Printre ţipetele şi înjurăturile vulgare, dar şi hazlii în acelaşi timp, ce stârneau râsul unora care tăceau, majoritatea tinerilor începură să se împingă între ei, căutând ieşirea din discotecă. Se iscase o învălmăşeală de nedescris, ce ţi-ar fi inspirat o oarecare teamă dacă ai fi fost acolo. Cei mai mulţi dintre tinerii care îşi etalau mişcările graţioase de dans cu câteva minute înainte, acum în întuneric se transformară în umbre vii, care vociferau expresii greu de suportat auzului şi în locul "curcubeului" produs de luminile celor şapte spoturi, acum se vedeau doar nişte pete neclare de pe hainele cauciucate sau viu colorate ale tinerilor.
În învălmăşeala care se iscase şi devenise de-a dreptul de nesuportat, niciunul dintre ei nu ştiau cum să găsească ieşirea din discotecă. Unii ţipau, înjurau, se îmbrânceau între ei şi alţii râdeau.
Deodată se auzi vocea răsunătoare a lui Arabul, de la pupitrul lui Dj Johnny:
- Aloooo! Alooo, oameni buni! Liniştiţi-vă! Că nu vă mănâncă nimeni prin întuneric, iar daca vreţi să plecaţi, nu vă opreşte nimeni. În primul rând nu mai ţipaţi şi nu mai înjuraţi, că nu-i vina nimănui că s-a oprit curentul. În al doilea rând, cine vrea să plece, e poftit din partea mea să caute cu grijă ieşirea şi ... out! S-a-nţeles? Iar cine mai doreşte să stea - că poate curentul va reveni - iar sunt invitaţi să rămână, ok? Gata! Să nu vă mai aud gura la niciunu', că toţi mă cunoaşteţi şi ştiţi foarte bine cum fac atunci când mă supără cineva.
Se lăsă o linişte deplină, în care se auzea până şi respiraţia celor aflaţi acolo în acel moment. Toţi rămaseră muţi de parcă le-ar fi băgat cineva un căluş în gură. Unii dintre ei căutau ieşirea, mai îmbrâncindu-se din când în când - de data asta fără să vrea - şi găsind-o până la urmă, plecară în parc. Alţii rămaseră în discotecă să aştepte revenirea curentului.
În învălmăşeala aceea, multi dintre tineri se despărţiră fără voia lor de cei cu care veniseră la discotecă şi aşa se întâmplă şi cu Alina, care fără să-şi dea seama, se rătăcise de Ani şi Mihai. La un moment dat se pomeni chiar lângă Ionuţ, care şi el o pierduse pe Andreea.
Cei doi tineri rămaseră ca două stane de piatră în primul moment. Alinei îi stătu inima în loc şi nu ştia ce să facă, iar Ionuţ o privea fascinat de ochii ei albaştri-verzui care străluceau în întuneric.
- Bună!
- Bună Ionuţ! Şi schiţând un zâmbet, mă uitam după Ani şi după Mihai.
- Şi eu mă uitam după Andreea, că pur şi simplu s-a evaporat pe-aci.
Pe Alina o amuză răspunsul şi râse. Văzând-o că râde, el îi ţinu isonul, privind-o în continuare atent şi gândindu-se cum să o întrebe ce avea cu el.
- Ei, sper să vină curentul şi atunci o să ne găsim noi unii pe alţii, spuse Alina.
- Da, cred că ai dreptate, sper şi eu să vină curentul cât mai repede. Dacă vine curentul mai stai la discotecă? Eu unul mai stau.
- Da, dacă vine, mai stau şi eu, răspunse Alina imediat.
- Adevărul e că-mi place aici la discotecă, e super tare, e fain.
- Da, este fain. Şi mie îmi place.
Alina era atât de fericită că vorbea cu el. Era prima oară când ei erau faţă în faţă şi vorbeau. Până atunci "se întâlniseră" când mergea la Andreea şi abia aştepta salutul lui.
Ionuţ îi zâmbi, stăruind în gândul său s-o întrebe dacă e cumva supărată sau dacă are ceva cu el, dar nu ştia cum. Descoperi că se simţea bine în preajma ei, îi era foarte simpatică, iar ochii ei erau adorabili. Tot gândindu-se cum să afle, până la urmă îşi luă inima în dinţi şi-o întrebă:
- Alina ... tu ... eşti cumva supărată pe mine?...ţi-am greşit cu ceva?
Alina rămase mută de uimire auzind întrebarea şi când să-i spună că nu e supărată pe el, că de ce-ar fi?, reveni brusc curentul. Lumina îi apropie unul de celălalt şi îşi duseră amândoi mâinile la ochi. După câteva secunde, reuşiră să se dezmeticească şi Alina vru să-i spună lui Ionuţ că nu e supărată, dar observă că el privea fix şi strângând încă din ochi, undeva în spatele ei, cu gura căscată.
Când se întoarse şi ea să vadă la ce era aşa de atent, rămase şi ea consternată de ceea ce vedea.
Dacă ar fi existat ceva pe lume care să-i distragă atenţia Alinei de la Ionuţ în acel moment, doar un singur lucru ar fi făcut posibil aşa ceva. De fapt, ceea ce vedeau, îi făcuse să uite unul de celălalt, deoarece priveau amândoi în aceeaşi direcţie şi nu realizau că aprinderea bruscă a luminii încă îi mai deranja puţin. Dacă cineva i-ar fi întrebat atunci cum îi cheamă, sigur n-ar fi ştiut să răspundă.
Aceeaşi reacţie o aveau şi Ani cu Mihai care se aflau la câţiva paşi de Alina şi Ionuţ, la fel priveau şi ei, muţi de uimire şi toţi cei care nu plecaseră din discotecă şi aşteptaseră revenirea curentului pentru a dansa şi a se distra în continuare, toţi rămăseseră stane de piatră.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc Lenuş.
Felicitări!