La trecerea de frontieră între concret şi abstract nu sunt vămi
nici între gând şi vis unde-mi poposesc cuvintele
încurcate-n repetiţii de memorare.
Clipele în care mă zbat fără alintare
alunecă prin ornice cu limbile ruginite de aşteptare.
Se vindecă rănile, iese la suprafaţă sarea pământului,
oasele albite râmân mai departe în singurătate,
apele curg între maluri rupte de lume.
Se-ncing patimile uitate şi fac spume
ca şi căderile-n cascade.
Se-ntunecă democraţia aproape căutată,
cei ce o proclamă se lezează pe ei şi pe ceilalţi
fiecare cu libertatea furată.
Se-ntind ustensilele de pescuit iluzii
dorinţele noastre se luptă cu ele însele
ca fluturii prinşi în plase ţesute de paianjeni.
Cineva se face că nu vede deşi totul sare-n ochi.
Iubirea pusă pe cruce rămâne mărturie
cu lumina picurată prin simţuri
şi trupul creşte prin ea până la cerul înstelat.
Între noapte şi zi se şlefuiesc pietrele viitorului
dimineţile se umplu de nădejdi prea scumpe
pentru vremurile pe care le trăim.
Din păduri dispar arborii seculari
şi nimeni nu vede nimic, nici să sădească alţii
ori să-şi iubească fraţii.
La trecerile dintre frontiere rămâne o linie
care se rupe în figuri abia înţelese.

Comentarii