Un contrapunct se zbate prin smochine
Uitând, pentru moment, de a sa cale.
Ar face, de-ar putea, doar lucruri fine.
Pașii-i frământă plodul în spirale,
Ștearsa cetate parcă-i dărâmată
De vuietul intens al vocii sale.
Identitatea i-a fost decodată,
Bufonul parc-ar fi băut antigel.
Nu mai e om, dar cred c-a fost odată.
Povestea-i o duc la festival c-un țel
Ascuns în umbre, rumegat de călăi
În taină, înțelegând că nu-i mișel.
Enigmă. Cum de-a purces pe alte căi?
Vai, lângă el, ca el, mai apar vreo doi...
Tremură pământul pe culmi și pe văi.
Decid să iau măsuri. Teama de apoi
Mă îmbie să fac o alergare.
Nu, nu mi-am propus să fug, acum, de voi!
Simt cum destinul mă ține în gheare
Rupându-mi elanul întreprinzător
Și-mi spune sacadat: Care pe care!?
Turbații-s teleportați din viitor
Sau poate farsa e doar o tinichea
Deslănțuită de pe un monitor?
Misterul se-mpotmolește-n calea mea,
Precum fantoma unui pitic bătrân,
Iuțindu-și spre-ntuneric pasul, calea.
Pe situație deloc nu-s stăpân,
Dar cumpătul nu-mi permit să-l pierd, acum,
Când ăștia cu un multiplicat plămân
Repetă pentru-un nocturn concert, în drum.
Cuvinte n-au, și haine cam puține
Iar pielea le e mânjită oarecum
Cu sânge veștejit... Nu cred că-i bine
Să-mi minunez privirea. Așa socot.
Mai bine, tacticos, urc pe coline
Și elibertat de rugină, de tot
Spectacolul grotesc, suit pe-o cracă,
Mă gândesc, șocat, să evadez. Dar pot?
Nu sunt copil, dar poate o dădacă
Mi-ar oferi o soluție până
Ființa mea-ar decide ce să facă.
Descurajat, plâng lângă o fântână.
Cer curajului să facă dreptate
Luându-mi rapid destinul în mână.
Printre umblători, un melc se abate,
Precum o coajă ruginită de praf
Ce-a fost gonită dintr-a sa cetate.
Urâții n-au nevoie de caligraf
Pentru a croi o literă din el.
Privesc uimit ca la cinematograf
Cum melcul, ascuns în carapace, nițel
S-a transformat subit într-o cenușă.
Mă refugiez rapid de acest măcel
Pierzându-mi pălăria și-o mănușă.
-->
Comentarii