Lasă-mi apa,
să simt cum cobor plângând
până o simt cum se rupe
şi-mi cade pe ochii închişi lumina,
de mă nasc cu memoria curată
ochii mari şi rotunzi
şi poftă de somn.
Cum îngerul într-o stare de dor,
prin zile şi nopţi mai mici şi mai mari
voi creşte învăţând canoanele lumii
şi odată cu ele mă schimb.
Ştiu că nimic nu-mi revine
dar pot deprinde harul
pe care alţii îl au,
totul este să mă grăbesc
timpul se osifică-n trup şi fuge
de nu mai pot să-l prind.
Rămân ca un copac în furtuni
prin care urcă seva cuvintelor
chiar mai înainte de voinţă,
lumina în frunze va îngălbeni
şi iarna-i pe drum.
-->
Comentarii