Furtuna de nisip a generaţiilor anterioare
rămâne-n lume, ca un vânt purtat
peste nisipuri de mare.
Mamă şi fiu
dăltuind treaptă după treaptă,
lustruindu-le,
cu pericol şi strigăt.
Lumina...
e coşmarul prezentului, ce va fi vreodată.
Senzaţii rarefiate-n memorii vechi
cedează, se-ndepărtează.
Contemplarea stârneşte lucrurile,
ca o zgândărire întru excitare.
Dincolo de nori...
e dincolo de înţelegerea umană.
Prin fapte inumane am devenit,
o specie curajoasă şi curioasă,
în timpul unui mare pericol.
Neputinţa acceptării locului în univers
este însăşi soarta noastră,
căutând detalii, pentru a fura cunoaşterea.
Ne trebuie imaginaţie şi neîncredere.
O parte din noi ştiu viaţa trăind şi pierind:
- în atomi puternici ca soarele
- soarele cât un univers...
- universul rătăcit într-un atom de soare.
Măiastrele adevăruri ale universului
le vom uni, cu o maşinărie perfectă,
într-o cale de descoperire, spre sine.
Zburăm ca puful de păpădie cu sămânţă,
bântuind un cosmos virtual,
nemărginit de timp şi lumină,
între lumea noastră şi realitate.
Pământul...
e-un ţărm universal al cunoaşterii.
Poate reuşim întoarcerea.
sursa foto: internet
-->
Comentarii
Mulţumesc Agafia şi Ioan. Am adus cafea de pe ţărmul cunoaşterii. Îmbrăţişări!
Neputinţa acceptării locului în univers
este însăşi soarta noastră,
căutând detalii, pentru a fura cunoaşterea." Pretuire.