Porunca a 9a: Să nu mătruriseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
-Iată-ne ajunşi la un prag al găndirii noastre. De ce spun asta, dragii mei? Pentru că acest complicat enunţ, trebuie, mai întâi să-l înţelegem. Un profesor de-al meu, îmi spunea că , dacă vrei să te ştii puternic, trebuie să treci de anumite bariere ale necunoaşterii. Înţelegerea pe care trebuie să o ai asupra unor legi, trebuie formată temeinic de oameni bine intenţionaţi, competenţi şi inimoşi.
Ce înseamnă să fii puternic? Printre altele, a fi puternic, înseamnă şi să iubeşti şi să respecţi adevărul, indifferent de situaţie, de poziţia în care te găseşti, atunci când eşti solicitat să mărturiseşti adevărul.
-Cum aşa, domnule învăţător, întrebă Mihnea, veşnicul nedumerit.
-Uite, dragule, cum stau lucurrile. Dacă tu ar trebui să alegi între a-ţi pierde un prieten şi a spune adevărul, cum ai proceda?
-Nu mi-aş trăda amicul, domnule învăţător…
- Până la un punct, este bine că te gândeşti la loialitate şi, la fel de bine este şi că urăşti trădarea. Însă, dacă amicul tău ar fi făcut o faptă rea, care atrage după ea suferinţă multor oameni neviniovaţi, i-ai mai asunde fapta, doar de dragul lui?
-Nu ştiu c ear trebui să fac, domnule învăţător…dumneavoastră ce spuneţi?
-Mihnea, adevărul este mai presus de orice prietenie.
Există un proverb, care spune ca : ,,nu poţi ascunde nici focul şi nici adevărul,, Prin urmare, de cele mai multe ori, s-a demonstart că adevărul este deasupra tuturor minciunilor, chiar dacă, se întâmplă ca, el, adevărul să aibă câteodată de suferit. Susţinerea adevărului, poate strica uneori prietenii, poate atrage antipatii.
Însă, adevărul este singura cale, care ne adduce liniştea sufletului, care ne apără de complicaţiile unei minciuni. Dacă, de dragul unui prieten, am face o mărtrurisire mincinoasă, asta ar însemna o încălcare a legii Domnului, dar şi a legilor laice.
Dumnezeu nu iartă încălcarea legilor Sale, iar Constituţia foare multor ţări, pedepseşte aspru minciuna de orice fel.
Pe de altă parte, dacă ştii că aproapele tău a fost vătămat de o persoană rău voitoare, iar tu cunoşti această situaţie, trebuie să spijini aflarea adevărului şi să nu pregeţi să depui mărturie dreaptă, atunci când eşti chemat să ajuţi la stabilirea Adevărului.
Dacă mărturisirea ta nu va fi conform cu realitatea faptelor pe care tu le cunoşti, asta înseamnă că mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. Este o încălcare a poruncii, care atrage după sine nenumărate complicaţii şi dispreţul oamenilor cinstiţi, şi multe alte pedeapse binemeritate. Trebuie înţeles că, spunand minciuni, propriul sufle ţi se intunecă, se otrăveşte şi se distruge.
Sau, altfel spus, un martor mincinos, care poate influenţa greşit stabilirea adevărului, atrage după sine, o pedeapsă care îşi poate priva chiar şi libertatea celui ce minte.
Această lege despre care am vorbit azi, dragii mei, ne opreşte să spunem minciuni despre semenii noştri, fie in taina, fie public, sau la judecată!
Domnul învățător s-a oprit un moment. A privit copiii cu drag și i-a rugat să pornească spre casele lor. Era destul ce le spusese azi. Știa asta, după cum îi privea. Mergeți acasă, dragii mei. Povestiți părinților voștri ce ați învățat azi. Sigur că vor mai gasi și ei ceva frumos să vă spună. Noapte bună, micuții mei și nu uitați că avem un singur Dumnezeu!
Caty Urucu - Şcoala de sub nuc
Comentarii
Vă mulţumesc, dragii mei!
Dumnezeu nu iartă încălcarea legilor Sale...
Noapte bună, micuții mei și nu uitați că avem un singur Dumnezeu!
Cât adevăr în aceste minunate cuvinte, draga mea prietenă... Cati !
Felicitări Cati!