Contopiri de albastru
-Ciudat
parcă am mai discutat
parcă am gândi la fel
când uimiţi privim spre cer.
Simţi şi tu cum te-nfioară
cum nemărginirea coboară
şi pătrunde-ncetişor
fiecare gând în zori?
-Vezi albastru cum cuprinde
şi se-ntinde, se uneşte
cu marea se contopeşte .
-Spune-mi tu, acuma ştii
unde se termină marea
şi începe toată zarea ?
-Taci ...sau nu ştii răspunde
nici să recunoşti anume
că marea te-a copleşit
cu al ei nemărginit?
-Hai răspunde, de ce taci ?
Ai ceva pe suflet, spune
priveşte gândurile toate
cum se doresc alintate
şi se leagănă purtate
de albastru de pe cer
învăluite în mister .....
-Simţi cum vraja-ncet pătrunde
şi dorinţa te cuprinde
te-nfăşoară, te ameţeşte
simţi cum gândurile zboară ?
E nemărginirea
albastră ca nemurirea
acolo unde gândurile noastre
se contopesc cu albastrul mării
şi formează nesfârşitul zării.
Nu simţi, nu vezi, nu-i nimic
mai aşteaptă un pic
şi vom deveni cu toţii zare
ne vom contopi cu nesfârşita mare
vom simţi răsăritul
ne va cuprinde asfinţitul
vom fi albastru nesfârşit
pe un câmp de infinit...
-->
Comentarii