Alerg printr-o pădure, să nu mă ajungă din urmă
contrariile.
Mă caută cu obsesia firească, le aparţin...
te văd, te alung, ascult raţiunea, dau glas inimii.
Plânge!
Bucuria înmuguririi, tristeţea frunzelor când pleacă
în alai zilele cu parfum de floarea-soarelui.
Curajul şi teama, mâine toate vor fi o altă zi...
poate zorile vor prinde mii de glasuri în culorile mierii
născute din florile salcâmului,
miezul zilei, miezul pâinii calde, ce aduce miresmelor
chipuri de odinioară.
Amurgul cade în cadenţa florilor de câmp,
noaptea inundă visul, luminile încă-s vii
în frânturi de adevăr rostite pe jumătate.
-->
Comentarii
Mulţumesc doamnei Veronica pentru lectură şi apreciere!
Mă bucură bucuria ta, Lilioara! Mulţumesc pentru apreciere...
Un poem foarte frumos.Mi-a facut placere sa-l citesc!
Felicitari, Emilia!
Ani, drag popasul tău!
Superbe imagini artistice. Felicitări!
Mulţumesc, Mimi!