârtecăm
mai bine
unul pe altul şi fiecare
pe sine-însuşi-,
o zi
şi încă o zi;
când ţipătul
se instalează în cuvânt
ca într-un fotoliu vechi şi confortabil,
roagă frunzele să îmi aştearnă
o rugăciune uitată, la picioare:
“Tu, care n-ai pierdut amintirile,
trimite-mi câteva seminţe de mac,
să nu mai doară nesomnul!”
-->
Comentarii