E cald. Mirosul de măr şi scorţişoară, lumina dulce-galbuie mă face să întârzii în pat dimineaţa asta. Un zgomot înfundat imi provoacă fiori reci, mă cutremur. Vântul cutreieră lumea nestingherit, urlă, se contorsionează pe la colţurile caselor, se-naltă spre cer, vine năvalnic peste oraşul încă adormit, iar acesta se trezeşte într-un coşmar fără nume. Toţi s-au ascuns în case, nimeni nu vrea sau nu poate să-l infrunte. Tăcerea lumii se-ntinde epidemic peste noi. Mă ridic, încercând să nu afle nimeni că am îndrăznit să-mi înfrunt teama. Deschid televizorul, în auz nu îmi sună decât cuvinte disparate now casting, roşu, blocat în zăpadă, inchis, evitaţi… Deschid ochii, mă îndrept spre fereastră. Trăiesc din plin bucuria vălului de zăpadă aruncat de-a valma peste lume.
Fulgi mari, albi, pufoşi cad in rotocoale, ne mângâie, ne împlinesc dorinţele. Îi visăm din copilărie, ni-i amintim cu plăcere tot restul vietii. Ce înrobire amară…să visăm tot restul vieţii la crâmpeiele de veşnicie, la momentele când stăteam în spatele unor ferestre mici, dorindu-ne să ne atingă îngerii pe obraji.
Oare de unde o veni zăpada asta? Din Iad nu poate să vină, că acolo nu e alb niciodată, iar zăpada nu urcă din adânc pe pământ. Oare când ninge pe pământ, ninge şi in Paradis? Fulgii de zăpadă sunt, oare, fulgi căzuţi din aripile păsărilor paradisului? Trecerea lor prin Paradis e vremelnică? Dacă e aşa, atunci pe noi cine o să ne mai poarte sufletele spre dincolo după ce murim?
Am deschis larg fereastra şi un val îngheţat mă izbeşte peste obraz. În loc să mă feresc, mă apropii, depărtându-mă de mine. Respir greu, simt cum sângele fragmentat în mii de fărâme îmi străpunge inima care abia mai bate. Glasul vântului îmi şuieră în auz cuvinte tăioase: nu te aştepta la miracole, nu vei reuşi, în loc să fii ca… acalmia de-aseară nu a făcut decât ca izbucnirea să fie mai violentă. Întind mâinile spre tine, dar tu nu eşti să mă ridici.dintr-o dată sângele revine năvalnic în inimă, inima pulsează în tâmple, un tremur cumplit îmi străbate trupul într-o secundă … viscolul îmi picură în vene argint, s-a mutat în mine, aleargă nebuneşte, mă crispez, spasmele mă cuprind..un val mă izbeşte, mă clatin şi mă prăbuşesc la pământ. Nimic în mine, nimic împrejur, doar glasul văntului care-şi urlă neputinţa de a mă salva, pe străzi, pe la colţuri sticloase de case.
Am alunecat fără să ştiu într-o vale a plângerii care mi te-a luat într-o clipă, iar acum durerea agonizantă a pus stăpânire pe mine. Încerc să mă revolt, dar nu stiu la cine să strig, e pustiu în inimă… simt cum se prăbuşeşte o lume în mine, lumea pe care am construit-o împreună cu tine … eu sunt, dar tu nu mai eşti, iar eu cad la pământ, lacună în timp. Respir sacadat, incercând să-mi revin … O clipă….Ce voi găsi în absenţa ta? Îngerul meu e gol, şi-a lăsat aripile lin pe pământ, zăpade e scrum…
în imagine: Iarna în creion - Guram Dolenjahsvili
-->
Comentarii
Finalul denota o suferinta incarcerata in suflet. Zapada nu poate veni de la ingeri, e prea frig si apoi... cine ar mai fi sa ne duca in ceruri sufletele, atunci cand murim?! Am alunecat fara sa stiu intr-o vale a plangerii si plang odata cu tine... In suflet suna a vant si-a pustiu...
Mulţumesc pentru popas şi apreciere!
Frumos si emotionant. Aprecieri.