Eu n-aveam curaj să-ți spun dar sufletul
meu îi șoptea timid la ureche sufletului
tău despre povestea nopților cu cerul
înstelat și din mijlocul lor regina
Lună plină privea îngăduitor mirându-se
de ce le țin de urât în loc să dorm și să
visez cu ochii închiși ci nu deschiși despre
tot dragul pe care îl picur puțin câte
puțin din gândul meu cu fața întoarsă
mereu curioasă și voioasă spre tine.
Și îi răspundeam Majestății cerești:
- Nu pot să visez pentru că mi-e teamă
că el doarme și dac'-aș adormi și eu
probabil aș sforăi atât de tare și-atunci
liniștea sufletului său s-ar sparge ca
un pahar de cristal și s-ar împrăștia
în cioburi de neliniște și noapte albă.
La care Majestatea cerească mi-a răspuns:
- Dacă vrei mă voi înfățișa sufletului
său și le voi porunci stelelor să-i lumineze
visurile și somnul să-i alinte trupul și mintea
pentru zilele care vor urma în viața lui
iar eu îi voi șopti ușor să nu-l sperii
despre gândul și dorul tău așa de mare!
Dar eu iarăși i-am răspuns Majestății:
-Nu este locul meu în acest timp în
care trăim amândoi dar dacă ne vom
mai naște altă-dată și eu nu voi mai fi
la fel cum sunt atunci mă voi învoi
cu ajutorul pe care mi-l oferi frumoasă
Majestate dar acum nu se poate.
Regina Luna plină a tăcut și din
spatele tăcerii Sale au apărut norii grei
care au ascuns puzderia de stele cu
tunetele și fulgerele ploii care nu răbdă
mult și începu să stropească vesel
pe gând și pe dor reușind să-mi
alunge sufletul de afară în înăuntrul meu
de unde o tot zbughește când nici
nu-mi dau seama dar totuși liniștea mea
nu vrea să mi se-arate sufletului care
văzându-se încorsetat tot neliniștit
se-ntreabă dacă nu cumva ploaia te va
trezi și nu vei mai putea dormi se prinse
c-o aripă de creier și cu cealaltă de cord.
Mihaela Moșneanu
Comentarii